Mihai Tufă, la pas în jurul lumii: „Închide ochii şi vezi. Deschide ochii şi trăieşte.”

Liana Oprea

11 June 2012

La 25 de ani a plecat, la pas, să înconjure pământul. Mihai Tufă a fost un tânăr imigrant român în Marea Britanie, ca mulți alții. Acum crede că poate fi oricine – și că aici stă cheia cu care se dechide poarta libertății. Povestea lui este una despre transformare și puterea vulnerabilității, despre diversitate și unitate, despre viață și iubire. O poveste uluitor de sinceră pe care Mihai o exprimă clar și emoționant, în istoriile și imaginile în care adună lumea călătoriei lui pentru a o împărtăși cu noi toți, la TheWorldPhotoTour.com

 

Într-o pauză de odihnă, undeva după kilometrul 1600 din cei peste 100.000, am stat cu Mihai la o scurtă șuetă electronică, pentru cititorii Catchy:

Liana Oprea: Cine era Mihai Tufă, acum un an de zile?

Mihai Tufă: Nici eu nu mai știu uneori. Era oricine. Era tipul de pe stradă pe care îl vezi zilnic în drum spre muncă, sau cel pe care îl vezi o dată și îl uiți imediat ce ai trecut strada. Pentru alții eram tot, pentru unii, nimic. Ca și acum. Nu mai cred în existența unei conștiințe separate, individuale. E de ajuns să te gândești la o posibilitate ca ea să existe în același prezent. Cineva s-a gândit la mine, cum eram atunci. Și am fost așa. Un tânăr emigrant. Probabil drumul a început de atunci. Sau poate chiar mult, mult mai devreme.

 L.O.: E adevărat că mersul pe jos e sănătos?

Nu știu, știu doar că e obositor.

 L.O.: Să pleci în necunoscut poate părea foarte incomod și neliniștitor. La tine cum a fost?

Am avut momente de panică o vreme, la început. “Ce am făcut? Ce fac aici? Ce fac acum?”. Pe urmă nimic nu a mai contat când m-am întrebat cu adevărat “Cine sunt eu?”. Nu am aflat încă. Nu cred că o să știu vreodată.

  L.O.: Care este cel mai bun antidot al fricii, după tine?

O frică mai mare. Când realizezi cât de mult te poți speria, când realizezi cât de singur poți fi de fapt, când vezi toate posibilitățile, fricile comune se fac mici și te obișnuiești cu ele. Drumul ăsta e făcut din toate fricile și speranțele mele puse la un loc.

 L.O.: Cum decurge o zi obișnuită de drumeț, până acum?

Pe timp de vară mă trezesc târziu. Acum sunt în nord și e lumină până spre miezul nopții. Strâng cortul, merg două ore, apoi mănânc, apoi mai merg două ore. Și tot așa, până obosesc. În tot timpul ăsta fotografiez orice îmi trece prin lume și în paralel, undeva, în mintea mea, trăiesc și viața asta, și pe cea pe care am lăsat-o în urmă, și pe cele care mai urmează.

 L.O.: Ți-e teamă că vei obosi înainte de a da ocol lumii?

Am obosit deja. Dar asta nu are nicio importanță.

 L.O.: Ai simțit că ți-e greu să renunți la ceva anume, înainte de a pleca?

Da. Să renunț la mine a fost cel mai greu. Să renunț la cine credeam că sunt, adică. Să accept că exist prin tot ce e în jurul meu.

 L.O.: Ești susținut de mulți oameni, dar până la urmă, pe drum, ești singur. Sau nu?

Nu. Sunt singur doar când vreau să fiu singur. Nu-i nevoie să fiu însoțit ca să mă gândesc la oameni de departe.

 L.O.: La rândul tău susții, financiar, prin proiectul World Photo Tour, trei organizații caritabile (donațiile se pot face direct din site-ul worldphototour.com). Cum te-ai oprit la acestea trei, anume?

Am vrut să fie una internațională, una din Marea Britanie, una din România. Doar cele trei au răspuns – WaterAid, British Heart Foundation și Fundația “Principesa Margareta a României”. Doar încerc.

 L.O.: Spui că niciodată nu e prea târziu ca să schimbi ceva. Ce are tinerețea de împărtășit maturității?

Adu-ți aminte și întreabă-te din când în când “Eu cine sunt?”. Apoi privește în jur. Închide ochii și vezi. Deschide ochii și trăiește. Vorbește, joacă-te. Vezi universurile din jurul tău și adună-te din toate!

 L.O.: După „de unde ai bani?”, cea mai frecventă întrebare pusă călătorilor de către cei care nu călătoresc pare să fie „fugi de ceva anume?”. Tu ce-ai de zis?

Am fugit, acum nu mai e nicio grabă. Am fugit de mine, o spun acum. Atunci, când am plecat, aș fi spus că fug de cei din jur. Dar am fugit de cine aș fi putut să fiu. Nu aveam unde să merg, așa că am decis să merg peste tot. Acum nu mai fug de… Ci merg către…

 L.O.: Nu crezi că-ți va fi greu să te mai oprești după șapte ani, când, conform previziunilor, vei fi dat ocol Pământului?

La momentul ăsta doar în două situații m-aș opri: fie îmi întâlnesc sfârșitul, fie îmi întâlnesc dragostea.

 L.O.: De ce s-or teme oamenii de solitudine?

Pentru că se sperie de posibilități, pentru că le e frică de răspunsurile care se aud în ecou la întrebările pe care și le pun inevitabil.

 L.O.: Care e situația cea mai apropiată de libertate, în concepția ta despre om?

Libertatea e când accepți că poți fi oricine. Și chiar ești. Când accepți că suntem diferite vibrații ale aceleiași energii. Când accepți că noi, oamenii, suntem de fapt timpul, cu toate implicațiile pe care le are această afirmație. Noi suntem timpul.

 L.O.: Dacă ai fi fost căsătorit și ea s-ar fi opus ideii, mai plecai? Dar dacă era de acord?

Sunt căsătorit. Într-un fel. Înainte să plec nu mai locuiam împreună de aproape un an. Dacă totul ar fi mers bine în lumea aia, nu m-aș fi întrebat dacă să plec sau nu. Îi mulțumesc acum.

 L.O.: Dacă te îndrăgostești pe drum?

E și asta o posibilitate. Am zis, orice e posibil. E de ajuns să te gândești la o lume ca acea lume să existe.

 L.O.: Nu te consideri un sportiv. Spui că oricine poate face ceea ce faci tu acum. Care este, totuși, elementul care face diferența?

Nu e nicio diferență. Nu în exterior. Pentru mine, eu nu sunt diferit. Pentru că știu că aș putea să fiu și cerșetorul și bogatul, și bugetarul, și șeful prost, și directorul vizionar, și tânărul inteligent, și tânărul sătul deja de toate, și bătrânul pe moarte, dar fericit, și hoțul, și îndrăgostitul, și fraierul, și leneșul, și entuziastul și dezamăgitul și dezamăgitorul. Diferența stă în opțiune.

 L.O.: Ești fericit?

După mulți oameni pe care i-am întâlnit, acum pot să spun că da, sunt fericit.



Citiţi şi

Săptămânile astea de abstinenţă se numesc în România lună de miere?

Misiunea

Bătrânul din tren

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,906 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro