Noua modă printre miliardarii chinezi – femeile bodyguard

Andreea Petrescu

30 November 2012

Şi până la urmă, de ce ar trebui să ne închipuim că doar bărbaţii cu spate lat ştiu să se lupte? La fel gândesc tot mai mulţi bogaţi ai Chinei, care preferă să îşi angajeze femei tinere ca să-i apere de „bandiţi”.

„Simt că e chemarea mea adevărată” declară una dintre fete, care a renunţat la facultatea de medicină la 24 de ani pentru că meseria de bodyguard rezonează mai bine cu simţul dreptăţii de care se lasă motivată la antrenamente. Antrenamente dure, pentru care fiecare dintre femei plăteşte echivalentul a 3000 de dolari şi semnează un contract care le interzice să se mai implice în relaţii timp de cinci ani de la absolvire. Şi asta pentru că viaţa de cuplu le-ar vulnerabiliza, zice-se.

Tabăra de antrenament, denumită Genghis Security Academy, îi aduce laolaltă pe bărbaţi şi femei preţ de 30 de zile, îndeajuns cât să îi transforme în cei mai pregătiţi luptători. Şi se pare că tabăra este prima de acest fel din China, în care accesul este permis indiferent de gen. Femeile nu par deloc speriate de ceea ce le aşteaptă, ba chiar dimpotrivă. Învaţă repede şi bine să se lupte corp la corp, mai ales că în ţara lor există legi dure în privinţa permisului de port-armă. Iar locuri de muncă să tot fie, dacă moda o să prindă în continuare printre miliardarii (un modest grup de 300 de oameni) şi milionarii (unul şi mai modest, de un milion) chinezi.

Încerc să îmi imaginez cum păşesc micuţele chinezoaice la umăr cu bărbaţii care au bogăţia Chinei la degetul mic. Ambiţioase femei. Vouă cum vi se pare ideea? La luptă, tovarăşe? 🙂



Citiţi şi

China a construit un parc solar gigant în formă de urs panda

Clanurile

Cele mai bune destinaţii de vacanţă ale anului 2016

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,057 views

Your tuppence

  1. Rosa / 30 November 2012 16:31

    Dar unde se va pierde eternul feminin, misterul, inefabilul, in ce se vor ineca atributele feminitatii care o fac atragatoare, unica? Mai cu seama ca antrenamentele se fac din frageda tinerete si gratioasa faptura va deveni, prin formare, un baietoi! Imaginea unei femei lovind cu pumnii si cu picioarele nu este, in nici un caz, ceea ce ar trebui sa fie…Ca sa nu mai vorbim ca, intotdeauna, indeletnicirea are o mare influenta asupra comportamentului de zi cu zi. Asprimea, duritatea, iata dusmanii feminitatii.

    Thumb up 1 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro