Minților, când vă vine să vă duceți, unde vă duceți?

Anca Sfâriac

13 August 2015

anca sfariacÎmi petrec ziua lângă o bătrânică cu Alzheimer. Îmi culc fetița pe patul ei bătrânesc. „Mami, patul ăsta miroase urât.” Îi spun că e miros de casă de la țară, de femeie bătrână. Nu e urât, e altfel. E mirosul copilăriei noastre la bunici.

Bunica șuieră un cântec demult uitat. Are ritm. Pare că e o horă și-o văd tânără, înlănțuindu-se la dans cu fetele și feciorii satului. Memoria revine când și când, ca semnalul radioului din mașină, printre dealuri. A întrebat-o pe fiică-sa, doamna Mariana, bona noastră, ce face cu schimbul cu frații, să o îngrijească pe mama o lună, la casa de la țară – cu ce bărbat se ține, cine e bărbatul căruia i-a pus în farfurie. Doamna Mariana râde. „E Vasile, mamă, ginere-to.” „Ei da, Vasile, te ţâi cu alt bărbat, ăsta nu-i Vasile.” Râd cu nea Vasile c-a devenit amant la 60 de ani, visul oricărui bărbat.

Se uită în gol și-și șuieră iar cântecul. Unde s-or fi găsind mințile? De ce-or fi vrut să fugă? De cine?

S-a bucurat când a văzut copiii. Le-a reținut numele imediat. „Cine plânge?” a întrebat, „Da-ți-i de mâncare ceva!” „Nu plânge de foame, buni, îi e somn.”

Se uită iar în gol. E frumoasă. Are ceva de neatins în privire, pur, candid, duios. Te întrebi dacă-și aminteste de copii, de legănat, de nopți nedormite. Pe unii dintre copii nu-i recunoaște. Și aceleași mâini, pe care nu le mai recunoaște, mânuțele pufoase pe care le săruta cândva, o îngrijesc acum. Cu cei mai măricei nu mai are răbdare. „Brișca ta de copilă, stai cuminte!”, o admonestează pe Sara, care se bâțâie de colo-colo.

man ray 2

©Man Ray

Doamna M. rupe și sapă buruienile din fața casei. „Ce sapi acolo, fasole?” „Mamă, unde vezi fasole, ești chiar atât de nebună?” Își mușcă buzele și-și regretă cuvintele ieșite dintr-o inimă plină de frustrări. Poate fi trist să pleci din marele oraș, o lună, să vii cu mama ta uitucă la casa părintească pe care n-o mai recunoaște. „Noi unde dormim la noapte?” Doamna M. știe să râdă de viață. „Apăi, ne-om duce prin vecini.”

„Ce bine-ar fi s-avem niște pui, niște găini…”, vine gândul cules din ciripiturile orătăniilor vecinilor și ale frânturilor de amintiri. Curtea e pustie. Grajdul, cotețele, golite ca și mintea mamaiei.

Nu știu mai multe despre boala uitării decât majoritatea. Dar o am acum în față, în toată splendoarea ei. Iese din ochii privind în zare și privește în ochii mei. O gaură neagră, goală, vidă, în căutarea unor amintiri. E infamă. Să nu-ți dorești să uiți nimic. Cele rele se duc tăvălug cu cele bune. Și rămâi gol, neștiind c-ai avut și bune, și rele.

Minților, când vă vine să vă duceți, unde vă duceți?



Citiţi şi

Sunt babă, rezist!

Cami

„Să săriți, cumva, dacă ratez iarba”

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,801 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro