Midii în budoar

Radu Dumitrescu

13 November 2013

ALCÓV s. n. 1. nişă într-un zid pentru a aşeza un pat 2. budoar. … (fig.) loc intim pentru raporturile amoroase. (< fr. alcôve)

ÉTICĂ s. f. 1. Studiul teoretic al principiilor şi concepţiilor de bază din orice domeniu al gândirii şi activităţii practice. 2. Ansamblu de norme în raport cu care un grup uman îşi reglează comportamentul pentru a deosebi ce este legitim şi acceptabil în realizarea scopurilor; morală. – Din fr. éthique, lat. ethicus.

 

Am citit de câteva ori, bine, definiţiile, înainte de a mă apuca de sfaturi.

Am citit şi răscitit şi mi-am dat seama că etica de alcov nu există, nu în accepţiunea mea.

Primul termen care mi-a venit în minte când am auzit cuvântul „alcov“ a fost frivolitate. Inspirat probabil de poveştile aproape fiecărui început de secol, cu amante şi amanţi, cu trădări, lacrimi şi onoare nereperată, alcovul pentru mine înseamnă desfrâu. Punct! Şi asta nu este obligatoriu rău.

Într-o epocă în care dragostea stă să fie înlocuită definitiv de sex, iar budoarul se înlocuieşte tot mai des cu orice loc destul de încăpător în care doi indivizi se pot acupla, de la o bancă-n parc şi până în toaleta unui avion, ei, bine, alcovul rămâne ceva vintage, ceva de o senzualitate aparte, ceva erotic, artistic, murdar, curat, frumos şi urât în acelaşi timp. Alcovul înseamnă dragoste… sub toate formele ei!

Iar între dragoste şi etică nu prea putem pune semne de asemănare. Adică privim dragostea ca pe un fel de normă, în raport cu care un grup uman îşi reglează comportamentul sau privim dragostea ca pe o normă în funcţie de care o inimă îşi reglează respiraţiile de fericire?

Fiind bărbat, deci pervers de serviciu, mă gândeam prin câtre alcovuri m-a dus etica individuală, pentru a deosebi ce este legitim şi acceptabil în realizarea scopurilor, alcovuri adevărate, mirosind a vin bun, parfum ameţitor, aromă fină de ţigară, pahare de cristal pentru coniac, perdele diafane acoperind un pat transparent, haine aruncate lasciv şi multe bătăi de inimă şi respiraţii împreunate.

Fiind bărbat, deci discret de serviciu, mă gândeam cum nu va şti nimeni niciodată etica unui alcov. Pentru că alcovul perfect trebuie să aibă perdelele opace. Întotdeauna. Alcovul îşi va aminti aroma degetelor pe pielea celuilalt, gustul transpiraţiei de fericire, cuvintele scurte şi iuţi rostite la adăpostul unor bătăi de ceas, rapid. Alcovul trebuie să păstreze aroma ţigării de după! El, Alcovul, păstrează, în el, pasiune şi desfrâu, deznădejde şi speranţă, râs şi plâns. Alcovul este biserica dragostei, sub toate formele ei.

Etică de alcov nu există….

Trist este că nu prea mai există alcovuri adevărate, într-o societate paradoxală care e tot mai desfrânată, dar care pune preţ tot mai puţin pe sentimente reale, lucrurile care întreţineau flacăra lui, a alcovului.

Etică de alcov nu există, pentru că dragostea e oricum, numai morală nu e.

 

P.S. 1… ce se întâmplă în alcov rămâne în alcov.

 

P.S. 2… e ca la bucătărie… regulile şi gustul sunt date numai de imaginaţia bucătarului… Etică? N-aş putea curăţa nici măcar cartofi cu ea…

Midii în budoar

O plasă de scoici bine ferchezuite, câteva roşii coapte (am folosit un pumn de cherry şi câteva roşii-pară ), câţiva căţei de usturoi, două-trei cepe mai mici, chilli după gust, ulei de măsline extravirgin, oţet balsamic, o linguriţă de zahăr, 250 ml de vin alb sec, rozmarin… aici e cheia.

Am tăiat roşiile în bucăţi aproximativ egale, le-am dichisit cu sare şi piper, rozmarin cât cuprinde, tocat mărunt, şi ulei de măsline. Amestecate frumos, acestea merg direct la cuptor, 180 º, preţ de 15-20 minute, până sunt moi şi aromate.

Le scoatem din cuptor şi adăugăm un praf de zahăr şi o lingură de oţet balsamic şi le acoperim, pentru a obţine o tentă de caramelizare. Tocăm ceapa şi usturoiul şi le călim în ulei încins, până devin translucide. Adăugăm chilli şi rozmarin verde şi învârtim bine, stingem cu vinul alb si lăsăm să dea câteva clocote.

Adăugăm midiile şi le acoperim, mişcând mai mereu vasul. După 7-8 minute, acestea sunt deja deschise şi, evident, bine făcute. Le aruncăm pe cele rămase închise. Adăugăm roşiile şi zeama lor, mai învârtim o tură, două şi servim.

Cu vin alb, rece…



Citiţi şi

Femeia cu tatuaje trebuie să se întoarcă!

De mâine, te voi uita, dragul meu

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,481 views

Your tuppence

  1. Să nu uiţi… | Catchy / 14 November 2013 12:14

    […] i-ar plăcea să existe o carte de reguli privind intimitatea. Un fel de ghid, „Etica de alcov”, care să-i spună când a încălcat limita, ce e frumos și ce e urât. Ar fi ușor să putem […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Fructe de mare | Catchy / 13 November 2013 16:01

    […] sunt anorexică… pur şi simplu nu-mi plac fructele de mare!” se apără Adriana şi înghiţi două-trei guri din paharul cu suc de portocale. Papilele […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro