Neonatologia iubirii

Ana Barton

27 May 2013

Azi m-am decis să-ţi scriu clar. Despre neclarităţi. Iubirea începe cu un zâmbet în travaliu. Iar asta fiindcă nu ştie să vină, fie la drum de zi, fie la drum de seară, la aşternut, cu dar ori nu, fără să-i fie frică. Şi de-aia nu se iscă ea, ci se naşte răspicat.

Nu te anunţă limpede c-a venit pe lume şi-atunci o urmăreşti privind-o peste umăr. Nu din condescendenţă. De spaima nehotărâtă a posibilei atingeri. Şi din curajul groazei întrupării. Apoi, există un ceva lipsit de dubii. Are toate datele unui cântec glorios, din ăla care ajunge-ntr-un top zece al unui secol. Îţi sună-n nări şi-aduce cu el contracţii palide, care se-nteţesc pe timp aievea, nu pe vis.

Surâzi, sperând că scapi de expulzia implacabilă. Dar nu va fi aşa pentru că-ncepe, dimpreună cu durerile, un fel de dans cu soare şi penumbră, cu-n fel de vuiet căruia nu mai vrei să ştii cum să i te sustragi. Pentru că vii şi pleci din tine cu furie şi fără seminţe mici şi albe, aruncate-n urmă, spre întoarcere în timpurile neutralităţii sigure.

Şi sala de facere poate fi şi-un scaun, ba chiar şi-un preş. Te-aşezi şi crezi că poţi gândi. Palmele-ţi sunt pe tâmple, să aduni faptele ochilor de dinăuntru. Răstimp, rodul coboară şi desface drumul. Te doare, însă-i dai cu minţile mai departe, nădăjduind ieşire. Şi nu ştii cum, cu atât mai puţin habar ai când, aluneci fără să te ţii cu mâinile de tine. Iar când începe să-ţi transpire sângele, te bucuri pentru prima dată că sălăşluieşti în vânt.

Şi se naşte. Bob firav şi voitor de grijă, de aplecare şi de lapte. Mănâncă mult, doarme puţin. Te-ncercănează şi-ţi îndulceşte pielea. Şi nu se mai dezleagă de tine decât cu plânset. Aşa înveţi să legeni o iubire. Tânjind-o-n timp ce-o ţii în braţe. Ca să-i tacă fricile şi să-i piară îndoirile şi frângerea. Să-i vezi pupilele râzânde şi să tremuri. Şi tot aşa începe ea să te înstăpânească, încet, încet, în nopţi treze cu zile arcuite peste seară, în timp ce tu respiri surâsuri odihnite pe apucate şi torci lâna de tinichea a lui „eu am“. Nu ai nimic, te are. Bucură-te şi dă-te mai departe.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

A fi sau a nu fi parte din aventură

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,752 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro