Misia Sert, regina Parisului

Catchy

11 August 2015

Îndrăzneaţă, cu aripile larg deschise, plină de idei şi visuri. Revoluţionară şi nonconformistă. Dar mai presus de toate liberă. Nu a permis nici trecutului, nici sărăciei, nici regulilor să o oprească din drumul ei. Şi-a urmat sufletul şi nu a greşit. Moidemoiselle Coco a fost capabilă să ia frumosul din orice o înconjura şi să îl transforme în modă.

***

Gabrielle are 36 de ani. E momentul să devină legendă. Cotidianul nu e pentru ea. Nici lumea aceasta, cea de toate zilele. Ea trebuie să fie acolo, în cele mai înalte cercuri şi ceruri. Pentru că doar acolo totul e posibil. Coco e pe deplin pregătită să o cunoască pe Misia Sert, Regina Parisului, aşa cum a fost numită de jurnaliştii vremii. Muza celor mai mari artişti din acea perioadă: Ravel, Proust, Jean Cocteau, Chanel. La Valse, a lui Ravel, pentru ea a fost scrisă. A cunoscut-o pe Chanel şi i-a dat o copie a cheilor împărăţiei sale, Parisul. I-a dat acel “tocco” final de nobleţe şi boemie de care Gabrielle avea nevoie pentru a deveni Coco Chanel.

coco et misia

Veneția, 1923

Misia cea magnetică, care avea întreg Parisul la picioare. Misia cea căreia nimeni nu îi rezista. Misia cea părăsită de soţul pe care îl iubea nespus. Misia care se refugiază în droguri şi dispare din viaţa mondenă. Misia, prietena pe care Coco nu o părăseşte. Continuă să o iubească, în pofida firii capriocioase a Misiei şi nu tocmai uşor de suportat: “Misia parcă nu are inimă. E handicapată emoţional. E chioară în prietenie, schiopătează în iubire. Are toate femeile în ea. Nu are o viaţă proprie. Este ca un parazit al inimii. Ea cade după ce i-a făcut pe toţi ceilalţi să cadă”. I-a cunoscut sufletul până în cele mai adânci cotloane şi a iubit-o. Oricum a fost ea, Misia.

Gabrielle Chanel on Roussy Sert's yatch in front of the Lido of Venice 1936

Gabrielle Chanel pe yachtul lui Roussy Sert, în fața hotelului Lido, Veneția, 1936

***

11178479_986348814709142_402590291_n

Nuanţa Sari Doré a primit acest nume datorită iubirii lui Coco pentru bijuteriile indiene, fiindu-i muză pentru colecţiile din anii ’30. Chanel a fost cea care a transformat sticlele colorate, lanţurile de mătase şi perlele de cultură în adevărate opere de artă. Prin felul în care le purta. Pentru că it’s all about attitude. Sari-ul este o îmbrăcăminte tipică din India, de o frumuseţe care adie. Pe retină te mângâie, te învăluieşte şi o urmezi. Iar când sari-ul este din voal, ţesut cu fir de aur e imposibil să îţi mai iei ochii de la el. Eşti hipnotizat şi rămâi acolo, privindu-l îndelung. Parcă pentru a te umple de frumuseţe şi mângâieri. Ar fi fost imposibil ca Chanel să nu se îndrăgostească de lumea indiană cu toate accesoriile ei.

***

Catherine_de_Medicis_1

Unii spun că ar fi o criminală cu sânge rege. A comandat unul dintre cele mai mari masacre din istoria omenirii, Noaptea Sfântului Bartolomeu, când aproximativ 6.000 de hughenoţi au fost ucişi din ordinul ei. Pentru că devenea o leoaică atunci când venea vorba de fiii ei, viaţa şi succesiunea lor la tron fiind ameninţată de hughenoţi. Istoricii o consideră cea mai puternică şi influentă femeie a secolului al XVI-lea. A fost femeia care, într-o lume a bărbaţilor, a reuşit să îşi atingă scopurile. Cu orice preţ. Nu a uitat şi nu a iertat. Unul dintre primele lucruri pe care le-a făcut atunci când soţul ei, Henry al II-lea al Franţei a murit, a fost să îşi ia înapoi Castelul Chenonceau. Din toată inima îşi dorise Caterina acest castel, pe care soţul ei a ales să îl dăruiască amantei sale, Diane de Poitiers. Caterina, cu inteligenţa şi perseverenţa sa, cu acuitate şi forţă a reuşit să îşi păstreze fiii pe tronul Franţei, după moartea soţului său. Ea a fost cea care, cu dragostea pentru artă dobândită cel mai probabil de la tatăl său, Lorenzo al II-lea de Medici, a luptat din răsputeri pentru a promova frumosul într-un imperiu care era în declin. Într-o epocă în care femeile erau subjugate, marionete ale bărbaţilor şi propriilor familii, Caterina de Medici a luptat cu toate forţele, din umbră, pentru libertatea ei. Şi a reuşit. Nu e de mirare că a fost una dintre muzele lui Coco…

***

2048e904f7fb6624d286a5775271da2e

Nuanţa Mademoiselle ne aminteşte că oricât de mulţi ani trec peste noi, putem fi mereu domnişoarele pline de visuri în care credem şi pentru care nu încetăm să luptăm.

Coco și Serge

Jumătate de milion de dolari. Atât valorează una dintre scrisorile cu autograf ale lui Coco Chanel către prietenul său Serge Lafar, cel care a cucerit întreaga lume, de la Moscova la Teheran, cu frumuseţea şi talentul său. Serge Lafar este cel care a schimbat definitiv soarta Operei din Paris, transformând-o într-una dintre cele mai bune din lume. Talentul, perseverenţa, frumuseţea lui Serge au fascinat-o pe Coco. Tocmai de aceea a devenit una dintre muzele ei. 16 ani a petrecut la Opera din Paris: prim balerin, vedeta baletului apoi şi, în fine, maître. Atât de bine îşi făcea treaba, încât numele său a făcut înconjurul lumii. Faima sa a străbătut până hăt-departe, în Iran. În 1967 a fost chemat să realizeze coreografia spectacolului de balet de la Teheran, cu ocazia încoronării şahului. Nu e uşor să cucereşti o lume ermetică, promotoare a frumuseţii, artelor şi ştiinţelor, aşa cum e cea arabă. Tocmai de aceea bine au făcut cei de la Chanel că au punctat momentul, alegând ca una dintre nuanţele noii colecţii să poarte numele capitalei Iranului.

***

Chanel-Rouge-Oranges

No. 410 Catherine, No. 412 Téhéran, No. 414 Sari Doré, No. 416 Coco, No. 418 Misia

Rouge COCO Oranges, cinci nuanțe strălucitoare și jucăușe, de la piersică rozie, la caisă portocalie și coral arămiu…

***

Ce spune Casa Chanel despre rujurile cele noi

Că au textură ultra senzorială, alunecă și se topesc ușor, au un finisaj satinat, cremos, fără să fie gras, au efect tridimensional (buzele capătă volum), hidratează intens (asta este noutatea majoră), hrănesc (miezul e format din ceruri de jojoba, mimoză și floarea soarelui), nu se întind (un film de polimer cu microcapsule de silicon previne întinderea și păstrează intensitatea și strălucirea culorii), nu usucă buzele (pigmenții sunt foarte fini, nu îngreunează formula). O droaie de avantaje, nu?

Ce spune Catchy, după mai multe săptămâni de teste pe patru tipuri de buze (mai tinere și mai mature 🙂 )

1. ușor de dat, lunecă spectaculos, forma batonului oferă o precizie suficientă dacă ești îndemânatică.

2. la început puteți aplica și două staturi, dacă buzele sunt deshidratate. Cu timpul, un singur strat e suficient. Hidratarea este cumva continuă.

3. este rezonabil de rezistent, dar dacă ați mâncat/băut/fumat mai des peste zi, trebuie împrospătat.

4. nu migrează în liniile fine din jurul buzelor (maxim de important după o anumită etate 🙂 )

5. se demachiază ușor, nu lasă buzele pigmentate. Interesant e că buzele rămân hidratate, proaspete, arată bine, ce mai!

6. efectul de volum este remarcabil.

7. culoarea nu se fanează.

Dacă Chanel conferă senzualitate, bucurie și strălucire cum a promis? Oh, da!

Acum, pentru dependentele de ruj, noua colecție Rouge COCO e tot ce și-au dorit, iar pentru începătoare, este partenerul perfect pentru primul pas spre exprimarea feminității. Puțin și bun. Voilà, mesdemoiselles! A purta pentru prima dată ruj e ca și cum te-ai urca prima dată pe tocuri – primii pași pot fi intimidanți. Dar și când înveți să mergi, nimic și nimeni nu-ți mai stă în cale. Tu ai ba(s)tonul mareșalului Chanel în poșetă!

Rujurile se găsesc în magazine la un preț de 167 lei.

Rouge COCO NUDE, rujurile dedicate familiei, sunt aici. Rouge COCO PINKS, rujurile dedicate prietenilor sunt aici. Rouge COCO REDS, rujurile dedicate iubiților, sunt aici. Rouge COCO PLUMS, dedicate artiștilor care au inspirat-o, sunt aici. Rouge COCO ROSEWOODS sunt aici.

Citiţi şi

Bălăcărirea asta a jumătăţii…

Să fii femeie înseamnă…

Până-ntr-o zi, iubitule…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
585 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro