Nevoia de ură

Andrei Crăciun

25 February 2016

Andrei 2Totuși, trebuie să existe o explicație. De ce forme de media care nu produc jurnalism, precum Antena 3, au reușit să supraviețuiască, ba chiar să prospere, în ultimele două decenii și jumătate? De unde aceste aplauze pentru prelații urii?

Ce e acolo, în adânc, în societatea românească? Ce nevoie deservește un astfel de limbaj, un astfel de comportament, o asemenea isterie și un asemenea fals continuu? Nevoia de ură, firește.

Cei care au citit „România Mare”, cei care degustă acum din produsele A3 au nevoie de ură. Au fost crescuți într-o ură de clasă. Au fost învățați că ura este legitimă. Comunismul târziu, ratat economic, și-a jucat toate cărțile pe această nevoie intimă a naturii umane de a urî. Ura aceasta a fost transmisă fiilor  și fiicelor și nepoților și nepoatelor. Este ura noastră fondatoare. Ura pe „ăștia”. Ca și cum România ar fi fost preluată de extratereștri care au construit un Sistem la care noi, muritorii, nu avem acces. Ei sunt ăștia. Pe ei îi urâm.

Școala românească eșuează, în mod sistematic, de decenii, să educe. Reușește, însă, să uniformizeze și, uneori, să dreseze. În anii ’80 a fost dresată – ca politică de stat – o ură împotriva străinilor, s-a trăit într-o paranoia generalizată, iar prăbușirea socio-economică, jaful din tranziție au întreținut această ură. Ea a crescut, în loc să treacă. Fiindcă România nu a făcut pace cu ea însăși. Nu avem, la bază, un contract social. Trăim încă într-o societate (mă rog, mulți trăiesc într-o unitate, am rămas o țară de servicii secrete ridicole) de victime și de torționari. Și nu victimele câștigă această luptă, deși de pierdut, pierdem toți.

-Matt-Mahurin

©Matt Mahurin

Cei mai abili securiști au reușit să arunce vine pentru propriile hoții pe un altul. Demonizarea zilnică, nord-coreeană, a acestui „rău” e simplă, e ușor de înțeles până și de cei mai puțin înzestrați mintal. Ea ar fi, totuși, nulă, dacă nu ar exista această teribilă nevoie de ură în societatea românească.

Iar administrația românească a eșuat în a oferi cetățenilor săi: un sistem de sănătate decent, un sistem de educație din mileniul al III-lea, un sistem de protecție socială, un spațiu public deparazitat de invective, instituții credibile și eficiente. Suntem – prea mulți – bolnavi, proști, singuri pe lume și ne înjurăm vârtos. În această gelatină, în această apă tulbure trăiește foarte bine ura. Ura profundă, ura incurabilă, ura care ține până la moarte.

Nevoia de ură este cea mai mare problemă a societății românești. Nevoia de ură se manifestă la pensionarul umilit ani în șir, se manifestă și la șomerul urban care își face chip cioplit din melteanul în maiou care e la televizor și are, astfel, succes, într-un înțeles de autobază al succesului. Nevoie de ură are și bugetarul care îl disprețuiește pe muncitorul de la privat, cum și viceversa. Nevoie de ură are țăranul. Nevoie de ură are și proletarul căruia căderea comunismului i-a luat tot. Întreaga Românie stă pe un butoi cu pulbere. Pulberea aceasta este o ură radicalizată. Credincioșii sunt urâți de necredincioși și invers.

Populația aceasta, a noastră, a eșuat în a deveni un popor, nu și-a definit valorile și, în afară de vocația pomenilor cu strigături, în afară de Brâncuși și Eminescu turnați în colivă, ce avem noi, cu adevărat, în comun? Care sunt normele după care trăim? Răspunsurile sunt înspăimântătoare. Darea și luarea de mită nu sunt excepțiile, să știți.

Cei care au câștigat la loteria tranziției îi urăsc pe cei care au pierdut și invers. În înțeles românesc, ei sunt două categorii majore: hoții și proștii. Clasă de mijloc nu există până la a conta. Cei care au emigrat îi urăsc pe cei care au rămas acasă și – firește – viceversa.

Există o ură care se simte fizic în orice spațiu public intri. Într-un oficiu poștal, într-un tramvai, pe holul unei policlinici. Ura aceasta – întreținută ca perdea de fum de cei care, între timp, își fac de cap cu buzunarul nostru public – este o orbire care nu duce nicăieri. Labirintul urii e infinit.

Răzbunarea este – o știm prea bine – motorul istoriei, dar ura noastră socială este – până și aici ne facem de râs – o ură moale, impotentă, o ură lașă, o ură ca o scuză.

Și, cel mai rău, ura aceasta toată ne ține loc de rațiunea, cât viața ne trece.

Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.



Citiţi şi

Meda sau Partea nu prea fericită a lucrurilor

Daphne Caruana Galizia – “Sunt escroci peste tot unde privim, situaţia este disperată!” După o oră, era asasinată

Ea nu ştie…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,282 views

Your tuppence

  1. ella / 29 February 2016 15:59

    Sigur ca acest sentiment se intoarce ca un bumerang, ei “de sus”ne urasc pe noi sclavii, ne dispretuiesc, ne desconsidera,asa ca…cerc viicios, dar ce sentiment sa ai fata de cei de afara care vin pe acasa cu fumuri si fite si se exprima ceva genul”cum se zice la voi la romania?” si afiseaza ura ca ei nu inteleg cum de cei ramasi mai pot traii aici si in acest fel, uitand ca si-au lasat acasa parintii, ca si-au parasit copii cand aveau mai multa nevoie de parinti, au uitat ca aici au crescut si aici au amintirile, au uitat pur si simplu ca sunt romani si ei, ca si cei ramasi ,au uitat ca au frati, prieteni, rude, si isi afiseaza aerul de parfumati scump si imbracati de firma,din bolizii de lux, uitandu-si sufletul ca macar au apartinut “aici”, nu-i putem uraii pe cei plecati , dar cel putin ne este mila de ei ca au uitat cine sunt, si nici nu cred ca au stiut vreodata !

    Thumb up 0 Thumb down 1
    Reply
  2. Andi V. / 25 February 2016 17:33

    Ne invartim in cercuri vicioase care amplifica aceste sentimente negative. Incearca totusi sa predici unui roman tipic lectia cu care multi anglosaxoni sunt crescuti in casa: “daca n-ai nimic bun (pozitiv, frumos) de spus, nu spune nimic” si vei vedea cati vor urla “Eu NU sunt ipocrit” (ca si cum “ipocrizia” e acelasi lucru cu “buna crestere”).
    Sa nu uitam totusi ca si de partea cealalta a baricadei, ura e la fel de prezenta. Da, se poate rationaliza ca Antena 3 primeste ce a semanat… dar nu exista “ura dreapta” si “ura injusta” – doar ura. Cred ca e necesar ca aceasta televiziune (si alte cateva) sa dispara, sa primeasca ce a semanat dar nu pot uita ca astfel vor disparea slujbe. M-am bucurat ca s-a facut dreptate dar, asa sunt facut eu, n-am putut sa-i urasc pe cei de la Antena 3 – nici macar pe Gadea si Badea (dar de dispretuit ii dispretuiesc de mult timp).

    Thumb up 2 Thumb down 2
    Reply
  3. dana / 25 February 2016 14:08

    Nevoia de ura vine din inferioritate.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro