Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Micul român

21 March 2018

Poza Ramona 1Atunci când a aflat că i se va naște primul nepot, mama nu-și mai încăpea în piele de bucurie. Fericirea ei era umbrită, însă, de faptul că era conștientă că nu-i va putea cânta chiar ea cântecele de leagăn. Și nu-l va putea strânge în brațe, atunci când va visa urât. Căci micuțul se năștea peste hotare. Ca să-i mai aline suferința și parcă să o simtă mai aproape, sora mea i-a dat bebelușului numele mamei.

În ziua când băiețelul s-a născut, mama a dat fuga la librărie și a cumpărat o mulțime de cărți de povești. Toate românești. Avea de gând să i le ofere în dar, atunci când sora mea îl va aduce pentru prima oară în țară. Să ia cu ei, astfel, la plecare, o bucățică de Românie… Căci ea nu-și putea imagina cum nepoțelul ei ar putea să crească fără poveștile lui Creangă. A scris pe fiecare primă pagină câte un gând frumos, punând în rândurile ei toată dragostea de bunică.

Atunci când se hotărâse să plece, îi păruse cea mai bună opțiune surorii mele celei mai mari. Căci țara noastră nu prea avusese multe să-i ofere… Comunismul lăsase în urmă răni adânci, iar tranziția părea să pregătească o succesiune de „generații de sacrificiu”. Visul de libertate nu adusese cu el și un viitor mai luminos. Așadar, ea a lăsat în urmă o carieră de medic veterinar, dând-o la schimb pe meleaguri mai însorite. Avea să învețe, însă, ca toți românii care locuiesc în afara granițelor, că niciodată nu îți iubești mai mult țara, decât atunci când trăiești departe de ea…

Paul 1

Pe Paul l-am cunoscut când avea deja șapte luni. Între timp, apăruse pe lume și verișorul lui din România (fiul surorii mele mijlocii), alături de care a fost creștinat, chiar în prima lui vizită acasă, la bunici.

La plecare, mama nu a uitat să le pună în bagaj, pe lângă jucării și alte lucruri necesare, vraful de cărți de povești pe care i le cumpărase.

Sora mea a avut grijă să îl aducă în țară an de an, așa că verile le-am petrecut mereu împreună, spre bucuria micilor verișori. În primele zile când ajungea, Paul avea nevoie de un scurt timp de adaptare, astfel că, mai ales înainte de culcare, o întreba, cuminte, pe maică-sa: „Mama, te superi dacă vorbesc în franceză? Sunt obosit…” Ea nu se supăra. Cum să se supere pe mogâldeața cu păr blond și cârlionțat, ca de îngeraș, care o privea cu ochi întrebători?! Pe mine mă amuza să îl aud vorbind cu accentul lui ușor cântat, de franceză provensală. Dar el știa că cea mai mare bucurie i-o făcea soră-mii atunci când vorbea în română. Și îi plăcea s-o vadă fericită.

Într-o zi, întreabă sora mea, la telefon: „Mamă, ce i-ai zis copilului astă-vară? Azi mi-a povestit educatoarea, amuzată, că Paul era convins că bunicii lui sunt un rege și un împărat!” Mama râde, căci își amintește prea bine cum, vara trecută, îi arătase statuile lui Decebal și Traian, din parcul orașului. Ce putea să-i spună unui copil de trei ani, care o asculta cu atâta atenție, decât că sunt bunicii lui?! Căci neapărat trebuia să-și cunoască originile, iar ea era hotărâtă să-i țină mici lecții de istorie și pe viitor.

Tot la grădiniță, a fost singurul copil din grupă, care a știut să redea sunetele animalelor, fără ezitare. Însă, din nou, spre amuzamentul educatoarei, care nu a înțeles o iotă din onomatopeele românești…

Paul 2

Într-una dintre vizitele mele în Franța, îl urmăream, într-o zi, cum se joacă împreună cu o prietenă, când cei doi micuți văd o buburuză. Și strigă, cu încântare de copil: „Coccinelle!”- zice fetița. „Gărgăriță!”- o „corijează” Paul, mirat. Căci iarăși, sunt cuvinte pe care el le știe doar în română. Sora mea privește cu duioșie scena și își amintește de propria-i copilărie, când sufla ușor pe aripile micii buburuze, așa cum făceau toate fetițele: „Gărgăriță- riță/ Zboară-n poieniță/ Încotro ai zbura/ Acolo m-oi mărita…”

Cumnatul meu îi atrage atenția că poate ar fi trebuit să îl învețe doar franceză. Iată, e confuz uneori și mai amestecă din cuvinte. Ce o să facă la școală, mai târziu?! Dar soră-mea e de neînduplecat. Mai mult, copilul, auzind, bate cu piciorușul în pământ și spune, hotărât: „Dar eu sunt român și vreau să vorbesc românește!” Maică-sa zâmbește cu drag, mângâindu-i zulufii aurii. Eu mă amuz de „r”-ul francez al… micului român.

Până la urmă, poate că limba maternă nu e limba țării în care te-ai născut și nici a mamei tale. Ci limba în care îți spui rugăciunile… Și atunci, nu pot decât să-i dau dreptate nepotului meu care, înainte să-și spună singur „Înger, îngerașul meu”, ceea ce însemna că se pregătește de culcare, mă roagă să-i citesc o poveste. „Pe care o vrei?” îl întreb. Iar el se îndreaptă, grav, înspre mica lui bibliotecă (în care cumnatul meu avusese grijă să îi adauge și multe cărți franțuzești) și încearcă să îmi explice, strângându-și mânuța în pumn și apoi desfăcând-o, de câteva ori, în semn că cere ceva: „Donne-moi l’oeuf, l’oeuf!” („Dă-mi oul, oul!” –fr).

Și atunci eu înțeleg și știu cum o să se bucure mama când o să-i spun că povestea lui preferata este „Punguța cu doi bani”…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Vreau să stai!

Un joc al seducției

Complet întâmplător, aflase de existența noii lui secretare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,625 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro