Naţionalismu’ limbii mă-sii

Lucian Popescu

6 March 2014

Lucian PopescuOamenii din toată lumea se unesc, mai înainte de orice, prin limba în care gîndesc. Nu neapărat prin limba pe care o vorbesc. Pentru că locul în care se formează cele mai personale trăiri, gînduri, vise, aspirații este mintea omului. Iar mintea omului are nevoie de gînduri formulate în imagini și în cuvinte pentru a înțelege atît lumea înconjurătoare dar a se înțelege pe sine mai bine, mai profund. Mintea își găsește locul prin limba în care se formează gîndurile. Tot așa și sufletul. Nu neapărat gîndurile profesionale sau care țin de interacțiuni cu mediul în care evoluăm ci acele gînduri care ne definesc ca persoană. Gîndurile prin care sufletul vibrează.

În contextul politic actual turbulent, atît intern, cât și internațional, primele sentimente care sunt zgîndărite sunt cele de apartenență la un popor. De fapt, la o limbă maternă. La acele cuvinte transformate în sunet cald și plin de pace, cuvintele mamei care își alintă pruncul alăptat la sîn. Acele cuvinte merg direct în suflet și rămîn acolo pe vecie, indiferent unde ajunge omul în lumea asta largă. Orice atac, aparent sau nu, la aceste sentimente, provoacă un răspuns imediat, visceral. Pentru că este atacul asupra a ceea ce este omul însuși. Mai înainte de a fi cetățean al unei țări, bune sau rele, sunt român prin naștere și prin limba în care mama m-a crescut, cu dragoste, cu trudă și cu mîndrie.

Din nefericire, multă lume înțelege greșit această dorință naturală de a ramîne ce ești prin naștere și creștere și reacția firească de a păstra întotdeauna limba mamei, a familiei, a prietenilor din copilărie, a moșilor și strămoșilor noștri. Acuzația de naționalism este una generică, mai mereu prost gîndită și prost formulată, fără atenția cuvenită motivelor și, mai ales, sentimentelor afectate. Mai ales în lumea politicii, în care primul reflex uitat imediat este reflexul de a citi pentru a te documenta corect înainte de a vorbi. În politică vorbele grele, negîndite sau rău-intenționate fac mult mai mult rău decît etichetarea lor ca ”declarație politică”.

limba maternă

Atunci cînd un parlament condus de oameni care gîndesc doar într-o limbă dă o lege prin care interzice utilizarea limbii materne de către unele minorități trăitoare de sute de ani pe același teritoriu, dar cu cetățeni onești aflați într-o țară sau alta prin jocul politicii internaționale care mișcă teritoriile după voia și puterea vremelnică a vreunui ”învingător”, nu te poți aștepta decît la o singură reacție. Reacția specifică celui violat. De apărare a sinelui propriu și colectiv dar și de răzbunare împotriva violatorului.

Mai toate marile prefaceri istorice au pornit de la o mînă de oameni foarte hotărîți. Oameni care nu sunt dispuși, din varii motive, la nici un compromis. Pentru că ei cred că nu mai au nimic de pierdut. Oameni care cred, uneori fanatic, ca numai ei au dreptate. Oamnei care sunt dispuși să moară pentru ceea ce cred ei că este bine. Oameni care cred sincer că ce fac ei este spre binele tuturor. De cele mai multe ori, istoria a demonstrat însă că ce fac este de fapt spre binele lor personal, al familiilor lor, al prietenilor lor.

Ce este însă îngrijorător este că astfel de mișcări naționaliste (centrate sau nu pe limba materna) creează o emulație care, dacă atinge masa critică, nu mai pot fi oprite. Sau pot fi oprite dar cu costuri uriașe, umane și materiale. De toate părțile. Orice revoluție socială menită să schimbe ordinea existentă atrage după sine, chiar dacă reușește, o lungă perioadă de mari tulburări sociale și de declin rapid al economiei și al nivelului de trai. Mai ales cînd această revoluție este produsul ideologic, politic și paramilitar, nu al unui sistem ticăloșit, ci doar al intereselor oculte ale unor oameni terbil de orgolioși și ambițioși, frustrați de vechiul regim politic. O revoluție este mai distrugătoare chiar decît un război. Războiul distruge bunuri și vieți dar întărește spiritul unui popor. Revoluția distruge bunuri și vieți dar distruge mentalități, distruge însăși fibra esențială a unui popor. Mai ales cînd survine după un război. Cred că cei cinzeci de ani de istorie recentă sunt argumente suficiente pentru a înțelege ce spun.

Liberatatea de a alege este un drept mult mai important decât alte drepturi clamate de fiecare actor important al politicii interne si internaționale. Libertatea de a vorbi liber limba maternă în țara al cărui cetățean ești, oricare ar fi aceea, trebuie să rămînă cea mai mare grijă a politicienilor. Orice încercare de a silui pe cineva, prin lege, să nu mai vorbească limba maternă, nu are decît un singur rezultat. O nemulțumire atît de adîncă, atît de personală, că încet-încet se va transforma în revoltă. La început mocnită. Apoi va rabufni.

Cam ce se întîmplă acum în Ucraina se poate întîmpla peste tot, dacă retorica politicii de forță va continua să primeze în fața evidenței că oamenii nu sunt născuți egali. Nici măcar ca limbă…

Orice destabilizare a echilibrului social, oriunde și oricum s-ar produce, legată de limba maternă sau de dreptul fundamental la folosirea acesteia va avea consecințe. Uneori imprevizibile. Ordinea naturală ne face protectori față de sine, de familie, de comunitate. Factorul care unește omul cu sinele, cu familia si cu comunitatea este limba maternă. Limba sfîntă a mamei.



Citiţi şi

Singură, dar liniştită

Jungla rămâne teritoriul unei femei adevărate

Diana Balba – din Brăila, la Paris

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
432 views

Your tuppence

  1. Andi V. / 6 March 2014 17:33

    Bun articolul. As vrea totusi sa fac o precizare – din motive de pitici pe creier. Nu gandim intr-o limba. Gandim – pur si simplu – si punem in cuvinte. O stiu pe propria mea piele pentru ca mult timp am activat intr-un mediu anglo-franco-roman. Tranzitionam – deseori fara s-o fac constient – din engleza in franceza sau romana in functie de limba materna a interlocutorului. Am avut momente – cand eram obosit – cand as fi putut jura ca vorbesc o limba si vorbeam alta, lucru pe care il observam dupa sprancenele ridicate ale interlocutorului.
    N-are mare legatura cu articolul observatia mea dar sper sa fie iertata.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro