În lumina controverselor actuale privind semnificaţia genealogică pentru români a nobilului popor dac, nu numai precursorul nostru unic dar, după cum ne asigură oameni extrem de sănătoşi la cap, şi creatorul limbii latine, fochiştii primei vatre a civilizaţiei mondiale, pe scurt nebunii bărboşi, intenşi şi minunaţi ai antichităţii acestei regiuni, iată că ochii îmi cad pe un text care mie, personal, îmi aduce dovada irefutabilă că lucrurile chiar aşa sunt.
Mărturisesc că 49 de ani de urmărit echipe româneşti cu cu*ul în poartă mă făcuseră sceptic în a crede că noi suntem cu adevărat urmaşii unui popor capabil să treacă Dunărea îngheţată la romani numai şi numai pentru a jefui, distruge şi viola.
Iată însă că relatările privind obiceiul dacic de a avea mai multe femei, în medie trei sau patru conform lui Heraclid, îmi apar ca un fior de continuitate care cu greu poate fi contestat.
Pare că din negurile istoriei bărbatul acestor meleaguri a înţeles că irosirea dotării naturale pe mofturile şi toanele unei singure femei cu cefalee, dismenoree şi gura mare este inacceptabilă, iar sursele istorice arată că achiziţia de neveste se făcea civilizat, în iarmaroc, unde cele frumoase şi cinstite aveau un preţ.
Un proces invers acestuia decurgea în alte regiuni ale târgului în care acneicele, păroasele, feministele şi grăsanele îşi cumpărau ele, din zestrea părintească, soţul.
Licitaţiile antice din davele strămoşeşti au dus la întemeierea de familii armonioase, adesea cu câteva zeci de neveste pentru cei mai cu dare de mână tarabostes, dar au şi adâncit în burlăcie, beţie şi chef de mers la violat acel segment al societăţii, comatimea, incapabili a se hotărî să se lase cumpăraţi de buboase.
Conform lui Heraclid viaţa de cuplu mergea relativ idilic – bărbatul având datoria de a se împreuna cu nevestele când avea chef, iar acestea, în afară de făcut mâncare, spălat rufe, călcat, apretat, strâns buruienile, făcut focul, cules ciuperci, tras vinul în burdufuri, plivit grădina, făcut şi crescut copii, păscut calul, muls vaca, tuns oile, scurs mierea, preamărit soţul şi alte câteva zeci de mici hobby-uri, nu aveau practic mai nimic de făcut.
Sexul oral decurgea în direcţia pe care însuşi marele Zamolxis o stabilise şi făcea parte dintre îndatoririle cetăţenelor dace faţă de tensionații tarabostes. Numai cu ocazia înfrângerilor militare în faţa bastarnilor de pe vremea regelui Oroles, la porunca acestuia, lucrurile s-au inversat cât de cât.
Din acel moment civilizaţia getodacă nu a mai fost la fel. Herodot afirmă că dacii nu puneau mare preţ pe virginitate, nici a lor, nici a altora, după cum au constatat o parte din reprezentantele popoarelor vecine şi prietene. Cu toate acestea îşi păzeau cu străşnicie femeile, bătându-le cu cuşmile dacă acestea flirtau cu alţii, fie ei sciţi, celţi sau huni înarmaţi, aflaţi în erecţie. În context, puţinii daci ce alegeau calea burlăciei, numiţi „ctişti” erau destul de rari, onoraţi şi consideraţi sacri, fiind în general experţi în modă şi decoraţiuni interioare.
Divorţul la daci era simplu, direct, informal şi de obicei unilateral. Tot ce trebuia făcut era recuperarea sumei plătite, cu dobânda, penalităţile şi impozitul aferente, după care hoaşca se putea întoarce acasă. Această poligamie voioasă a persistat sute de ani în istoria dacilor, pare-se până la măsurile reformatoare ale lui Burebista. Acest mare unificator al geţilor a devenit spre sfârşitul domniei extrem de popular pentru faptul că, intuind cât de mult dispreţuiesc supuşii săi băutul şi re*ulatul, a dispus înlocuirea viţei de vie cu aranjamente florale şi a poligamiei cu instituţia soacrelor unice.
A fost începutul sfârşitului pentru marele popor dacic care, după aceste măsuri tiranice, s-a fragilizat şi a devenit pregătit de asimilare. Mesajul lui însă persistă peste milenii şi îşi găseşte rezonanţă în inima, ficatul şi scrotul fiecărui bărbat român al zilelor noastre.
Citiţi şi
Jurnal de învățător (III) – RĂZBOIUL
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
