Noua familie de doi

Mihaela Cârlan

3 August 2011

Este familia rezultată în urma divorţului şi care în majoritatea cazurilor este formată din mamă şi copil. Statistic, comparativ cu trecutul nu foarte îndepărtat, acum se ajunge mai des şi mai uşor la despărţire atunci când “la mijloc” este un copil. Să submineze tocmai copiii trăinicia unei căsnicii?  Iată două tipare care ar putea explica paradoxul.

  • Există femei care includ aducerea pe lume a unui copil în arsenalul de cucerire şi fidelizare a unui bărbat care nu şi-l doreşte neapărat, nici atunci, şi poate nici altcândva; mai devreme sau mai târziu, oricâtă onoare ar avea şi oricât de responsabil ar fi, dacă altceva nu e, el va pleca, iar ea va rămâne cu copilul care nu i-a putut asigura o relaţie durabilă (doar îmi pot imagina că un copil, dacă ar putea alege, nu şi-ar dori o mamă ajunsă astfel unmarried with children).
  • Altele, din motive medicale, ajung să transforme dorinţa de a avea un copil într-un imperativ, bărbatul, în donator de spermă la comandă, sexul spontan, în sex programat; când apare copilul mult dorit, bărbatul e total părăsit şi până se trezeşte mama din năuceala post-partum prelungită, el este deja gata de plecare, undeva anume sau oriunde (am o bănuială că nici aceşti copii nu o vor duce prea bine, ajungând boţuri de aur supra-tutelate).

În aceste două situaţii, copiii s-au născut în familii deja predestinate să ajungă tandemuri mamă fiu/fiică şi chiar sunt, fără vreo vină, cauza separării părinţilor.

Dar la familia de doi se ajunge mult mai des din alte motive, cuprinse în genericul “nepotriviri de caracter”. Lăsând la o parte cazurile patologice, adevărate drame, când unul din părinţi încearcă cu tot dinadinsul să-l distrugă pe celălalt, copilul este de obicei prins în schimbul de focuri dintre adulţii orgolioşi. Mame ori taţi răniţi, care nu pot trece peste varii nedreptăţi făcute de partener, vor împiedica cu înverşunare relaţia cu acesta. De la vorbitul de rău, până la crearea conştientă a unei dependenţe materne ori paterne care îl va incapacita serios pe copil în propriile lui relaţii de mai târziu. Când însă raţiunea domoleşte orgoliile, copilul va avea în continuare doi sau, de ce nu, chiar mai mulţi părinţi care nu se vor încăiera pentru atenţia şi dragostea lui. Numai că, aceste familii de doi se întregesc din nou foarte greu. Fiindcă mamele ori taţii cu un copil îşi vor căuta partenerii de viaţă având un criteriu în plus de selecţie: să accepte copilul şi să fie the second best choice pentru rolul de părinte, înainte de a fi cea mai bună alegere pentru sine. Ceea ce e cam greu… N-aş încheia fără să amintesc şi de familiile de doi, părinte-copil, construite din start aşa: un bărbat care apelează la o mamă surogat sau o femeie care se foloseşte de un tată biologic.

Indiferent de cum au ajuns la varianta de doi, aceste familii există. Destul de multe ca să nu te întrebi de ce aleg totuşi oamenii să se înmulţească dacă ajung să treacă mai departe doar frustrări, mai bine sau mai prost disimulate. Şi, ca mame de băieţi, femeile să pregătescă viitori bărbaţi-capcană, iar ca mame de fete, viitoare femei-capcană. Dar despre asta, altă dată.



Citiţi şi

Azi, acum, îți faci timp!

Sunt babă, rezist!

Cami

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,620 views

Your tuppence

  1. gigiel / 27 January 2015 17:58

    nu, era vorba despre “fidelizare a unui bărbat CARE nu şi-l doreşte neapărat”

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Raluca / 19 December 2014 12:49

    Eu sunt o mama singura. Sunt mama a doi copiii minunatii pe care ii cresc singura de 6 ani. Copiii mei s-au nascut din dragoste, din dragoste pentru fiinta mica din interiorul meu, in primul rand. Nu am vrut sa devin o mama singura, nici donator de sperma nu am cautat, nici un barbat nu am vrut sa leg de mine cu forta.

    Nu am vrut sa leg pe nimeni, eu am fost cea care a plecat si nu s-a mai uitat inapoi niciodata. Eu sunt cea care a ales sa fie o mama singura si sa lase in urma o casa si o familie “regulamentara”. A fost decizia mea si a fost decizia buna, decizie in care cred cu tarie si astazi.

    Nu am plecat cu banii nimanui, nici macar cu banii mei nu am plecat. Am plecat doar cu copiii si am inceput o noua viata de la zero. Avem o familie monoparentala, caci asa se numesc familiile cu parinti singuri. Avem o familie monoparentala fericita si implinita, chiar daca tatal este superb dar lipseste cu desavarsire. Suntem fericiti pentru ca suntem uniti, pentru ca ne avem unii pe altii, pentru ca suntem egali, cu drepturi si responsabilitati, pentru ca ne iubim si ne sprijinim.

    Copiii mei nu vor fi nici barbat-capcana si nici femeie-capcana. Vor fi adulti sanatosi si fericiti si vor intemeia familii. Vor iubi sincer, adevarat, asa cum i-am invatat eu sa faca. Se vor darui cu totul. Vor fi puternici. Vor fi sensibili. Vor fi reali.

    De sase ani lupt pentru ei in fiecare zi. Lupt pentru ca ei sa se simta ocrotiti si iubiti. Lupt pentru ca ei sa nu cunoasca lipsuri. Si lupt pentru ca ei sa nu se simta blamati din cauza neputintei mele de a suporta abuzul.

    Ma vezi in fiecare zi, in drum spre birou, in drum spre casa. Alerg pe strada, caci nu am timp sa merg incet niciodata, mereu ma grabesc undeva. Spre job, spre scoala, spre copii. Ma vezi in fiecare zi cu zambetul pe buze si poate ma auzi vorbind despre copiii mei minunati, despre fetita mea balerina sau despre baiatul meu pasionat de desen. Ma vezi mereu imbracata ingrijit, atent, accesorizata intodeauna, dar intodeauna, cu un zambet larg. Ma vezi si presupui ca acasa am o “familie regulamentara”, un sot model care sa se asorteze cu copiii mei perfecti si zambetul meu. Ma vezi si presupui ca am o viata perfecta, perfecta asa cum iti imaginezi tu ca ar trebui sa arate perfectiunea.

    Ma cunosti? Iti spun eu ca nu. Am o viata perfecta, asta este adevarat. O viata perfecta, dar perfecta din punctul meu de vedere. Perfecta si fara sa fie “regulamentara”. Perfecta si fara un sot. Perfecta exact asa cum este.

    Si cand afli ca de fapt sunt o “mama singura” si nu o sotie model, presupui ca mi-am dorit copii fara sa imi doresc un sot. Sau ca mi-am dorit atat de mult un barbat incat am decis sa fac copiii doar sa ma asigur ca nu pleaca niciodata si am esuat, el a plecat oricum. Si nu este adevarat.

    Ma cunosti? Nu. Si atunci de ce ma judeci?

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
    • Gabriela / 19 December 2014 18:27

      Ati scris un raspuns foarte frumos si foarte adevarat. Ca dumneavoastra, traiesc si eu. Doamna care a postat articolul propriu nu stie despre ce si despre cine vorbeste. Este in afara subiectului si cu mintea, si cu sufletul. Despre aceste lucruri, daca trebuie scris ceva (?!), sa scrie cine traieste asa ceva. Copiii mei imi multumesc in fiecare zi ca exista, ca ii iubesc si ca am grija de ei! Iar eu ii cresc exat ca dumneavoastra: sa fie doi barbati adevarati, echilibrati, care sa isi construiasca propriile familii cu multa iubire si intelepciune. Se spune ca despre problemele dintr-un cuplu nu stiu si nu inteleg adevarul decat cei doi parteneri. Sa nu intram cu elefantul in vitrina cu portelanuri!

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  3. gilda / 17 December 2014 21:43

    D-na Mihaela Carlan, aveti asa, un ton inchizitorial….oarecum nepotrivit cu un subiect extrem de sensibil…cu atat mai mult cu cat nu acoperiti nici pe departe subiectul….si jigniti un procent important din populatia tarii asteia…oamenii divortati cu copii ….care, contrar parerii dv si in lipsa aprobarii dv de a se “inmulti”…isi iubesc copiii si incearca sa-i fereasca de traumele unui divort, in nici un caz sa-i foloseasca in nu stiu ce scopuri pe care vi le imaginati dv….cu tot respectul….

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  4. Femeile sunt mai egale decât bărbaţii – Talk Tabu | Catchy / 11 February 2014 12:41

    […] Copii crescuţi de bonă, vecini şi bunici, pentru că mama munceşte zile, nopţi şi weekenduri. Familii destrămate – 58% dintre căsnicii se duc de rîpă, adică mai mult de unu din două cupluri care se […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  5. Părinte singur – Provocare ori stigmat? | Catchy / 12 November 2013 23:44

    […] mentalităţi rigide, însă ne mişcăm mai greu. Încă privim părinţii care au divorţat şi care-şi cresc singuri copiii ca pe nişte ieşiţi din rândul lumii. Nu mai zic de cei care decid să aibă un copil nefiind […]

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  6. Mihaela Cârlan
    Mihaela Carlan / 3 August 2011 11:58

    nu despre asta era vorba, domnisoara 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  7. Cuvinte de vară | Gabriela Savitsky / 3 August 2011 11:45

    […] “Evanescent“, “Penumbre“, “Linişte“,”Certitudini“, “Imponderabil“, “Fulgurant“, “Căutătorul“, […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  8. Sabina / 3 August 2011 11:42

    Pai decat de trei, cu certuri si scandaluri, mai bine de doi si in liniste. Si asta ar zice-o chiar copilul, oricat de mic…

    Hot debate. What do you think? Thumb up 11 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro