Milă, mă?!

Ana Barton

21 July 2013

Azi scriu într-un limbaj frust şi colocvial. E bine să ştii asta, că poate vrei să te opreşti aici. Nu de alta, dar ăsta e un text care-ţi va face o mare neplăcere, dacă nu mai multe, însă toate mari, fiindcă vreau să-ţi vorbesc despre milă, iar asta scârbeşte pe oricine, chiar dacă mai nimeni nu recunoaşte.

O să-l scriu la persoana întâi, ca să alunece mai bine pe gât. Sau pe lângă. Uite cum cred şi simt eu că stă treaba cu mila. E o porcărie. O trăire care discreditează pe oricine şi care are un singur rost pe lume, şi anume să te scuture pe tine de tine atunci când, din nefericire, te loveşte.

Mila e acea stare de jeg în care se poate afla un om în timp ce se raportează la necazurile altui om. Niciodată mila nu se poate despărţi de silă. Adevărul este că vrei să fugi cât mai departe de ăla care suferă, care se tăvăleşte sau care împietreşte, bietul.

Mila e timpul ăla-n care-ţi spui, aparte: „Bine că nu mi se-ntâmplă mie asta. Sunt un norocos, un binecuvântat. Cum m-aş fi descurcat dacă eram în locul amărâtului ăstuia?“ Şi fix din locul ăsta se naşte sila, aducând cu sine nevoia organică de detaşare de obiectul milei, de scuturare de aerul deprimant din jurul lui.

Şi-apoi vine frica de durerea care te poate contamina. E complet iraţională, ştim asta, însă nu mai puţin reală. Şi-ţi vine să fugi pentru că nu poţi duce nenorocirea ăluia. Simţi că te consumă numai faptul că-ţi povesteşte sau că auzi de la alţii de povestea lui, începi să transpiri şi ai nevoie de aerul depărtării. Le ai tu pe-ale tale, de unde dracu’ să mai ai putere să cari şi bolovanul ăstuia?

Mila desparte. Distruge. Te face să te simţi puternic, ba chiar, şi asta-i mult mai rău, te face să te simţi bun. Şi, cel mai rău, te-aşază deasupra chinuitului. Ai deja un ascendent asupra lui prin faptul că nu te obligă nimeni să-mparţi cu el amarul.

Şi-acum te las să râzi puţin, că-ţi voi cita din Paraziţii şi ştiu că nu te-aşteptai: „Mi-am tras o faţă falsă peste faţa mea reală.“ E, asta-i mila, apoteoza falsului din tine. Şi adunarea propriei mizerii într-un punct. Ăla-i punctul de vedere, sens propriu, da?, din care-l priveşti condescendent pe cel lovit. Nu-i dai nimic bun fiindu-ţi milă, ci-i faci o mârşavă cunoştinţă cu tot ce-i mai urât în tine şi cu destul din ce-i mai rău.

Cel mai probabil, ţi-e lehamite deja de toată adunătura asta de cuvinte, în cazul în care chiar ai ajuns la paragraful ăsta. Te înţeleg. Şi mie mi-a fost greaţă de mine pentru momentele în care, negândindu-mă cinstit la ea, şi mie mi-a fost milă. Şi nu înţelegeam de ce mă doare mila mea, de ce mă face să mă simt atât de vinovată şi de urâtă. Atât de neisprăvită şi de neputincioasă. Mila e o cutie de plastic moale şi pestilenţial. Sau o ramă în care îţi aşezi hidoşenia.

O să-ţi cer voie, ştiind foarte bine câtă repulsie ţi-am provocat, să mă laşi să-ţi pomenesc de păsare. Opusul milei. Că poate lua forma unui gând, a unei vorbe sau chiar a unei fapte, fără taxonomii, te rog, păsarea este singura izbăvire a celui căruia i se împărtăşeşte o durere. O recunoşti extrem de simplu: eşti alături, nu deasupra, nici în lateral şi niciodată dincolo. Poate că o să taie greu şi adânc faptul că nu poţi să ajuţi practic, material, dar asta nu te va face niciodată să vrei să pleci. N-o să scoţi firfirici şi n-o să le întinzi cu groaza atingerii de lepră, ci o să fii om în felul în care o să ştii să poţi fi în clipa aia. Fără păreri de rău sau alte resturi.

Şi când te mai încearcă mila, că pe toţi ne iscodeşte, măcar din când în când, las-o să treacă pe lângă tine, fă-i loc către pustiu. Transformă însăşi ispita în tentaţie. E calea ei şi nu este frumos s-aţinem calea fericirii nimănui ori a nimicului. Respiră, am gătat.

Citiţi şi

„Mi-a fost dor de tine, fetița lui tata!”

„Copiii Diavolului”

O româncă din diaspora îi scrie președintelui României

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,264 views

Your tuppence

  1. Haihui prin bazarul de iluzii | Catchy / 24 October 2013 14:24

    […] sunt, ca să le pun oamenilor o oglindă în față. Știu, uneori anumite lucruri dor, însă durerea este infinit mai mică decât cea produsă de viața trăită în […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Ana Barton / 22 July 2013 12:49

    N-o numesc milă, belle.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Belle d”Imagination / 22 July 2013 12:12

    Au contraire ma chere! Mila e atunci când în ciuda tuturor instinctelor te opreşti 1 secundă din drumul tău triumfal spre a întinde o mână celui care s-a prăbuşit. Chiar dacă îţi e silă, chiar de te panichează noroiul în care s-a înţepenit, chiar dacă duhorile din tine stau să se reverse.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro