Momeală pentru rai

Ana Barton

14 April 2014

Ana BartonSe prea poate să-ţi vezi cu o coadă de ochi de vârf de deget mare călcâiul pasului care urmează. Dar, cel mai probabil, nu ştii ce vezi pentru că e târg de gânduri, cu poze şi sunete, în capul tău cuminte. Lasă, nu-i bai, târgurile erau frumoase pe când eram eu copil, fie că erau la Brezoaiele, la Cornăţel sau chiar la Titu-Gară, într-o margine. Şi-acum am văzut un şoricel alb, alergând pe-o pâlnie de gramofon, în Cişmigiu. Şi turta dulce parcă-i mai frumoasă acum decât atunci, deşi nu mai are aroma aia de mană arămie, un pic prăfuită.

Dacă posteşti, stăm bine. Turta dulce nu-i de dulce. Dacă nu, nu. Să nu te sperii de raiul făr’ de majusculă din titlu, că nu vreau să-ţi forţez nici măcar plica moale-a cotului, darămite toată mâna. Azi mi-a trăsnit prin cap că noi, oamenii, suntem momelile noastre din turtă dulce, desfăşurate pe tarabe umbrelite, în târguri vesele, în timpuri calde. Dar raiul? Cine-l poate şti? Şi cui i-ar trebui să-l afle cât încă se rotunjeşte-n sânge şi se sprijină pe alb? Tuturor, dar poate-n somn.

Dacă eşti credincios, religios adică, turta ta dulce o mănânci şi cu un pic de frică. Aşa-i reţeta sau, mai bine zis, aşa a devenit în vreme. Gustul e-acelaşi, interpretarea ta diferă şi adaugă ori taie. Depinde cum te-ai învăţat să mesteci. Dacă nu eşti, eu fără bucurie nu te las. Şi nu te pun la colţ. Nici nu-ţi arăt cuptorul plin de căsuţe cu acoperişuri roşii, glazurate, ca să-ţi închid uşa-n poftă, cu zgomot sec, şi să proptesc lopata curmeziş.

cruce alba

Fiecare are raiul lui. Aşa mi-a zis, în dimineaţa asta, un foarte bun prieten. Nu m-am gândit niciodată aşa, dar cred că are dreptate. N-o să te-ndemn, că nu-mi permit, n-o să te trag de mânecă, un gest urât şi păgubos, n-o să-ţi arăt cu degetul nimic. Şi, mai ales, pe nimeni. Poate, dar numai pentru încă vreo câteva cuvinte, pe tine. Dar să te vezi ca pe-o coptură dulce, urcată de voia sa cu soare pe-o tarabă, într-un târg de departe. Şi tot tu, că doară suntem în poveste, iei dulceaţa, nu, n-o cumperi, doar întinzi o mână bună după ea, şi te-ndrepţi spre-amonte, unde-i limpede şi pădure.

Dacă vrei, stai pe mal şi-aştepţi să tragă. Dacă nu, intri şi-i pândeşti cu palmele împreunate, ţinându-ţi limba după dinţi, ca să nu-i sperii. Toţi peştii au fost cândva mici. N-ai văzut că ăia-s şi cei mai vioi? Nu trage cu ochiul la ceilalţi pescari, că-ţi scapă darul-care-nu-e-pradă. Te gândeşti cum ar arăta o turtă dulce vie, aruncată-n sine spre găsirea uneia şi mai dulci? E, ăla-i raiul.



Citiţi şi

MAMA – Învierea ei

Și zici tu că stăm cu “șmecherii” pentru că ne place bătaia și violul?!?

Decalogul unui bărbat îndrăgostit

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
643 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro