Miss Franţa atacată pe internet 

Catchy

19 December 2016

Alicia Aylies, originară din Guyana Franceză, a fost aleasă Miss Franţa 2017, reuşind să le devanseze pe celelalte finaliste, Miss Languedoc-Roussillon, Miss Tahiti, Miss Guadeloupe şi Miss Lorraine. În ciuda unui eveniment care s-a bucurat de aprecieri şi audienţe importante, numeroase reacţii negative au şi apărut pe internet. Astfel, pe Twitter se duc adevărate dezbateri în legătură cu încoronarea unei persoane care nu aparţine „rasei caucaziene”. Un rasism virulent – întreţinut şi de problemele cu care Franţa s-a confruntat în 2016 – şi care nu ar mai trebui să-şi găsească locul într-o ţară atât de cosmpolită. De aceea, alţi internauţi, încă din noaptea încoronării noii Miss Franţa, au semnalat pe Twitter mesajele rasiste, insultătoare, folosind hastagul „#racisme”, ceea ce a dus la ștergerea unora dintre ele.

miss-franta

Din păcate, istoria se repetă. În 2013, Sonia Rolland – prima Miss Franţa de origine africană – a mărturisit presei franceze că în anul încoronării sale, 2000, a fost victima rasismului, primind, la rândul său, insulte şi ameninţări – nu existau reţelele de socializare, în schimb i-au fost trimise 2 700 de scrisori injurioase – şi ajungându-se până la atacuri asupra maşinii sale.



Citiţi şi

Când dragostea învinge legea – Loving

Numerele unor Girls Power adevărate – Hidden Figures

Prietenii mei nu vor să fie cei mai bogați oameni din cimitir

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
790 views

Your tuppence

  1. bombonica / 19 December 2016 18:42

    miss franta a fost anul acesta o negresa si asta pentru ca da, franta secolului 21 este populata de negrii si arabi cu cetatenie franceza..toate tarile super dezvoltate din vest platesc scump acum invaziile de la inceptul secolelor 18, 19.nu poti pretinde ca esti francez cand tu esti negru.anul acesta miss franta s-a clasat in primele 20 cele mai frumoase fete din lume dar cam atat.oricum 99% s-a clasat in primele 20 doar pentru ca reprezenta franta nu ca era super frumoasa!cat despre rasism, cand oamenii de culoare vin in europa , europa populata din toate timpurile de albi, asumati orice forma de rasism si nu te plange!si noi romanii cand iesim in lume ne asumam toate formele de rasism..asta e.cat despre miss-a noastra, putin siliconata si cu un accident cu 4 morti anul trecut, sincer, nu stiu cum a ajuns fatuca aia acolo!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro