Nevoia de Amélie

Mădălina Dumitrache

8 June 2014

Mădălina DumitracheA existat o vreme în care cine alegea să devină medic, profesor, cercetător, chiar dacă nu ajungea celebru în profesie, avea, totuşi, un statut de invidiat.

Astăzi, miturile care-au prins foarte repede sunt bogăţia materială, banul câştigat uşor, viaţa scumpă şi extravagantă. De fapt, societatea ar trebui să dea semne de preţuire şi faţă de nonvedetă, omul competent şi serios, care trăieşte decent din munca lui.

Nonvedetele sunt “sarea pământului”. Omul temeinic și modest ar trebui să se simtă respectat, stimat la locul său de muncă pentru a reduce fascinaţia carierei senzaţionale cu orice preţ în favoarea profesiei bine făcute, a unei profesii nonsenzaţionale, dar utile şi respectate.

Pelicula este un semn de ironie fină, este un filmuleţ delicat ca un diminutiv. Este cadrul perfect pentru peripeţiile unei zâne. Ea are o revelaţie microscopică: comoara găsită este cu siguranţă mai importantă decât evenimentul exterior, fără ezitare, televizorul este oprit, iar atenţia eroinei se îndreaptă spre conţinutul cutiei.

Apar dileme instinctuale: “Deşi sunt unic, o să râmân un necunoscut?”. Comoara e lângă noi, în camera noastră, e fabuloasă căci e ignorată, ni se relevă doar sub asaltul mediatic ca o ultimă disperată salvare – a face bine pentru a fi fericiţi.

Amelie

Amélie e bună ca pâinea caldă şi isteaţă foc; ea este zâna cartierului Montmartre, al 19-lea arondisment parizian. Are propriul Montmartre: numai cafenele primitoare (Les deux moulins), muzică de acordeon şi vecini echipaţi cu manii amuzante.

Amélie e ceea ce se poate chema un “fenomen”. Dacă ar fi trăit Jacques Brel, i-ar fi dedicat un cântec, Jacques Prévert un poem, iar Serge Gainsbourg ar fi luat-o drept muză. Cu frizura ei à la Louise Brooks, hainele colorate şi ghetele de cercetaşă în Munţii Căpăţânii, Amélie ar putea să lanseze oricând o modă – casual-ul licean – montagnard c-un pic de chic parizian.

Amélie n-ar avea “probleme de imagine”, n-ar face nazuri şi nu s-ar certa cu fotografii, fiind la fel de încântată să pozeze cu băieţii care cântă muzică pop. Ea este mereu proaspătă ca un buchet de zambile parfumate.

Avem nevoie de absurditatea lirică şi fericită a lui Amélie ca să descoperim că frumuseţea de tip american are o replică delicată: să fii un om obişnuit, dar profund. Lecţia acestei zâne pariziene este nevoia de temeinicie, întoarcerea la valorile normale, la respectul de sine şi pentru ceilalţi.

Alors, on valse avec la vie.

sursa: webcultura.



Citiţi şi

Doar bărbații își permit să aibă himere

Când profesorul umilește în loc să dea aripi

Mulțumesc, Cristina, oriunde te-ai afla!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,236 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro