Modelul care a întors pe dos vieţile femeilor şi gusturile bărbaţilor

Mihaela Cârlan

26 November 2011

“90-60-90” sunt măsurile pentru care milioane de femei se chinuie să învingă natura şi să capete paşaportul pentru reuşita socială. Cum de s-a ajuns la această obsesie pentru diete dintre cele mai trăsnite n-ar fi chiar greu de elucidat.

Percepţia colectivă legată de frumuseţea femeii poartă de secole corsete şi ochelari de cal, după vremuri, după cerinţe străine de cele mai multe ori de ceva plăcut ochiului şi care cer sălbatice sacrificii. Nu e mijloc clasic sau modern de comunicare în care să nu apară întrebări de genul “vrei o siluetă de vis?” şi soluţii de genul “slăbeşte 7 kilograme în 7 zile”. Şi-atunci, cum să trăieşti liniştită într-o lume care promovează un model câteodată atât de diferit de ceea ce eşti? Pe de altă parte, firesc este să te întrebi de ce şi-ar dori cineva, care se încadrează în norme ponderale ce respectă standarde de bun simţ şi bună sănătate, să aleagă drept model pe altcineva cu aspect cu totul nenatural? Să fie ajuns oare fragilitatea până la teama de a strânge mai sănătos în braţe însemnul eleganţei ori declanşatorul atracţiei? Cam morbid, nu?

Vinovate pentru derapajele de la îngăduinţa faţă de sine, care merg până la abuz asupra propriei persoane, sunt moda şi capriciile ei, mass-media şi agresivitatea ei, reclamele şi puterea lor, şi last but not least, bărbaţii şi ipocrizia lor. Iar preţul pentru o frumuseţe discutabilă poate deveni halucinant când se forţează graniţa spre boală. Cum ar fi oare ca toată lumea să înţeleagă că nu este meritul celor slăbuţe că pot mânca fără să se îngraşe, după cum nu este vina celor mai plinuţe că nu au moştenit gena de silfidă. Dar până atunci, obsesia “acelei” siluete de invidiat (de  către cine, doamnelor şi domnişoarelor?) generează abuzuri faţă de sine diagnosticate precis ca tulburări de comportament.

Despre anorexie, adică înfometarea din dorinţa intensă de a fi slabă şi tendinţa de a păstra neîncetat o greutate corporală scăzută, se ştia încă din 1689. Trei sute de ani mai târziu, a fost identificată şi bulimia ca fiind pierderea controlului asupra comportamentului alimentar – o bulimică mănâncă fără măsură, după care îşi provoacă voma sau ia laxative pentru a-şi păstra greutatea. Şi ambele devianţe apar din convingerea că un trup slab va procura jobul, bărbatul şi viaţă perfectă. Pentru că o femeie nu se vede grasă şi urâtă în oglindă, ci aşa este etichetată de societate, mai de-a dreptul sau mai pe ocolite.

anorexia

Câte femei sunt atinse de aceste afecţiuni? Cifrele indică un nivel modest – după criterii stricte, anorexice ar fi doar 0,5%, iar după criterii mai largi, ponderea ar urca până la 3,7 %. Bulimice sunt între 1,1 şi 4,2 %. Cu siguranţă că studiile s-au făcut doar pe baza celor care au ajuns să recunoască, singure sau forţate de apropiaţi, că au o problemă şi au apelat la ajutor medical. Pentru că în realitate există un număr greu de estimat de femei care aleg aceste scurtături periculoase pe drumul spre standardele de frumuseţe şi îşi trăiesc obsesiile în anonimat, în suferinţă reală, mai ales adolescentele, făcând greşeli care merg până la a-şi pune viaţa în pericol.

model anorexic

Câte modele mai trebuie să moară (între 5 şi 10% sunt oricum în diferite faze ale bolii), câte femei mai trebuie să treacă prin calvarul automodelării fizice după norme străine de natura lor? Moda şi mass-media nu fac decât să sporească agresiv disconfortul majorităţii care trebuie să se supună unui dictat al minorităţii. De ce să se supună, veţi întreba. Pentru că, din nefericire, importanţa aspectului fizic devine tiranică, şi nu vorbim de îngrijire ori de haine, ci de greutate. Persoanele mai plinuţe sunt discriminate, ajung să se automarginalizeze şi să aibă mai frecvent probleme psihice. Statistici, veţi spune, dar uitaţi-vă în jur. Nu vi se pare că femeile discută cel mai mult despre greutate şi diete?

Update: în Marea Britanie există o autoritate numită ASA (Advertising Standards Autorithy) care înterzice reclamele ce pot induce comportamente nesănătoase. De curând a fost oprită campania firmei de haine “Drop Dead” (o asociere nefericită între numele brandului şi ceea ce chiar se poate întâmpla dacă încerci să ajungi la asemenea dimensiuni considerate dezirabile) ca fiind iresponsabilă social. De ce? Priviţi fotografiile care urmau să atragă atenţia asupra brandului: un model costeliv , aflat vizibil “sub greutate”.



Citiţi şi

Remodelare corporală pentru… leneșe :)

10 kg în mai puțin de o lună

Fără manechine prea slabe pe podium

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,568 views

Your tuppence

  1. Diana / 31 March 2016 12:46

    Pana acum, nu am văzut “fashionistas” care sa fie deasupra (în kilograme vorbind) standardelor impuse de societate, a lor, ca altele nu contează. Dacă nun ești de acord cu ceva, nu trebuie sa accepți doar sa fii la rândul tău acceptată. Mai bine cauta-i pe “outsider-ii” ca tine!

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. De ce să o castrăm pe Venus? | Catchy / 17 November 2013 16:47

    […] facă o operație estetică, pentru a fi mai populară printre colegii ei din clasa a cincea. Anorexia face ravagii printre tinerele din țările dezvoltate. Modelul femeii ca mamă, creatoare de […]

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Vogue şi Huffington(post): slab nu înseamnă frumos! | Catchy / 4 April 2012 13:54

    […] la Universitatea Harvard, împreună cu Arianna Huffington, mama unei adolescente cu dereglări alimentare şi cu modelul Doutzen Kroes, o femeie frumoasă ce poartă […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro