Mima sau fericirea de pe Facebook

Tipadelasocio

2 January 2015

Corina CosmescuNici nu s-a sfârșit și nici n-a început bine anul că pereții virtuali ne sunt invadați de zeci, sute, mii de poze, filmulețe și alte minunății ale acestei societăți de consum. Este o lume minunată mai mult online pentru unii, fiindcă offline, pe stradă, la job și în mașină, nu par atât de entuziasmați, zâmbitori și generoși 24 din 24 de ore.

Tendința generală e de a sta mai bine decât stai. Facebookul te presează să performezi, să pari mai mult decât ești cu adevărat, atent fiind la vecinii de rețea care se arată mai mereu mulțumiți, voioși, cu familia, prietenii, iubiții, mașinile, hainele, gențile, croazierele și așa mai departe. N-o să pui pozele cu tine la șase dimineața nemachiată și cu părul ca o mătură. N-o să scrii că ești în depresie că Vasilica te-a înșelat cu portarul de la BCR, n-o să recunoști că tu, diva supremă aclamată până acum cu like-uri și propuneri maritale grosolane, te-ai îngrășat 700 de grame, n-o să spui că ai restanță la întreținere pe jumătate de an, n-o să zici că de Revelion ai stat cu pisicile și ai mâncat compulsiv, n-o să te vaiți prea mult.

Sau, dacă te vaiți, o să ai probabil un anumit scop, precum acela de a fi întâmpinat de un tovarăș de drum ce împarte drame similare, pentru a protesta în grup împotriva unor lucruri, deci cu scopul schimbării, sau ca să apară un Făt-Frumos hipster sau o Ileană Cosînzeană chic care să te trezească la realitatea minunată a oamenilor fericiți de pe Facebook și să-ți arate că nu e totul pierdut.

fericire

Sărutări, îmbrățișări, declarații incendiare de amor și umor (este Facebookul un taboid?), lumini, artificii, culori, un fel de circ gratuit, non stop, nu doar la evenimente importante de tipul Revelion, Crăciun, Paște, când e pregnant, ci în general, în viața cotidiană ca un spectacol, cum numea sociologul Erving Goffman punerea noastră pe scena socială.

Câtă iubire, câtă splendoare, cum poate să încapă atâta fericire pe ecranul unui laptop modest sau, mai rău ori mai mult, pe ecranul unui telefon deștept? Toată lumea e în extaz, toată lumea e mulțumită, trăiască like-urile și comentariile ridicătoare în slăvi, elogiatoare la adresa frumuseții, trupurilor și hainelor decupate din reviste, relațiilor pozate perfect, distracțiilor ce stârnesc invidia deci admirația și dorința neparticipanților. Trăiască lingușeala cu al ei efect potențiator de stimă de sine pentru cine o primește, trăiască nevoia omului de a fi în centrul atenției adică vedetă măcar pentru câteva secunde în news feed!

Da, OK, mulți utilizatori avem tendințele astea, avem momente superbe pe care vrem să le împărtășim, cunosc oameni mai veseli în realitate decât pe Facebook, cunosc oameni zgârciți în postări, dar și oameni care și-au închis conturile și eventual le-au redeschis. Dar aici mă refer la cei exagerați, pentru că aceia se și întristează frecvent dacă publicul nu le aplaudă prestația cu un sac consistent de gesturi apreciative online. Like sau ce?

Ce vreți să demonstrați? Pentru ce atâta ostentație? Pentru ce atâta efort de a gestiona impresiile, de a părea mai mult, mai bine? E cumva concurs de cine e mai mișto, mai împlinit? Facem clasamente, dăm note și ne catalogăm reușitele în viață în funcție de numărul de like-uri, numărul de selfie-uri cu iubita, numărul de iubite, numărul de fani? De când cantitatea înseamnă calitate? E vreun concurs de grandomanie, cine e mai realizat, mai fericit, ca, în caz că nu mor dușmanii, măcar să se mai înece puțin?

E obositor să participi pasiv și activ. Și să vezi spectacolul fericirii pe gratis, non stop, la liber, dar și să joci într-un rol dezirabil social, ca să vadă lumea că și ție ți-e bine, și tu stai bine, ai iubirea asigurată, finanțele asigurate, fizicul asigurat. Ți-ai făcut asigurare, asta încerci să ne zici?

OK, am înțeles că butonul dislike nu funcționează pentru a încuraja coeziunea, prietenia, armonia, eterna pace în lume și a nu transforma Facebookul într-o arenă cu juriu și scoruri unde unii să defileze cu o coroniță și să-i intimideze pe ceilalți nevoiți să se retragă rușinați din cauza replicilor nefavorabile ori din pricina indiferenței publicului.

OK, am înțeles că e posibil să vă fi săturat de știrile de la ora 17.00 și chiar și de alea de la ora 19.00 unde agresivitatea primează, la fel și cazurile ce semnalizează devianța negativă, însă nu cred că e cazul să exagerăm și să pozăm în cine nu suntem de fiecare dată, când în spațiul public real vedem tot mai mulți oameni posaci, cu privirile lăsate, haine vișinii, gri sau negre, mame ce țipă la copiii lor pe stradă, tați ce nu plătesc pensia alimentară, tineri dependenți de substanțe menite să improvizeze fericirea, oameni care accelează pe roșu la stop, înjură și aruncă mizerii pe stradă, bătrâni cerșetori fără medicamente și, mai rău, oameni măcinați de invidie care se simt bine doar dacă celălalt o duce rău, deci vedem aspecte ce nu ar sugera tocmai mulțumirea cu viața, ci, mai repede, dezolarea, nepăsarea, nevoia de a evada din propriul corp, resemnarea, uneori moartea în viață.

Desigur, sunt excepții și de fericire și de nefericire. Am văzut și pe Facebook oameni care spun ce simt, când simt, dar câți au curajul să-și asume trăirile, mai ales dacă ele nu fac parte din comercialul validat cu like-uri? Câți își asumă excluderea de la petrecerea unde toți se distrează sau, cel puțin, mimează fericirea?

Nevoia de a performa, deci de a ne construi o imagine pe scena socială, e raportată la validarea socială, la cât de plăcuți, atrăgători, interesanți vom fi pentru ceilalți. E, cumva, și o nevoie de afiliere, de a fi ca și cu ceilalți, în rând cu lumea, de a nu rămâne mai prejos. Eterna întrebare. Ce o să zică lumea? Și teama de a nu fi exclus din acest show magnific în care mulți sunt bucuroși online, dar posibili consumatori de antidepresive offline.

Dacă ne arătăm adevărata față părem vulnerabili. Și nu vrem asta într-o societate competițională unde puterea (fizică, intelectuală și de alte feluri) primează. Ni se inoculează ideea că dacă ești slab nu ești mișto, așa că ne punem un scut de apărare.

Pe Corina o găsiți cu totul aici.

 



Citiţi şi

Tu ce faci cu hainele vechi?

Curajul de a fi imperfecți si vulnerabili

“O curvă! Puteam s-o am, dar m-aş fi certat cu nevasta şi nu se merita”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
21,273 views

Your tuppence

  1. Ileana / 24 April 2017 18:59

    Da, de acord, așa e. Însă… 🙂 Eu, personal, consider că acesta e un drum cu două benzi. De ce? E evident că cei descriși în articolul de mai sus sunt oameni cu probleme emoționale diverse, însă la fel de evident e că și cei stresați de prezența lor “online-ică” au niscaiva probleme emoționale netratate sau nedescoperite. Altfel de ce te-a durea capul de ce fac ăștia, până-ntr-acolo încât să te apuci să le dedici articole pe Catchy?!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. waterhorse / 28 March 2016 21:45

    De acord cu cele scrise de M in ian 2015 ( eu acum beneficiez de tragerea la raspundere si aducerea la realitate dorite de acest articol ).Poate autoarea sa inteleaga ca exista persoane care nu invidieaza pe nimeni , care impartasesc cu prietenii impresii,trimit mai usor articole prin FB sau vor sa ii faca pe ceilalti sa se bucure de o melodie sau un video deosebit ? FB da o posibilitate virtuala de a fi conectat cu prietenii , de a avea albume foto pe care sa le vada si ei , asta a fost conceptul initial.Fiecare incarca ce doreste, in ce ipostaze considera,este o lume libera.Articolul doreste sa umple un spatiu de publicatie , trateaza in mod deformat un fenomen social si este negativist reprezentand probabil autoarea , care nu are nici profesionalismul de a semna si foloseste un pseudonim diletant.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  3. Andrei / 21 January 2015 18:16

    cel mai mult ma amuza cucoanele de peste 40 de ani, cu barbat, sot, copii, catel, purcel acasa, care- si posteaza zeci de poze cu ele insele. sunt narcisiste, sufera de nebagare in seama, sufera in dragoste, cauta alt partener , au mancarimi ? asta-i singurul aspect la care n-am gasit logica, explicatie pe fb ! de ce se posteaza o cocoana de peste 40 de ani pe fb, atentie in poze sunt singure, deci nu cele cu familia sau grupuri.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 3 Thumb down 5
    Reply
  4. daria / 4 January 2015 12:02

    Trist , dar perfect adevarat.S-a ajuns aici din nevoia de exhibitionism si din EXAGERARE, orice exagereare este nociva.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  5. melania / 3 January 2015 14:43

    Felicitari! Cu acest articol, ai semnalat intrarea nefericitilor, cinicilor, celor scarbos de inteligenti si de cumpatati in mediul facebook. Judecatorii tuturor celor bune si rele, nimic nou sub soare. Aveti un singur defect, in tot felul vostru special, judecati orice si nu vi se ridica un fir de par pentru a face ceva bun. Pentru cineva care citeaza un sociolog ma asteptam la mai multa intelepciune si detasare. De judecat suntem capabili toti. Insist, “Nimic nou sub soare. Totul e desartaciune”. Scrieti ca sa scrieti!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  6. Aurelia Grosu / 3 January 2015 13:19

    Te felicit pentru articol,pentru obiectivitate,pentru analiza,pentru curaj si responsabilitate! Aurelia Grosu,scriitor

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  7. Nadine / 3 January 2015 8:08

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 2 Thumb down 12
    Reply
    • Maria / 3 January 2015 9:08

      Nu cred ca e cazul sa atacam jurnalista pentru consideratiile si observatiile general valabile pe care le face. Obiectiile sunt absolut pertinente poate de asta deranjeaza. Pe de alta parte Facebook et comp. ne obliga oarecum sa ne controlam limbajul si postarile pentru ca “verba volant scripta manent”. In rest reactiile negative la documentarul adevarului “cum nu este El eroul romantic din filme”? Cum isi permite sa ne trezeasca la realitate?

      Thumb up 4 Thumb down 1
      Reply
  8. Iulia / 2 January 2015 11:46

    Eu am un motto simplu….nu-ti place/iti place prea mult incat pleznesti de invidie…nu te uiti. Nu te obliga nimeni sa performezi in spatiu virtual, sau sa fii spectator pasiv/activ. Pana la urma avem un avantaj-libertatea de a alege, inclusiv prietenii 😉

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 4
    Reply
  9. M / 2 January 2015 11:22

    Mda… Cui nu-i place – sa nu se uite. Sigur ca e un fenomen sociologic/psihologic interesant de urmarit – ceea ce se intampla pe facebook fata de ce este in realitate. Mie imi face placere sa urmaresc ce posteaza prietenii mei, indiferent ca e vorba de copii, relatii, pisici, concedii, pana la urma de asta mi-am facut contul, ca sa mentin legatura cu cei cu care nu apuc sa o fac prea des si in mediul non virtual. Recunosc ca rareori am vazut lucruri care sa ma deranjeze sau care sa constituie discrepante majore intre viata reala si cea virtuala. Oricum, putem privi facebookul ca pe un album foto: cine ar vrea sa pastreze acolo amintirile neplacute? Pana la urma e normal ca fiecare sa vrea sa iasa in fata cu ce are mai bun (in general, nu numai pe faceboook).

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro