Mi-s permanent

Florin Otrocol

14 February 2014

florin otrocolNu te îngrijora, draga mea! Nu există nici un motiv să-ți iei lumea în pridvorul ființei și apoi să le trântești semenilor ușa în nas. Știu că în ultima vreme te-ai plâns în permanență că te-au ajuns doar pe tine toate nenorocirile. Negativismul îmi aparține! Ai uitat? … sau te-am molipsit cumva? În viața noastră, ca în tot universul acesta, efemerul este cea mai diabolică armă împotriva firii. Am mai discutat asta de mii de ori și căzuserăm de acord. Nimic nu este durabil. Nu este zi să nu primești dovezi în acest sens. Pornind din banal am demonstrat că nu există constantă. Nici Euler nu și-a definit cu precizie constanta. Temperatura camerei pentru cognacul meu sau temperatura ideală a ceaiului tău sunt doar pentru iluzia degustării.

Să încercăm altă demonstrație. Scotocește în pereții cortexului și adu-ți în aproapele memoriei toate prieteniile tale, trecute și netrecute. Câte din prieteniile legate până în infimul prezent au rezistat? Îți știu răspunsul. Sunt două prietenii, doar cele două cu care încerci mereu să mă combați în teoria efemerului. Este foarte adevărat că sunt prietenii vechi, care sunt păstrate cu habotnicie. Te întreb, fără dorința perspectivei unui răspuns logic, ce a făcut timpul pentru aceste relații? Îți răspund eu înainte de a-ți stârni cavalcada învălmășită a cuvintelor: mai nimic. V-a înstrăinat. Intensitatea relației voastre are pulsul muribunzilor. Mai mult au făcut pentru relația voastră medicii de familie, care v-au dat tratamente să rămâneți nedespărțite în sănătate. Dacă în perioada adolescenței făceați totul împreună, acum abia ce mormăiți un ”sărbători fericite”. Zâmbetele voastre au ceva din ludicul unui autopsier. Ce mă miră pe mine este faptul că atunci când vă sunați nu purtați însemnele unui doliu. Ați păstrat aceste relații doar dintr-o inerție existențială. Într-un anume fel, mă simt vinovat când vă sunați, căci sigur o faceți într-un moment de maximă plictiseală. Ar trebui să fiu preocupat, dar nu-mi reușește nicidecum implicarea.

roger-schall-vogue-may-1935-elegant-couple-talking-on-staircase

Acum să încercăm și altceva. Să ne gândim la cei care ne-au părăsit. Aș putea fi mai morbid, dar mă-ncearcă o milă de un ridicol patetism. Cunoști pe cineva nemuritor? Nici bunici nu mai avem în viață! Da, da, da ! Mă refer la acele persoane foarte dragi pubertății noastre, care ne-au învățat despre iubire, singurii cărora le puteam incendia casa și ei tot nu aveau ripostă. Suntem tineri, dar avem suficiente exemple de foști contemporani din aceeași generație. Corect! Îmi spui că acest procesc stă în firescul lumii. Cum? Cum? I-auzi, la tine, replică! Omul este trecător prin viață, dar mersul lumii nu se oprește; deci mersul lumii este o constantă, o certitudine. Mama ei de constantă! Evoluția este continuă, dar nu constantă. Explozia demografică, statistic vorbind, variază de la o nație la alta. Singurii care-și permit creșterea necontrolată a populației sunt chinezii și indienii. Păi, în cazul lor ți-aș putea oferi și un răspuns logic, chiar dacă impertinent și ironic, cum îmi stă în fire. Ăia de i-am menționat anterior confundă foamea cu libidoul și când “servești masa” de vreo trei-patru ori pe zi, te aștepți să crești numeric! Ia să dea guvernele lor o lege cu privire la obligativitatea servirii meselor doar la cantină, în public, să vezi tu atunci cum arată realistic greva foamei!

Mai vrei argumente? Na! Poftim! Dragostea este trecătoare. În sprijinul afirmației mele s-a inventat concubinajul. Fac referire la ăia de n-au curajul responsabilității unei căsnicii, care dau dovadă de pudoare când îi apucă claustrofobia într-o relație. Să căutăm, statistic, care este rata divorțurilor? Niște nefericiți! Dar le trece și încearcă cu încrâncenare să-și refacă viața, ratându-se definitiv. Timpul, draga mea, nu iartă pe nimeni. Nu îmbătrânim urât, pur și simplu îmbătrânim inutil, căci nu devenim mai înțelepți. Îmbătrânim plini de compromisuri existențiale. Viața este singurul drog permis. Așa… și? Ce-i cu exemplele bătrânilor monogamici? Crezi că este vorba de iubire? Ha! Ce zici tu de rutină, draga mea? Nici rutina nu este permanentă, căci ea acceptă adnotări precum alzheimer, diabetul, cancerul etc. Da! Știu! Sunt morbid! Adaugă angel și te susțin în idee.

Dacă mă lași, îți spun eu cum este cu efemerul sau cu permanența. Singura permanență din viața ta și a mea sunt eu. Dă-mi voie! Nu te agita! Mă explic! Ne-am cunoscut în moderatul existenței mele. Făcusem destule până atunci! Pentru mine sânii tăi au fost singurul Everest pe care am dorit să-l escaladez. Îmbrățișările tale sunt prefecțiunea unui sejur la tropice. Iar căldura coapselor tale este singurul carnaval de la Rio pe care mi-am dorit să-l petrec vreodată. Firea ta ciudată, alambicată, sensibilă, tandră, pragmatică dar și prăpăstioasă, este cel mai frumos dar al Divinului, dac-o exista, dacă nu … atunci al vieții. Sunt un răsfățat al sorții pentru că lângă tine am toată incompatibilitatea universului. De aceea mi-s permanent și nu mi-e de trebuință altceva. Lângă tine viața nu mi-e un surogat existențial! Ești inclusiv ceea ce nu mi-am dorit vreodată …

Uite! Tocmai ce-ți spuneam! Devi imposibilă! Nu începe, te rog, cu permanența vieții de apoi! Nu pot să cred că o luăm de la capăt! …



Citiţi şi

Vrei să te lași de fumat? Fă un copil!

Pentru C.

Am strâns-o în brațe cu toată puterea mea de copil de 10 ani

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
813 views

Your tuppence

  1. Camelia-Maria / 14 February 2014 19:44

    “Ești inclusiv ceea ce nu mi-am dorit vreodată …”
    Nu spun că sună frumos, spun că este total şi permanent de adevărat: este, inclusiv, ceea ce nu m-am gândit vreodată să conţină o declaraţie de dragoste.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. Andi V. / 14 February 2014 14:31

    Cantitatea susținerii morale nu este importantă. Calitatea e singura care contează.
    Iar dragostea, poate că este trecătoare, dar îndeplinirea unei promisiuni, neruperea ei cât timp mai poate există o șansă de a fi împlinită, nu este. Sau poate că este.
    Atunci care este constanta pe care ne putem bizui? Nu există constante – NOI însă avem puterea de a transforma aproape orice variabilă a vieții noastre într-o constantă.
    Mi-a plăcut textul – poetic dar fără dulcegării minore.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro