Între Mrs. Robinson şi Lolita (II)

Mara Ambrosie

25 August 2010

De foarte multă vreme mă întreb care o fi diferenţa ideală de vârstă într-un cuplu.

Să fie el mai mare. Aşa se poartă. De ce? Probabil fiindcă trebuie să fi trecut prin destule primăveri ca să poată să facă faţă oricărei situaţii.

Şi-apoi…se tot spune prin popor că sexul tare e tare imatur până la o anumită vârstă (unele ar zice până la adâncile lor bătrâneţi fizice sunt tineri bărbaţii). Aşadar diferenţa asta ar aduce cuplul la un echilibru emoţional.

Există însă suficiente excepţii. Ea este mai mare decât el. Uneori cu mult mai mare. Tinerii crai sunt gâdilaţi în orgoliul lor de faptul că au reuşit să cucerească şi altceva decât o jună cu ochii mari şi naivi, pe care să o prindă în promisiuni mieroase. Nu, ei pot mai mult de atât. Iată, această femeie în toată firea, trecută prin atâtea (experienţe, paturi, relaţii) l-a ales pe el, în cunoştinţă de cauză. Oare nu îl face această alegere pe el mai tare decât toţi ceilalţi?

Cum o fi mai bine? Să aibă aceeaşi vârstă? Să aparţină aceleaşi generaţii, să nu existe niciun „gap” între ei?

Am decis să investighez două cazuri extreme, luate din literatură şi din film, fiindcă deşi viaţa bate şi filmul şi cartea, deseori găsim în variantă concentrată în cele două mijloace de divertisment cultural o lecţie intensă de viaţă:

1. Lolita eroină de carte, o ea fragedă, fruct prea verde, înţepător de necoaptă

2. Mrs Robinson prietena de familie mult mai în vârstă a tânărului absolvent timid, jucat în filmul The Graduate (1967) de Dustin Hoffman.

2. Mrs Robinson şi spulberarea unui mit

O cunoşteam pe Mrs Robinson de multă vreme. Îmi era prietenă de familie şi o luam cu noi în maşină de fiecare dată când ascultam caseta aia veche cu Best of Simon and Garfunkel. I se mulţumea în cântec şi declaraţiile erau destul de măgulitoare („Jesus loves you more than you will know...”). Cred că era mândră de asta!

Ascultă și melodia Mrs Robinson

Auzisem apoi de filmul care inspirase melodia de Simon and GarfunkelThe Graduate, Absolventul. Trecuseră generaţii şi revoluţii bune de la naşterea acestui idol cultural, până la naşterea mea, şi deja Mrs Robinson devenise o figură permanentă în cultura americană, şi apoi în restul lumii.

Filmul The Graduate, lansat în 1967, este ecranizare a cărţii mai puţin notorii de Charles Webb. Posterele îl înfăţişează pe Dustin Hoffman, în rolul lui Benjamin Braddock, un tânăr absolvent de facultate.  Ben priveşte speriat spre un colţ de pat unde, puteam ghici după gamba fină în prim plan, îl aşteaptă o femeie.

În alte imagini din film, acelaşi Ben, timid şi timorat, trece primul său test neacademic: deschiderea sutienului.

Cine nu vrea să fie Mrs Robinson?

Ea apare mereu în prim plan. Cu mâinile în şolduri, privirea în gol. Cu piciorul ademenitor întins ca o capcană, ea domină camera. Din postere şi cântece, Mrs Robinson şi-a marcat teritoriul în imaginaţia mea. Ei nu îi pasă prea mult de vreun bărbat şi nu are nevoie de ei să se simtă împlinită. Nu se implică total şi nu poate fi rănită. E femeia fatală, cunoscătoare, trecută prin multe momente care au făcut-o să ştie exact ce vrea. Echilibrată, puternică, foarte conştientă de nevoile sale, de propria sexualitate şi putere de seducţie, cucereşte cu o rotire de gleznă.

Înainte să urmăresc filmul o vedeam o Artemis modernă, necruţătoare, care prinde în săgeţi carne fragedă, cu cea mai mică vărsare de sânge.

Protagonistul filmului premiat cu Oscar pentru regie are deja vârsta legală (21 de ani) pentru a fi sedus, îmbătat…pentru a fi cam orice în Statele Unite. Nu asta a stârnit dezbateri şi dezaprobările pudicilor. Tot vârsta EI în raport cu EL contează. Are de două ori vârsta lui Ben, e căsătorită, i-ar putea fi şi mamă, iar societatea nu îi permite asemenea jocuri. Să fie ea cea care sfidează regulile sociale?

Benjamin: Mrs. Robinson, you’re trying to seduce me. Aren’t you?
Mrs. Robinson: Benjamin, I am not trying to seduce you.
Benjamin: I know that, but please, Mrs. Robinson, this is difficult…
Mrs. Robinson: Would you like me to seduce you?

O vizionare a filmului clarifică însă impresiile greşite şi falşii eroi.

Mrs Robinson nu e femeia fatală, nu e soţia independentă, făptură autosuficientă, căutând doar o aventură pentru propriul amuzament. Nu este visul oricărui bărbat tânăr: cea care să îl iniţieze, să îi arate lumea cu conturul corpului ei încă de invidiat, fără să îl poată încătuşa apoi lângă ea, într-o relaţie fără termen limită.

Mrs Robinson seduce metodic tânărul absolvent pierdut în spaţiu, simulează detaşarea femeii mature. Aflu cu dezamăgire că, aşa cum Lolita mea îşi pierde magia de nimfetă, aşa şi Mrs Robinson e o făcătură.

Nesigură, singură.

Nefericită, ferecată în turnul de fildeş al căsătoriei eşuate, încheiată de dragul unui copil sosit pe neaşteptate şi nedorit.

Neatinsă, intangibilă emoţional.

Instabilă şi stabilizată doar de câteva pahare înghiţite la ore strategice ale zilei, amorţită de pastile.

Speriată de propria vârstă şi de competiţia pe care o vede în propria fiică, Elaine.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Un mit retehnologizat – King Arthur: Legend of the Sword

Nu, honey, f*te-o pe mă-ta, block și adio!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,166 views

Your tuppence

  1. cireşe albastre / 21 February 2015 21:38

    Concluzia mea este că el trebuie să fie nițel mai mare.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. sanda / 28 August 2010 15:22

    Interesant !.Urmaresc cu interes articolele tale.Au substanta si mesaj.Keep up the good work!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro