Noaptea nunții. Scrisoarea unui ginerică către mireasa lui

Silviu Iliuță

18 August 2017

silviu-iliutaIubita mea, sunt beat. De două ore stau ascuns în toaletă şi tresar la fiecare bătaie în uşă. Zac aici, pe jos, nu pentru că simt o plăcere deosebită de a sta cu costumul meu din liceu pe urina de pe jos, ci pentru că nu am găsit altă cale. De dimineaţă beau. Beau încontinuu, cu neamurile tale, cu naşii, cu neamurile mele, cu nişte vecini, cu trecătorii, cu vecinii.

M-a tăiat tac-tu! De aia beau, să uit. Şi să sper că n-a făcut-o intenţionat. Vestea bună e că, de când beau, mi s-a oprit sângerarea. A, şi mai e una: sectanţii ăia au vândut patru aspiratoare şmechere, de mii de dolari, rudelor tale. Ceea ce e bine, pentru că am câştigat comision o cutie de detergent. Nu te îngrijora, în patruzeci și opt de rate lunare scapă de zece la sută din costul total, apoi îl pot da înapoi.

I-am pupat în mod egal pe toţi, şi pe ai tăi, şi pe ai mei. Am mai turnat în mine şi câteva pahare cu şampanie, de unde şi incoerenţa.

Mătuşa ta mi-a zis:

– Mânca-l-ar mătuşa de băiat! Bine ai venit în familie!

Şi m-a pupat pe gură. Am vrut să îţi zic eu primul, în caz că o să afli peste ani.

NU am o aventură cu mătuşa ta şi… NU vreau una! Nu pentru că nu o găsesc atractivă, să nu mă înţelegi greşit, nu am nimic personal cu ea. Doar că mustaţa ei îmi aduce aminte de tatăl tău.

NU o să merg în vizită de Crăciun acasă la ea, asta ca să ştii de acum.

Acum,iubita mea, citesc citatele mâzgălite pe pereţi. Cred că avem mulţi psihopaţi în familie. Unul a scris cu litere roşii, mari: DE CEEEEE, DOAMNEEEE? Cred, de fapt sunt sigur, că e tac-tu.

mire pantofi

Altul a scris: CIORBA – DE RAHAT, FRIPTURA – TARE, SARMALELE – ORIBILE. Cred că e bunica.

Apoi, am convenit că nu ascultăm manele la nuntă? Am convenit! Şi de două ore avem numai manele.

– Decât două-trei piese pentru prietenii mei din armată! „Hai, liberare!“ a zis tatăl tău. După care s-a uitat urât la mine şi m-a întrebat:

– Nu e însărcinată fata mea, nu? Aţi glumit voi. Hahahah!

Unchiul meu a dat mâna cu Makele. După ce l-a atins, și-a scuipat în palmă şi s-a şters pe cămaşă jumătate de oră.

Ray dansează cu mătuşa ta. Nu sunt sigur că nu îl violează până dimineaţă.

Şi mesenii… îi vezi ce fericiţi sunt?

Şi tatăl tău e fericit! La băutură e alt om, nu mă poţi contrazice. Faptul că acum e doar în maiou şi o călăreşte pe mătuşa mea ar putea fi o dovadă pe care tu o ignori.

Dar prefer să îl văd aşa decât cum era acasă la noi, gata să îşi taie venele.

„Colonelu’+Marieta=LOVE“, scris cu pixul pe uşă, chiar deasupra băiatului de plastic care face pipi. Sub asta, zgâriat cu cheia: „Dacă e însărcinată, o omor!“ Tatăl tău a scris mult azi.

Unchiul meu, după ce i-a cântat Mekele o manea, a băut bere din acelaşi pahar cu el. Ceea ce cred că e un mare progres, mai ales că nu și-a clătit gura şi nu a făcut gargară după.

Pe tine te-au furat, iubito, habar nu am unde eşti! Dar nu vin să te răscumpăr pentru că oricum nu am bani. Pe ultimii i-am dat pe pahare de sticlă. Se pare că mamei tale îi stă în gât şampania băută din pahare de plastic. I-au ieşit nişte bube mari şi roşii, mai mari şi mai roşii decât alea care i-au apărut după ce a mâncat friptură.

Stai, că bate cineva la uşă…

Aşa! Să facă pe el, dă-l încolo!

Au venit două sute optzeci și unu de oameni la nuntă. Două sute optzeci și unu, iubita mea! Am spus că o să chemăm maximum cincizeci, apoi am ajuns la poate o sută. Pe două sute cincizeci  dintre ei nu îi cunosc!

Şi, după ce că nu îi cunosc, mi se plâng încontinuu: „Mâncarea nu e bună“, „Băutura e contrafăcută“, „E puţin frig în restaurant“, „Să mai ţinem uşa deschisă, să se facă curent“, „La WC e cam murdar“. Şi asta a spus-o vecinul bunicii, cel care are WC în curte! În curtea vecină.

Dacă nu era Ana, să mă ţină de mână cinci minute în timpul unui dans, eu plecăm de mult de la nunta noastră. Fără supărare!

Vezi că rudele alea ale tale, „domnul Pelger Ion şi doamna doctor Pelger Monica, personalităţi respectate în Slobozia“, sunt puţin mai rău. În sensul în care el e în comă alcoolică, deja la Reanimare, iar pe ea încearcă să o dea jos de pe maşina de Salvare, unde cânta:

„Aoleu, ce să mă fac Doamne eu?

Se mărită Moooona mea!

Nu ştiu Doamne ce-i cu ea.“

El o să scape sigur cu viaţă, dar ea va rămâne cu traume permanente de la melodia asta.

Am avut şi un moment în care am ieşit să te caut, iubito. Dar m-am întors repede, alungat puţin şi de domnul Colonel, care mă alerga prin sală urlând: „Mi-ai violat fetiţa! Mi-ai violat fetiţa!“ Tac-tu e psihopat, iubito, are mai multe faze la băutură. Cred totuşi că e mai bine să stea departe de sticlă o vreme.

Oriunde ai fi, fetiţo, eşti mai bine decât aici. Te răscumpăram, dădeam pe tine o grămadă de bani, dar… ca să ce? Să ne întoarcem… aici?!

Să îţi zic de doamna cu găina. Ştii cât de frică îmi e de ea? Tocmai era o pauză mică între manele şi a apărut nebuna aia cu tava în mână. Alte nebune, printre care şi mamele noastre, ţopăiau în jurul ei şi o jumuleau! Unde dracu’ suntem, iubito? În Africa, la un ritual voodoo? Noroc cu unchiul meu, care, aşa beţiv cum e, le-a luat găina din mână. Pentru a-i îndesa o sticlă de bere pe gât.

Am rămas cu traumă după nunta asta minunată. Acum stau tăvălit în toaletă şi împing picioarele în uşă. Nu, nu îi las să intre! Cu preţul vieţii!

Va trebui să arunc sacoul asta. Păcat, am terminat liceul îmbrăcat în el şi îmi plăcea. Iubito, mirosul de urină din haine iese cu ceva?

Închei aici o scrisoare pe care probabil o voi mânca.

Te iubesc, Amy!

Rămâi unde eşti!

Nicăieri nu e mai rău decât aici!

Tresar. Bate cineva la uşă. Dacă m-a găsit tac-tu, să ştii că divorţez!

Fragment din volumul „Am găsit un titlu”. Cartea poate fi comandată aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

De ce bărbații au nevoie de trei femei și nu doar de una

Vezi că în weekend plouă la Paris!

Am luat eu o decizie pentru tine, Ramona: este liber!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,283 views

Your tuppence

  1. Alexandra / 18 August 2017 12:08

    super
    :)))
    M-am distrat copios de ..trauma ta 😛 :))

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro