Nostalgiile mele vin din viitor

Oana Dușmănescu

23 August 2012

Aş vrea să pot spune că această vârstă, a nostalgiilor, nu vine, cu adevărat motivat, niciodată. Cu toate acestea, eu cred că vine la orice vârstă, mai potrivit sau mai puţin potrivit.

Nu sunt adepta lui „Vai, ce bine era când…”. Şi aici începe noianul de posibilităţi, evident, la timpul trecut. „Când mă ţinea X de mână şi era toamnă şi trecea o maşină roşie cu faruri galbene, cam murdare, e drept”. „Când eram cu toţii în liceu şi am citit poezia aceea, o mai ştiu şi acum aproape”. „Când s-a măritat A. şi eram toate mai emoţionate ca ea”. „Când am mers în vacanţa aceea din Cipru şi…”.

Nu, nu sunt adepta lui „Vai, ce bine era când…”, dar sunt conştientă că stările de bine merită uneori evocate. Nu merită să-ţi faci casă în ele, căci căldura din trecut seamănă perfect cu lumina televizorului. Există, dar nu te ia în braţe.

Nu, nu sunt adepta lui, dar este aproape genetic dovedit că femeilor le plac nostalgiile. La 17 ani, îşi aduc aminte că la 15 ani toate se petreceau altfel, mai mieros şi mai spectaculos, pentru că nu aveau atât de învăţat. La 23, dau tuturor asigurări că Vama Veche era mai curată, sub toate aspectele, „pe vremea lor”, adică în urmă cu vreo trei ani.

La 30 de ani, li se pare că nu vor fi niciodată la fel de strălucitoare ca atunci când aveau 25. Iar la 40 îşi iau prea mult în serios trupul şi trecerea timpului, luate aşa, împreună, ridurile şi mişcarea lunară, spunându-şi că tinereţea s-a dus şi nu se mai întoarce, cu toţi amanţii aiuriţi, cu toate rujurile rubinii, cu toate nopţile pierdute şi niciodată recuperate, cu caii ei nărăvaşi. E chestiune de hormoni, da, nu se mai întoarce.

Aşa. Şi ce dacă?

Eu mi-am propus să-mi iau nostalgiile, să le scutur niţel de praf, ca să nu pară chiar prăfuite şi out-of-fashion, şi să le recondiţionez. Nu, nu vreau să repet poeziile din liceu sau nunta lui A. – deşi A. s-a mai căsătorit de două ori de atunci, deci iată!, se poate! Nu vreau să repet nimic din ce am avut până acum, pentru că mi s-ar părea pierdere de vreme. Şi exact vremea ne presează.

Vreau să am altceva. Şi vreau să am multe. Atât de multe încât nici nu pot să fac o listă, aşa, dacă mă pune cineva să enumăr. A, ba da, vreau să fac yachting. Vreau să ajung într-o ţară unde niciunul dintre prietenii mei nu a pus piciorul niciodată. Vreau să mai scriu o carte. Vreau să am o librărie de unde oamenii să şi cumpere, nu doar să se uite pe dos, la preţ. Vreau plimbări la asfinţit în continuare, cu maşini roşii şi faruri difuze, căci sunt convinsă că voi avea mereu cei mai frumoşi oameni cu care să mă plimb, de mână sau nu.

Acestea sunt nostalgiile mele din viitor, dacă le pot numi aşa. Şi iată că nu mă împiedică nimic să fiu nostalgică. Doar că în direcţia opusă. Le simt savoarea, consistenţa, ca şi cum ar fi făcut deja parte din viaţa mea. Exact ca nostalgiile obişnuite, de toate zilele. Sunt amintirile mele fireşti, care însă aşteaptă deocamdată să fie făcute să se întâmple.

Citiţi şi

Care e primul cuvânt care îți vine în minte când auzi „sex”?

Amăgire

Căutări…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
825 views

Your tuppence

  1. La șuetă cu trecutul | Catchy / 21 May 2013 11:20

    […] niște cărți ascultătoare, amintirile s-au aranjat ultima dată. Atunci am văzut oameni cu un zâmbet trist făcându-mi cu mâna, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro