Mona mea

Şerban Vasile

7 February 2014

Şerban VasileOraşul meu, pe lângă multe şi neasemuite frumuseţi, o avea şi pe Mona, fiica doctorului Stamate, unul dintre cei mai îndrăgiţi şi respectaţi medici din oraş. Mona era deosebit de frumoasă şi avea până în 18 ani, vârstă la care fetele sunt cele mai frumoase din viaţa lor. Tatăl ei o iubea nespus şi, deoarece îi dădea mâna, o purta foarte elegant. Când apărea Mona pe strada mare, purta pantofi cu toc înalt, o fustiţă scurtă, roşie, o bluziţă galbenă şi o poşetă asortată fără cusur. Nu puteai găsi în tot oraşul o fată atât de frumoasă, zveltă, cu un corp atât de frumos şi mai ales nişte picioare lungi şi minunate care dădeau ameţeli oricărui bărbat, cu sânii ca ai Zarazei, „un tezaur sublim” şi, ce mai tura-vura, o fată mai ceva ca zânele din poveşti. Când a ieşit odată la plimbare cu o fustiţă făcută de ea însăşi din două fulare cu o urzeală rară, astfel încât franjurii să-i acopere coapsele, 20 de salvări au cărat la morga leşurile bărbaţilor străpunşi de junghi la inimă de priveliştea ei de mare zeiţă. Toată lumea o cunoştea şi, în obrazul doctorului Stamate, băieţii făceau grele eforturi să nu fluiere de admiraţie după ea sau să nu scoată fel de fel de suspine, exclamaţii şi interjecţii, după cum le este firea. Nici miliţienii şi nici trepăduşii de la UTC nu ar fi cutezat să se atingă de ea, căci bisturiul doctorului Stamate le-ar fi luat beregata în doi timpi şi trei mişcări, aşa cum mi-a retezat mie amigdalele. Însă, într-o amiază toridă de vară, un ţăran venit să vândă câte ceva la piaţă, habar nu avea cine este Mona şi ce statut privilegiat avea ea în Roman, iar asta i-a fost fatal, că i-a mers buhul în oraş un an întreg.

La intersecţia străzii mari – desigur cu numele de Ştefan cel Mare – cu strada C-tin Dobrogeanu Gherea, la colţul pe unde făceai spre staţia de taxi, era o cişmea cu apă, în dreptul unui aprozar. Vedeai astfel de cişmele la tot pasul, căci primăria nu se putea înhăita cu negustorii de răcoritoare ca în zilele noastre, astfel încât să smulgă cişmelele, iar lumea să fie nevoită să cumpere o gură de apă chioară la preţ de un kil de cartofi. Eu terminasem clasa a IX-a, iar acum veneam din piaţă cu mama şi căram sacoşele cu de-ale gurii. Când am ajuns la intersecţie, mama şi-a amintit că nu cumpăraserăm ceapă. Aşa că m-a lăsat cu plasele în faţa aprozarului, iar ea s-a aşezat la rând să cumpere ceapă şi ce-o mai fi. Lângă mine, stând la umbra aprozarului, era ţăranul cu pricina, om de vreo 50 şi ceva de ani, care tocmai lingea o mare îngheţată care se numea marojnă. Pe ruseşte, marojnă taman asta înseamnă, îngheţată. Şi cum stăteam noi aşa, unul lângă altul, iată că din dreapta, toc-toc, toc-toc, fâţ-fâţ, fâţ-fâţ, apare zeiţa frumuseţii, care venea de la taică-su de la spital. Era cu legendara ei fustiţă roşie, scurtă de ţi se urca sângele la cap şi frumoasă cu draci. Mă uitam la ea ca la o floare uriaşă, cu puteri magice, cu roiuri de mistere plutind în jurul ei – era toată o hipnoză şi gata. Când a ajuns în dreptul nostru, care stăteam cam în dreptul cişmelei, s-a produs o minune cerească: Mona s-a oprit, învăluindu-ne într-un parfum diafan, şi s-a aplecat ca o gazelă gingaşă să se adape de la cişmea. Ochii mi-au ieşit din cap, au intrat sub fusta ei şi îi sărutau cu nesaţ coapsele şi fesele. În acel moment, când pentru mine se deschiseseră porţile raiului, ţăranul de lângă mine se duse înfipt la Mona şi, cu o mişcare energică, îi lipi marojna taman între ochii mei de sub fusta ei, în acel loc unde piciorul din stânga se întîlneşte cu cel din dreapta.

Fusta rosie

– Fă, scroafo, ‘tu-ţi grijania mă-tii, da’ nu ţi-e ruşine obrazului să-mi arăţi piz** în strada mare? Huooo, bagaboanto!

Îngheţata începu de îndată să se prelingă pe picioarele divine ale Monei şi nu-mi doream nimic altceva decât o minune de la Dumnezeu, astfel încât Mona să grăiască unele ca acestea:

– Vasilică, nu vrei să-mi lingi îngheţata de pe picioare, mai cu seamă de-aici, de sus, că e păcat de ea şi mama ta nu a rupt din portofel să-ţi ia şi ţie o îngheţată pe arşiţa asta?

Însă minunea nu s-a întâmplat şi atunci cum să poţi crede că există un Dumnezeu care îşi face milă şi îndurare de bieţii oameni în lipsuri? Mona nu a zis nimic, nici mie şi nici ţăranului, ci s-a îndreptat spre Getax, unde o aşteptau toate cele cinci taxiuri ale oraşului. Ca să descriu ce mers avea este cu neputinţă. Uşor crăcănată şi aplecată în faţă, parcă se ajuta la mers de două cârje invizibile. Dar ce frumoasă mai era chiar şi astfel, ba încă şi mai frumoasă!

– Iaca aşa, băi, flăcăule, îmi zise ţăranul, cu una ca asta să te însori şi să faci casă ş-apoi să vii să-mi zici mie cum este!

În loc să-i răspund, mă gândeam dacă totuşi nu cumva din ceruri, prin gura acestui ţăran, mi se transmite cea mai frumoasă profeţie.



Citiţi şi

„Crede și nu cerceta!” e o mare minciună

Unde dispar iubitele după căsătorie

„Honey, o să fie bine!” N-a fost!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,251 views

Your tuppence

  1. Alexander Fuhrmann / 7 February 2014 17:56

    Bunicul meu in situatii similare o privea in ochi si-i spunea pe un ton parintesc, ‘Fata tatii, aia trebuie spalata nu aerisita’. Poveste faina oricum. Mersi!

    Hot debate. What do you think? Thumb up 10 Thumb down 2
    Reply
  2. MIHAI MAXIM (ROMASCANUL) / 7 February 2014 17:02

    Ptiu, fire-ar dracu’ al dracului! Am trăit degeaba vreo 25 de ani în dulcili târg al Romanului, fără să mă-ntâlnesc vreodată cu celebra Mona. M-am întâlnit, în schimb, cu mai toate haimanalele de ambe sexe, trăitoare în această vajnică poartă din și înspre lumea largă. Și pe toate câte le-am văzut și le-am cunoscut, le-am descris cu drag, în cărțile mele.
    Dar ca să nu spunem că totul se întâmplă cu un scop în viață, tocmai personajul principal al romanului în lucru se numește Simona. Iar dacă-i tai din nume, ca moda din fustiță, se poate numi că-i Mona.

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro