„N-am voie să mai visez. Nu cu tine, pricepi?”

Felix Cuceanu

3 August 2017

felix 2– continuare de aici

– Ți-am spus – încep, luându-i mâna în a mea – te-am căutat la Calcuta după ce am aflat că te-ai întors din Nigeria. Am fost și la El Aaiun, iarăși, atunci. M-am plimbat de…

– Ți-o fi fost dor.

Luminile mașinilor de poliție rămâneau în spate după ce am pornit pe Kedettenweg. Fumul se simțea, încă, iar agitația era maximă și aici, dar eram în siguranță.

– Gata prefăcătoria – își trase mâna din a mea și și-a îndesat-o în buzunarul vestei izoterme.

Mă opresc trecând în fața ei și îmi aruncă privirea „acum ce mai vrei?”.

– Doar nu…

– Ba da. Eva, de trei minute e Crăciunul, știi? Din buzunarul stâng scot, încet, o bomboană de brad și i-o duc spre buze, zâmbind. Nu știam că o să te înâlnesc, acum chiar nu venisem pentru tine, așa că…

Își deschide buzele și o primește – îmi amintesc de jocurile noastre de la început – iar degetul meu i-o mângâie pe cea de jos, în retragere.

cuplu iarna

(credit foto: favim.com)

– Mda, Crăciun fericit și ție! spune, bosumflată. Ar fi trebuit să fiu cu Alex, nu între dărâmături, iar el…

– Nu-i așa că-i așa? Mai bine cu mine între dărâmaturi decât singură tot acolo. Oricum ai fi mers la spital.

Se smucește, trece pe lângă mine, îmi ia mâna și mă trage să mergem mai departe.

– Prostule! Nimic cu pricepi! Hai!

Lângă biserica Sfintei Familii, pe Kormesserstraße se oprește puțin.

– Hai să ascultăm – și se așează pe jos, pe trotuar, trăgându-mi mâna încât ajung și eu lângă ea. Ajung în spatele ei și o cuprind cu brațele.

– Copilă, e frig, nu ești bine, hai acasă.

– Sunt deja pe jos, vrei să dau și din picioare? spune, zâmbind răsfățată. Și nu-mi mai spune copilă, a fost demult.

– Dar a fost. Ai impresia că…

– N-am voie să mai visez. Nu cu tine, pricepi? Fir-ar – își șterge lacrima gata să-i cadă pe obrazul drept – hai, te duc acasă. Ți-am zis, la șase dispari. Rămân cu tine. De data asta e rândul meu să afișez figura de „ce faceeee?”. Se ridică și-mi aruncă un pumn de zăpadă în cap – adunat, „strategic”, pe când eu încercam să o încălzesc. Mă scutur și-mi permit să fiu și eu copil, încep să alerg după ea până o cuprind și îi lipesc de nas niște zăpadă apucată în fuga de pe o ramură. Râdem trist, amândoi.

– Eh, du-mă acasă…

După cinci minute deschide ușa unui imobil vechi și mă trage după ea de parcă ar trebui să ne ascundem.

– Am niște vecini de… – aleargă până la etajul doi unde lumina și un miros de scorțisoară inundă casa scărilor când deschide ușa. Ți-am zis că trebuia să fiu cu Alex, am pregătit mai tot pentru Crăciun.

– Dar și eu sunt bun, la o adică, hm? Intru, cu gândurile înapoi în timp, mă las să cad pe canapeaua din hol și aud sunete de pahare din bucătărie. Capul ei – mai mult părul în blond-alb – se ivește de după ușă:

– Roșu sau alb? Înghit în sec, a amintiri.

– Măi, nu-mi fă așa ceva, tu ai zis mai devreme că…

E deja în fața mea, în genunchi, cu paharul de vin roșu în mână, îi simt sărutul-promisiune-sfârșit în colțul gurii.

– Bea-l. Apoi treci la somn, acolo – îmi indică o cameră. Mai ai câteva ore. Ah, Mia o să fie mutată până dimineață, e bine. Știi tu… nani bun! Intră, făcându-mi cu ochiul, în una dintre celelalte camere și lasă în spate o urmă de parfum Mirrhe et Delires de la Guerlain. Încă îl mai folosește? Uf…

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Am continuat să respir, ca proasta, prin tine

Îți scriu ca și cum chiar vei citi

Da, mă urăsc

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
917 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro