Moartea fără suferinţă. Cu şi fără ea, în acelaşi timp

Oana Dușmănescu

28 August 2012

Fac parte din categoria oamenilor care ar fi trebuit să trăiască în Egiptul antic. Pentru că atunci, de exemplu, exista obiceiul de a-ţi rade sprâncenele în semn de doliu când îţi murea pisica. Pentru că pisica era sacrosanctă, era sufletul locuinţei, aducea linişte, echilibru. Era un membru al familiei. Trebuia s-o onorezi exemplar după ce se ducea în raiul pisicilor egiptene, cu narghilele aprinse şi cărnuri de oaie peste tot. Dar trebuia onorată mai ales cînd trăia.

Exagerez? Pentru vremurile noastre, da, poate exagerez. Sunt nişte timpuri tulburi ale istoriei în care ni se pare mai firesc-funky să adorăm un obiect (maşină, geantă, fotoliu de birou, bilet la concert) sau un concept (carieră, marketing, advertising, vânzări la greu) decât un animal. Recunosc că, în aceste zile, moi-même sunt complet îndrăgostită de un tutu cu mii de nuanţe de albastru primit de copila mea de ziua ei, pe care jur că o să-l lărgesc şi o să-l port cu cizme şi jachetă de motor.

Dar, tot în aceste zile, sunt îndrăgostită şi de pisica mea. Pisica mea are 9 ani, este foarte sănătoasă, are o fire bună, caldă cu mine şi rece cu restul oamenilor din lume, adică mie îmi pare o pisică perfectă, ne-am găsit şi o ducem bine împreună. Şi aş vrea să stăm împreună cât mai mult timp posibil. Mă uit în jur însă şi ştiu că asta nu se poate.

Şi atunci mă întreb de ce gândirea noastră, a oamenilor, cu privire la eutanasiere, nu funcţionează în mod egal atunci când vine vorba de semenii noştri şi de animalele de companie. Ca să uşurăm chinul pisicii/câinelui nostru muribund, apelăm la injecţia izbăvitoare şi, după câteva zile de reproşuri, ne izbăvim şi pe noi înşine, spunându-ne că aşa a fost cel mai bine, că l-am scăpat, la modul cel mai antidemiurgic cu putinţă, de suferinţă.

 E metoda umană. Umană! Păi dacă e atât de umană, de ce nu o aplicăm celor dragi, care sunt oameni prin cea mai pură definiţie? De ce pentru ei cheltuim averi când sunt bolnavi, vindem casa, maşina, lucrurile pe care le-am iubit la nebunie până în momentul acela, numai ca să-i vedem vindecaţi?

Mi-aş dori să văd cu ochii mei primul animal de casă pentru care stăpânul a dat bani grămadă ca să-l facă bine. Uneori e degeaba, veţi spune! Well, uneori e degeaba şi pentru oameni.

Nu am nimic împotriva eutanasierii, dar mi se pare mai potrivită la fiinţele cu discernământ decât la animale. Ele nu pot lua decizii privitoare la moarte. La ele, lupta pentru viaţă este lupta supremă. Nu ştiu ce înseamnă să-şi dorească sfârşitul, chiar dacă le doare. Au şi nu au privilegii. Nu ştiu să lupte împotriva instinctului, nu ştiu că specia nu se conservă cu indivizi bolnavi. Ele vor să trăiască, mai ales dacă sunt îngrijite de stăpâni.

E metoda umană, ştiu. Dar am văzut acum câţiva ani buni, pe Animal Planet, un reportaj despre o adolescentă care îşi adusese câinele-lup la medic. Acesta i-a spus că animalul va muri şi că o lasă câtva timp pentru a se hotărî dacă să-l eutanasieze sau nu. Fata a stat singură în sala de aşteptare minute bune, şi-a frecat mâinile, a plâns. Apoi a intrat şi a spus că decizia ei este luată. E grea, dar e luată.

A întins mâna şi l-a mângâiat pe căţel. Apoi l-a luat acasă, înapoi, pe braţe. Cea mai grea decizie dintre toate. Şi cea mai umană.



Citiţi şi

Decalogul unui bărbat îndrăgostit

Toleranţă zero!

Dacă eşti adevărat, totul se aşază

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,030 views

Your tuppence

  1. Andrei Mita / 29 August 2012 10:10

    Cred ca eutanasierea tine mai mult de curmarea suferintei stapanului. E inzecit mai greu sa ai grija de un animal muribund.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
    • Oana Dusmanescu / 29 August 2012 13:07

      E mai greu. Dar ar trebui sa vina la pachet cu asumarea, cu raspunderea si cu sentimentele.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
      • Andrei Mita / 29 August 2012 15:24

        Nu vreau sa fiu pus in situatia de a decide. Vreau sa cred ca as putea zice nu, sa sufar cu el o saptamana, o luna, cat e necesar. Recompensa pentru toate celelalte momente. Sunt impotriva eutanasierii, cred.

        Thumb up 0 Thumb down 0
        Reply
  2. Liana Oprea
    Liana Oprea / 28 August 2012 15:01

    „Sunt nişte timpuri tulburi ale istoriei în care ni se pare mai firesc-funky să adorăm un obiect (maşină, geantă, fotoliu de birou, bilet la concert) sau un concept (carieră, marketing, advertising, vânzări la greu) decât un animal”. Foarte bine ai identificat ipocrizia și caracterul schizoid din acste aspecte ale gândirii contemporane „avansate”:) Mi-a plăcut mult articolul.

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro