Motanul Petrică

Constantin Ciucă

20 February 2017

constantin ciucăAm avut odată, pe vremea când locuiam la etajul patru al unui bloc de pe balconul căruia se vedeau apusuri violete amețitor de frumoase, un motan pe nume Petrică. Un siamez cu ochi albastri care, orice i-aș fi făcut, nu se dezlipea de mine. Dacă mă duceam în bucătărie, venea și el și se așeza pe un scaun. Dacă mergeam în dormitor, urca și el tacticos pe pat și mă călca în picioare pe piept și pe cap. Când eram la calculator, se lungea pe hârtiile de pe birou. Dacă mergeam la Piatra Neamț, la Constanța sau la Brașov, Petrică era primul în mașină, întins pe locul din dreapta.

Acum, a sosit și vremea aceea când i-a venit și lui cheful să încalece o mâță sau două, siameze sau chiar vagaboande. Mai întâi s-a instalat în ochii lui o tristețe sfâșietoare, iar apoi a început să miorlăie. Și miorlăia Petrică, și miorlăia! Nu mă mai înțelegeam deloc cu el. Nu mai puteam dormi noaptea. Ieșea în balcon, se suia pe buza lui și de acolo se tânguia orașului ore în șir cu niște miorlăituri care ar fi impresionat și pe cea mai înrăită maidaneză.

Ce să fac cu el? mi-am zis. Petrică era un motan de interior, aristocrat, cu maniere și cu pretenții, crescut pe bani grei. Cum să îi dau drumul printre cotoii sângeroși și sălbatici din cartier care habar nu au ce e acela un computer și care l-ar fi rupt în bucăți în doi timpi și trei mișcări?

Nu am mai avut încotro. Într-o seară, după ce toată ziua a băgat blocul în sperieți cu miorlăiturile devenite între timp sinistre iar vecina de sub mine a ieșit nevricoasă pe balcon și mi-a strigat, desfigurată de ură, să omor dracului pisica aia nebună că ea nu e mai odihnește de o săptămână, l-am luat în brațe și i-am zis:

– Petrică, tată, gata, ești de capul tău! Ai grijă ce faci și succes la pisicuțe!

Și l-am pus pe cimentul palierului de la etajul patru. Petrică a făcut tot palierul, a cotit-o pe scări și dus a fost pe ele în jos. M-am uitat lung după el cu inima strânsă, gata să îmi dea lacrimile. Știam că îl văd pentru ultima oară!

motan

Am suferit cumplit. Toată noaptea m-am sucit și m-am răsucit imaginându-mi-l sfâșiat de vagabonzii ăia nemernici de prin toate cotloanele orașului. M-am trezit ca după priveghi. A doua zi m-am uitat în jos de pe balcon, am ieșit prin cartier, m-am plimbat în sus și în jos. Nimic. Petrică era dus.

La fel și a doua noapte.

Dimineața, mergând spre baie, aud un fel de bătaie în ușa de la intrare. Era ziua în care venea lăptarul. Deschid. Ei bine, nu era lăptarul. Cine stătea în fund și dădea din coadă pe preșul din fața ușii? Petrică. M-am repezit ca nebunul și l-am luat în brațe. L-am băgat în casă și i-am făcut toate poftele cu Kitti Kat și cu peștele de plastic iar în ziua aia nici nu m-am mai dus la cursuri.

Așa sunt motanii: pleacă, își fac de cap cu maidanezele pe unde apucă, apoi se întorc la peștișorul de plastic și la Kitti Kat, și se întind în somnoroși pe pernă. Și așteaptă netulburați să fie iubiți în continuare.

Urmărește-l pe autor aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

50 de ani să iubeşti, fără concediu…

Silvana

M-am săturat să fiu o super-mamă!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,955 views

Your tuppence

  1. Gogu / 22 February 2017 14:44

    Astept cu nerabdare articolele d-voastra.

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. lia / 20 February 2017 17:14

    Castrati-l..( daca il mai aveti) e bine si pt sanatatea lui si ajutati si la scaderea populatiei supra-populate de pisici..da..stiu…nu asta era ideea dar la motani poate fi putin mai bine decat la oameni

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  3. Elyia / 20 February 2017 15:57

    Uraaaaa, ma bucur sa il citesc din nou pe autor ! In rest da, “asa sunt motanii”… inclusiv ăia bipezi :))

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro