Nici măcar nu erai genul meu

Anda Docea

6 April 2015

Iunie, 137

Nici măcar nu erai genul meu. Dar poate că ai fi fost, până la urmă. Aş fi putut pretinde, nu-i aşa, că „trăiesc momentul” sau că e „prima zi din tot restul vieţii mele” şi atunci, fără să mai analizez atât, te-aş fi abordat direct, în staţia de autobuz de la Universitate.

Anda DoceaCa să nu am deloc, dar absolut deloc emoţii, aş fi coborât facebook-ul în real şi ţi-aş fi zis: uite, aşa arată poza mea de profil din acest moment – nu e cea mai grozavă, dar nu e nici pe departe cea mai proastă. Apoi aş fi trecut în revistă informaţiile „despre mine”, locurile mele preferate din „fotografii” şi ţi-aş fi dat nişte nume de cunoştinţe apropiate care, la o adică, ar putea zice că-s fată de treabă. După această introducere, ţi-aş fi cerut prietenia şi ţi-aş fi spus că aştept cuminte la „urmăritori”, până când vei binevoi să-mi oferi un loc în viaţa (de fapt, în lista) ta. Iar ţie nu ţi s-ar fi părut nimic, dar nimic ciudat în asta, ca şi când şi în lumea reală s-ar întâmpla zilnic.

Mie însă îmi cam scapă momentele printre degete şi am prea mult balast în spate ca să mai pot pretinde că e prima zi de viaţă, aşa că am urcat în autobuz fără să-ţi zic nimic, cu căştile în urechi, ca şi tine. Te-ai aşezat exact în faţă şi ţi-ai rezemat de câteva ori privirea într-a mea. După fiecare staţie, îmi spuneam că până la următoarea îmi voi face acea intrare în scenă demnă de un om care n-are nimic de pierdut. Facultatea de Drept, Eroilor, Răzoare. Doar că eu nici de câştig nu eram pregătită. Aşa că n-am mai rostit nimic.

anda

Am coborât prima. În căştile mele nu se mai auzea muzica de ceva vreme. Era aşa de iunie. Pe drum spre blocul meu, îmi imaginam că vei mai merge vreun sfert de ceas până la casa ta, unde te-ar fi aşteptat cineva sau unde poate nu mai aştepţi nimic, că vei pune ceva în cuptorul cu microunde uitând să roteşti butonul şi că vei ieşi în balcon taman când soarele va dispărea, gândindu-te, ca şi mine, că nicicând teii n-au mai înnebunit aşa.

Am luat autobuzul 137 în continuare, destul de des. Aproape zilnic, ca şi tine. Nu ne-am mai întâlnit. Poate că nici măcar nu eram genul tău. Sau poate că aş fi fost, până la urmă. 

Textul face parte din volumul de proză scurtă „Camere de hotel”, aflat în pregătire la editura Herg Benet.



Citiţi şi

Cami

Azi i-am văzut din întâmplare pozele pe facebook

Când m-am despărƫit de el, a început nebunia

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
5,443 views

Your tuppence

  1. Bookish / 7 April 2015 11:24

    Suna interesant 🙂

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro