Note din Istanbul

Andrei Brams

11 May 2011

Nisipul abia începea să se încălzească sub tălpile bătrâne ale lui Omar. Aburi dulci acrişori se ridicau spre cer deasupra cetăţii Istanbulului, împreunând cele două continente ca într-o îmbrăţişare desăvârştiă. De la fereastra odăii sale, Venice fuma cu un umăr dezgolit ultimele fumuri acre din ţigara de dimineaţă. Pielea îi era precum o pulbere ruptă de vânturi de pe coasta dunelor de nisip fierbinţi. Părul i se scurgea negru şi amar până aproape de coapse în valuri vaste, acoperind broboanele de piele înfiorată de briza rece. Pereţii casei erau spoiţi într-un portocaliu decolorat, prăfuit şi umed. Târgul începea să vuiască precum un samovar în care apa dă în clocot. Se întoarse spre odaie şi verifică ceasul mare de pe perete. Trase perdeaua peste ochiul de fereastră şi se îndreptă spre dulapul cu haine. Păşea încet peste covoarele colorate iar sub paşii ei duşumeaua scârţâia ca o muzică divină, ca un cor de preoţi bizantini.

Îşi lăsă şi celălalt umăr al rochiei de noapte să cadă. Talazurile albe de satin se scurgeau spre glezne precum o corabie care intră molcom în port la Pireu, încărcată cu untdelemn de măsline sicilian, cu punţile spălate de sare şi pânzele vaste în vânt. O lumină sângerie intra în odaie prin perdeaua roşie şi îi învăluia spatele curbat precum gâtul unei amfore de lut umplute cu vin ars, atingând-o şi înfiorând-o de sus până jos. Tălpile ei mici lăsau contururi fine de sudoare pe lemnul vechi, care apoi se stingeau imediat ce pasul se ridica la loc. În linştea camerei se auzea doar foşnitul lenjeriei intime sub mâinile ei măslinii, ce căutau dantela potrivită în cufărul plin cu sutiene de mătase şi furouri cu decolteuri dantelate.

Omar se strecura cu greu prin mulţimea ce palpita la poalele cetăţii, cărând ba coşuri cu fructe, ba fleici de carne afumate, spârnzurate pe beţe lungi, ori croindu-şi drum printre căruţele cu portocale sau tarabe cu scrumbii sărate, puse la uscat sub hârtii îngălbenite de soare. Ici colo câte un negustor urla de zor să îşi vândă smochinele împrăştiate pe tăvi de argint sau tutunul parfumat, înghesuit în porţelanuri albe. Paşii lui bătrâni ştiau sigur unde îl duc.

Privea spre fereastra acoperită cu perdea. Închise ochii albaştri şi grei şi putu simţi, pentru câteva clipe, toate miresmele frumoasei femei ce mai devreme se scălda în lumina dimineţii de parcă sub sânii ei nu se afla un târg pestriţ, ci o plajă pustie de la capătul pământului. Din când în când, pale curioase de vânt mişcau perdeaua ferestrei, făcându-i buzele uscate de vreme să zâmbească de o curiozitate nebunească. Stătea neclintit în mijlocul muşuroiului de târgoveţi grăbiţi, privind spre fereastra clădirii ce se ridica deasupra cetăţii.

Dimineaţa strălucea tot mai intens, făcând marea să pară un infinit de cioburi strălucitoare ce dansează în burta seninului albastru. Sub galabia lui, Omar ascundea un trup bătrân, cu pieptul albit de timp şi braţele de marinar încă puternice. Părul scurt şi alb tremura în accentele sale ondulate, atunci când păsări de vânt urlau nebune deasupra sa. Privea spre fereastra femeii, imaginându-şi o insulă pustie răsărind din mare. Privirea i se proptea în zarea fără obârșie, acolo unde cristalele plutitoare strălucesc în mișcări vii pe luciul unduitor de apă, făcând aproape imposibil de circumscris cerul de mare. Un pescăruș cu pene diafane brăzda șoldul zării și se năpustea apoi înfiorător asupra unui val ce purta în pântecul său bancuri de pești. Un zgomot scurt, un pleoscăit precum bătăia unei secunde, iar ciocul său galben spărgea cerul cu un pește prins de mijloc. Trecu pe lângă el în grabă o căruţă cu făină, din care se rupeau în vânt pulberi înecăcioase.

Trezit din vis, îşi şterse transpiraţia de pe frunte, apoi aruncă din nou o privire spre acea fereastră. Avu senzaţia că privirea i se înceţoşează şi că pământul se cutremură. Se gândi că la vârsta lui ar trebui să evite plimbările prin căldură. Se hotărî să se întoarcă spre casă. Schimbă câteva politeţuri cu negustorul pe taraba căruia se sprijinise ca să îşi tragă sufletul şi apoi se ridică să plece. Se întoarse pentru ultima dată spre fereastră şi se simţi de parcă un val de briză s-ar năpustit rece asupra lui. Auzi sunetul unor tamburine şi clinchetul unor bănuţi de aur lovindu-se de buric. În mintea lui se aglomerau imagini, mirosuri, senzaţii, simţi cum cerul îl apasă şi cum fiori reci ca gheaţa i se preumblă pe spatele transpirat.

Auzea gemetele femeii scăpate printre dinţi sau foşnetul trupului în aşternuturi. Simţea mirosuri de tutun de mere şi lapte de corp, de peşte afumat şi praf, de cafea prăjită şi ceva din acreala iute a unei băi publice. Simţi cum un val de căldură îl strânge în lanţuri de sudoare şi cum respiraţia îi este tot mai greu de controlat. Deodată, perdeaua roşie se dădu de perete, iar trupul frumoasei femei apăru în lumină. Toate zgomotele şi mirosurile din minte se risipiră ca prin vrajă. Era real. Sus, deasupra cetăţii, de la fereastra portocalie, cea mai frumoasă femeie din Orient ieşise din nou cu ţigară între buzele febrile. O luă din loc hotărât, într-o oarecare grabă, făcându-şi loc cu greu prin mulţimea tot mai aglomerată şi mai preocupată cu nimicuri negustoreşti. Privea când înainte, când spre fereastră pentru a se ghida spre intrarea în clădire.

Venice stinse ţigara şi se aşeză în pat. Sânii ei voluptoşi se scurgeau pe piept precum mirul fierbinte din candele aromate. Îşi îndoi genunchiul drept şi se mângâie pe pulpa ca de piersică, rumenă şi coaptă numai bine. Printr-un ochi de fereastră, lărgit din când în când de frisoane scurte de vânt, putea zări marea. Albastră şi imensă.

Omar alerga ţinându-şi galabia de poale, pentru a nu se împiedica în ea. Reuşise să se rupă de aglomeraţia târgului şi se strecura în grabă pe străduţele înguste şi prăfuite. Ajunsese în faţa clădirii şi ridică ochii spre fereastră. Perdeaua era din nou trasă, iar frumoasa femeie îşi terminase, probabil, ţigara deja. Împinse uşa de lemn scorojit şi vopsită, parcă în silă, într-un albastru şters, apoi intră într-un hol lung şi răcoros. Scările sculptate în calcar duceau, în spirală, spre etaj. Respiraţia lui răsună grav în liniştea încăperii. Se simţea ca într-un soi de catedrală, pe punctul de a comite un sacrilegiu. De afară se auzeau estompate ramurile de gălăgie ale târgului. Pe măsură ce urca scările, mirosul de piaţă veche era înlocuit de cel de tutun de cireşe ars în pipă.

Omar dădu la o parte perdeaua şi lăsă lumina să descleşteze pereţii copţi de căldură. Se auzeau doar clopotele catedralei şi metalicul dans al patului ce se lovea încet de perete.

Citiţi şi

Ei nu-i ajunge bărbatul de acasă

Îmi place femeia care….

Nu e suficient să ai pluă ca să fii bărbat

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
675 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro