Miranda și Valentin

Liliana Widocks

9 August 2017

lila 1Miranda era fericita câștigătoare. Renunțase să mai răspundă la telefon, primea oferte de bani incredibile, să-și vândă victoria ca la piață. Un post de televiziune internațional pusese la bătaie o insulă virgină, undeva în Pacific, un rai pentru doi. Miranda devenise proprietară și una dintre cele mai invidiate femei de pe planetă. O săptămână au ținut petrecerile. Familie, prieteni, colegi de serviciu, vecini. Era timpul să împacheteze. Ea și Valentin militaseră din studenție pentru protecția mediului, conservarea speciilor, pentru ei era un vis devenit realitate. Povestea lor devenise noul vis planetar. Se căutau insule, deși prețurile crescuseră semnificativ. Nu le rămânea decât să dovedească că viața nu se trăia pe Facebook și Twitter, că fericirea era un apanaj pământean, soluția era întoarcerea la lipsa de ipocrizie și realitatea imediată. Deschise una din valize și începu să râdă. De câte ori nu se întâlnise cu marea întrebare: „Ce ai lua cu tine pe o insulă pustie?”. O urmărise ca o premoniție și de fiecare dată mâzgălise pe marginea articolului de revistă același răspuns: iubirea. De atât aveau nevoie. Ea și Valentin locuiau de mai multă vreme pe aceeași inimă.

Părăsi privirea visătoare pe perete și începu să împacheteze. Umplu trei valize cu haine, când realiză că pe insula lor mare parte nu își aveau rostul. Poate doar o rochie de seară, să-l surprindă pe Valentin de ziua lui, sau poate de Crăciun… oare cum aveau să contabilizeze zilele? Își vor aminti oare de datele lor speciale sau toate zilele vor fi la fel de minunate? Nu ar fi trebuit să-l împacheteze decât pe Valentin. Renunță la un braț de haine și ceva încălțăminte și strânse în două cufere mari cărți. Dacă aveau copii? Trebuia să se ocupe de educația acestora. Câte cărți reprezentau un minimum standard? Ce să aleagă? Oare cărțile ei preferate erau potrivite? Valentin ceruse o singură valiză, părea să știe exact de ce aveau nevoie. Se înțeleseseră să împacheteze separat, să se surprindă. Sau, și mai rău, să se simtă datori să ia ceva doar pentru că îi plăcea celuilalt. Să nu ajungă să ia regrete cu ei, era în fond cea mai fericită etapă din viața lor. Schimbă de cel puțin cinci ori titlurile cărților din cufere, nu se putea hotărî. Ar fi fost mai simplu să-l împacheteze doar pe Valentin. Renunță pe moment. Puse laolaltă niște fotografii într-un album, găsi într-un sertar muzicuța bunicului și înainte de a se îndrepta spre bucătărie o ascunse între două cărți.

Împachetă vesela în alte două cufere, tacâmuri, tigăi și oale, ștergare, șervețele. Ca pentru un veșnic picnic, ce romantic!

insulă

Postul de televiziune le oferise provizii pe șase luni, pe lângă o stație radio, unelte și ceva materiale, cât să încropească o locuință. Din baie alese cosmetice, spray-uri de protecție împotriva înțepăturilor de insecte, creme antibacteriene. Începu să-și facă probleme, cât îi va ține rezerva de pastă de dinți? Ce vor face peste șase luni? Fratele ei îi promise să pună bani deoparte și să-i viziteze peste doi-trei ani. Dacă nu se descurcau până atunci, dacă erau atacați? Pentru prima dată de la aflarea veștii, îi venea să plângă. Se privi în oglindă. Nu-i stătea în caracter. Fuseseră plecați în drumeții cu săptămânile, făcuseră muncă de cercetaș prin pădurile din împrejurimi, se oferiseră voluntari la cabinetul unui medic veterinar.

Valentin îi va spulbera temerile, întotdeauna se putea baza pe el. Când nu-i mai rămânea mare lucru din sine, de câte ori viața o ostenea, îl avea pe el. Dacă el spusese că era o mană cerească, pentru ei asta avea să fie – o mană cerească. Niciodată nu socializaseră foarte mult. Fuseseră uluiți de câți oameni veniseră să-i sărbătorească. La petrecerile zilelor lor de naștere nu strângeau mai mult de două cupluri, niciodată aceleași. Nu avea nevoie decât de Valentin. În timp ce bagajele ocupau din ce în ce mai mult loc din casă, făcând-i să pară împovărați și insuflându-le teamă, în fața postului de televiziune începu o campanie a celor ce luptau pentru protecția individului, niște semeni de-ai lor nu puteau fi tratați atât de crud, oameni tineri trimiși în preistorie, un experiment care să capteze interesul populației, lăsând protagoniștii la voia întâmplării.

Imediat s-a găsit o companie care să le instaleze un generator electric, contra unei părți din insulă. O alta a negociat construirea unor cabane din lemn, contra unei alte părți din insulă. Încetul cu încetul insula s-a populat, devenind o atracție turistică, Miranda și Valentin ocupând una din clădirile inițiale, mai având în proprietate doar câțiva acri de grădină. Au trebuit să-și caute de lucru pentru a putea plăti utilitățile. În scurt timp, viața lor a devenit exact ca cea pe care crezuseră că au lăsat-o în urmă. Ba s-a înrăutățit într-o oarecare măsură, insula devenind o destinație preferată de vacanță, după ce curiozitatea oamenilor fusese ațâțată, iar viața celor care locuiau acolo permanent suferise schimbări majore, devenind din ce în ce mai scumpă.

Din visurile investite în raiul pentru doi, s-au trezit în capcana raiului altora, unul care lăsase un gol, cât să dea din coate o anticipare de infern, pe care nici nu și-o imaginaseră. Au vândut totul, ca să se poată întoarce acasă. În ultimul moment, Valentin s-a răzgândit, curtat de una din turistele foarte bogate. Capitulase tentației. Miranda s-a întors plângând, fiind nevoită să-și vândă povestea aceleași televiziuni, ca să-și poată încropi o viață. L-a așteptat pe Valentin vreo zece ani, după care, resemnată, s-a măritat cu un coleg de serviciu, un contabil care o făcea să se simtă prost zilnic, pentru că nu fusese în stare să-și administreze norocul. Valentin era la rândul lui umilit și menținut dependent de hachițele nevestei mult mai vârstnice, fără posibilități materiale personale, care să-i permită să o caute la celălalt capăt al lumii.

Au îmbătrânit acri și nefericiți, până când cuiva din televiziune i-a venit ideea să-i aducă în studio, să-și spună pe îndelete povestea.

Deși s-au recunoscut, nu mai rămăsese nimic din ei, cei de atunci. Timpul le furase până și speranța. La sfârșitul emisiunii, și-au strâns politicos mâinile, spovedania eliberându-i de tot trecutul. Lăsaseră în urmă iluziile, dorul.

Miranda s-a ramolit povestind prietenelor, pe care și le făcuse la un club de bingo, cum fusese ea, timp de câteva săptămâni, proprietara uneia dintre cele mai cunoscute insule din lume. Doamnele nu au contrazis-o niciodată, poate știuseră cândva povestea ei, dar pierduseră, undeva pe drum, toate aducerile aminte.

Pe Liliana o găsiţi aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Virgin la 35 de ani

N-am cunoscut bărbat mai străin de mine ca soţul meu

Vreau să mor

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,437 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro