Muzică grea

Marius Constantinescu

23 June 2015

Marius ConstantinescuDe când cu rezidenţa lui André Rieu în Piaţa Constituţiei, câte unul, câte altul îmi tot dă ghes şi mă aţâţă, crezând, probabil, că o să mă pornesc într-o tiradă… brebanescă la adresa mânuitorului de Stradivarius. Ceea ce nu fac. Nu-mi dau ochii peste cap, nu mă umplu de bube la rădăcina perilor, nu pufăi ca o locomotivă sub presiune. Nu cobor din vreun Eden populat doar de von Karajan, Oistrach, Callas şi Lupu ca să înfierez şi să crucific pentru că, sincer, nu stau acolo. În primul rând, m-am expus complet insuficient la găselniţele cu iz de wurst şi Oktoberfest ale sus-numitului, deci nu pot emite păreri. În al doilea rând, am văzut şi auzit doar nişte fragmente disparate, pe care le-am încadrat rapid într-o categorie pe care nu am prizat-o niciodată: classical crossover sau easy listening. În al treilea rând, habar n-am dacă omul e bun meseriaş sau nu, dacă aşa-numită orchestră pe care o conduce are sau nu are valoare, dacă soliştii de care se înconjoară chiar masacrează Nessun dorma sau Barcarola. Nu m-a interesat. Un lucru ştiu sigur în ceea ce-l priveşte: că nu mai pot auzi nici măcar o intenţie din al doilea vals al lui Shostakovici, indiferent de cine şi de ce îl cântă.

„Păi, da, sigur, că tu eşti cu muzica grea, de-aia”, mi se răspunde. Easy listening se pare că trebuia să aibă o contrapondere. Mi-i şi imaginez pe Bach şi Beethoven ca pe nişte hexagoane dodoloaţe şi ruginite care echilibrau, acum câteva zeci de ani, sacii de cartofi pe cântarele din aprozare. Mahler e de calibru şi mai mare, ganteră de performanţă. Bruckner merge folosit în construcţii, iar cu Shostakovici (cum, acelaşi? Poate Shostakovski! Hai, dom’le, că aşa am auzit în Piaţă!) poţi liniştit demola un bloc cu mai multe etaje. Cam aşa e muzica grea. Gravă şi gravitaţională, ţintuindu-te la pământ, fără putinţa de a-ţi întinde aripile.

karajan

„Dar Vivaldi? Hai, Anotimpurile! Ştiu, Mozart! Mica serenadă, cel puţin. Carmen! N-are cum să nu-ţi placă. Toreador, în gardă, toreador, toreador, fete frumoase te vor admira şi dragostea lor… Hai, că e şi-n Tom şi Jerry!”, contraofer, în ideea exemplului devenit loc comun, aproape bagatelizat. „Operă? Ăia care cântă whooaaaaaaa…” şi urmează un şir de scălâmbăieli şi contorsionări. „Stai că îţi dau un bip.” „Ce-ai, frate?”. „Stai o clipă, doar un bip!”. Sol-sol-sol-mi bemol tună şi fulgeră printr norii negri de furtună. Începutul de la Simfonia a V-a de Beethoven e cel mai popular ringtone clasic. „Ei, şi tu acuma…”

Aud povestea cu muzica grea cam de fiecare dată când cineva are, aprioric, o problemă cu muzica clasică. Ceva din seria aia cu lucruri pe care nu că nu le înţelegem, ci nici măcar nu le tatonăm, de parcă inserţia profanului ar activa o sirenă dodecafonică, schönberg-iană (nu m-am putut abţine). Nu mergi la concert că durează mult, că nu ai ce să vezi în afara unor oameni îmbrăcaţi în negru, că nu te poţi foi în scaun şi în sală, că nu ştii când trebuie să aplauzi (cică n-ai voie să aplauzi când îţi place, trebuie să aştepţi sfârşitul, muzică grea cu reguli sucite), că îţi vine să râzi când te uiţi la dirijor şi că nu înţelegi. Nu mergi la operă că durează mult, că ăia de pe scenă urlă în loc să recite, că nu pricepi acţiunea, că îţi vine să râzi când te uiţi la soprană şi că nu înţelegi limba. E adevărat, Rieu încurajează aplaudatul continuu, ba chiar bătutul din palme pe muzică şi valsatul pe lângă scaun. Tonul de apel al telefonului e limitat la câteva secunde, iar Carmen din Tom şi Jerry e împănată cu efecte burleşti, pe placul copiilor. Dar rădăcina tuturor acestor variaţiuni (ce să fac, iar nu m-am putut abţine) sunt aceleaşi compoziţii, aceiaşi oameni pe care ne grăbim să îi îndesăm în desaga cu bolovani şi pietre de moară. Şi dacă Rieu, tehnologia, desenul animat, spotul publicitar sau orice altă scurtătură te vor duce un pas mai aproape de muzica clasică, pentru a o experimenta altfel, vei fi cu un pas mai departe de prejudecată.

Cu unul dintre cei binevoitori am încercat o discuţie bazată pe exemple din filme. Ce-ar fi fost Moarte la Veneţia fără Adagietto din Simfonia a V-a de Mahler, Odiseea spaţială 2001 fără Aşa grăit-a Zaratustra de Strauss, Philadelphia fără Casta Diva din Norma lui Bellini, Apocalypse Now fără Cavalcada valkyriilor de Wagner, Portocala mecanică fără Simfonia a IX-a de Beethoven, Pretty Woman fără chiloţeii înmuiaţi de emoţia Traviatei, Undeva, cândva fără Variațiuni pe o temă de Paganini, Amadeus fără Requiem… Doar că eu recunosc, mă pierd în explicaţii adiacente, pornesc asocieri şi le las în aer, sar fără noimă de la un exemplu la altul, mă ia valul, pasiunea şi, dacă omului nu îi sună aceste muzici în cap aşa cum îmi sună mie, nu facem decât să înşirăm substantive proprii nedublate de un soundtrack adevărat.

Aşa că nu-mi rămâne decât să testez cea mai simplă soluţie. Să cer o răbdare întinsă pe maximum un sfert de oră şi un calculator cu boxe şi o bună conexiune la Internet. Beethoven: Sonata lunii.

Ceaikovski: partea a treia din Simfonia a VI-a, Patetica

sau partea a patra din Simfonia Manfred.

Berlioz: partea a cincea din Simfonia Fantastică. Bach: Chaconna.

Puccini: Vissi d’arte cu Leontyne Price.

Saint-Saens: Bacchanala din Samson şi Dalila.

Mahler: finalul Simfoniei nr. I.

Albinoni: Adagio. Grieg: partea a doua din Concertul pentru pian şi orchestră.

Liszt: Preludiile.

Verdi: uvertura de la Forţa destinului.

Elgar: Nimrod.

Fără suport vizual, fără paiete, fără coregrafii, fără nimic. Doar muzica. Fără tălmăcire, fără cheie de lectură. Să continuu? Pot, să ştiţi.

Muzica… grea precum asta nu trebuie explicată, nici plăcută formal sau conjunctural. Aici nu e loc de negociere, ci numai de ultimatum-uri. Ori eşti pe loc şi pe vecie cucerit, cu piele de găină şi năvală în suflet, ori nu-ţi rămâne decât alternativa Shostakovski.



Citiţi şi

Marea care a trecut

Un dureros transfer de autoritate – Manchester by the Sea

Emperor Waltz (Kaiser-Walzer)

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,585 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro