Minților, când vă vine să vă duceți, unde vă duceți?

Anca Sfâriac

13 August 2015

anca sfariacÎmi petrec ziua lângă o bătrânică cu Alzheimer. Îmi culc fetița pe patul ei bătrânesc. „Mami, patul ăsta miroase urât.” Îi spun că e miros de casă de la țară, de femeie bătrână. Nu e urât, e altfel. E mirosul copilăriei noastre la bunici.

Bunica șuieră un cântec demult uitat. Are ritm. Pare că e o horă și-o văd tânără, înlănțuindu-se la dans cu fetele și feciorii satului. Memoria revine când și când, ca semnalul radioului din mașină, printre dealuri. A întrebat-o pe fiică-sa, doamna Mariana, bona noastră, ce face cu schimbul cu frații, să o îngrijească pe mama o lună, la casa de la țară – cu ce bărbat se ține, cine e bărbatul căruia i-a pus în farfurie. Doamna Mariana râde. „E Vasile, mamă, ginere-to.” „Ei da, Vasile, te ţâi cu alt bărbat, ăsta nu-i Vasile.” Râd cu nea Vasile c-a devenit amant la 60 de ani, visul oricărui bărbat.

Se uită în gol și-și șuieră iar cântecul. Unde s-or fi găsind mințile? De ce-or fi vrut să fugă? De cine?

S-a bucurat când a văzut copiii. Le-a reținut numele imediat. „Cine plânge?” a întrebat, „Da-ți-i de mâncare ceva!” „Nu plânge de foame, buni, îi e somn.”

Se uită iar în gol. E frumoasă. Are ceva de neatins în privire, pur, candid, duios. Te întrebi dacă-și aminteste de copii, de legănat, de nopți nedormite. Pe unii dintre copii nu-i recunoaște. Și aceleași mâini, pe care nu le mai recunoaște, mânuțele pufoase pe care le săruta cândva, o îngrijesc acum. Cu cei mai măricei nu mai are răbdare. „Brișca ta de copilă, stai cuminte!”, o admonestează pe Sara, care se bâțâie de colo-colo.

man ray 2

©Man Ray

Doamna M. rupe și sapă buruienile din fața casei. „Ce sapi acolo, fasole?” „Mamă, unde vezi fasole, ești chiar atât de nebună?” Își mușcă buzele și-și regretă cuvintele ieșite dintr-o inimă plină de frustrări. Poate fi trist să pleci din marele oraș, o lună, să vii cu mama ta uitucă la casa părintească pe care n-o mai recunoaște. „Noi unde dormim la noapte?” Doamna M. știe să râdă de viață. „Apăi, ne-om duce prin vecini.”

„Ce bine-ar fi s-avem niște pui, niște găini…”, vine gândul cules din ciripiturile orătăniilor vecinilor și ale frânturilor de amintiri. Curtea e pustie. Grajdul, cotețele, golite ca și mintea mamaiei.

Nu știu mai multe despre boala uitării decât majoritatea. Dar o am acum în față, în toată splendoarea ei. Iese din ochii privind în zare și privește în ochii mei. O gaură neagră, goală, vidă, în căutarea unor amintiri. E infamă. Să nu-ți dorești să uiți nimic. Cele rele se duc tăvălug cu cele bune. Și rămâi gol, neștiind c-ai avut și bune, și rele.

Minților, când vă vine să vă duceți, unde vă duceți?



Citiţi şi

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

E mai bună o iubire adevărată neconsumată și dureroasă sau o minciună frumoasă?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
32,678 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro