Irinel, un fel de Alain Delon în trening

Erika Bloj

6 May 2017

ERIKA– continuare de aici

– C*aie, musai să mă ajuți! I-am promis lui mama că mă duc cu Irinel să-i ducem mâța. Te rog, te duci tu? Dar ce-i cu tine, mă? Ești plouat? Nu ți-a priit vacanța de 1 Mai?

– Ba da!

– Unde v-ați dus până la urmă?

– La Predeal.

– Ei, frumos, iarbă verde, aer curat, bumți-bumți toată ziua… na, dar arăți de parcă ți-ai călcat pe c*aie. Ce-i cu moaca asta?

– P*la mea, iarbă verde. Am făcut și desfăcut lebede toată ziua, povești, plimbări, mâncare de diabetici cu papilele amorțite, șampanie!!!  Ce mă, io-s de șampanie?! Praf de alcool cu bule? Dar ce-ai mă, de nu te poți duce la mă-ta?

– I-am promis lui aia de la marketing că o duc la film. Știi cât am vrăjit la ea, aia mă cu cracii-n gât, ce te uiți așa de parcă n-o știi?! În sfârșit am prins-o de 1 Mai. Am fost la muistul ăla de la salarizare, la cabana lui. A fost turbare, frate. Am beut până am văzut inorogi. Încă mai e unul care mă bântuie, tot apare, râde și fuge. Nu știu ce mama pocnetului mi-au dat ăia să fumez, dar la un moment dat eram afară și îmbrățișam niște lemne pentru foc. Am fost convins că e Tamara, aia din facultate, care și-o trăgea cu toți. O rugam să mă lingă pe frunte să nu-mi crească și mie corniță de inorog. În fine, hai, mă ajuți cu mama? Te rog, i-am promis că-i duc azi mâța. British Shorthair. F*t-o soarele ei de mâță, dar na, pentru mama.

– Bine mă, du-te, încalec-o pe madam crac în timp ce boul de mine livrează mâțe la domiciliu. Și mai zi că viața-i corectă pentru toți.

– Ok, îl sun pe Irinel să vină aici.

– Irinel? Cine p*la mea mai e și Irinel ăsta?

– Unul de la care am luat mâța, ceva șmecheraș pe la Buftea, dar ok, altfel. Iubitor de animale, are vreo șapte mâțe, neînsurat, bun de gură. Hai, că în jumate de oră e aici.

Irinel, e un fel de Alain Delon în trening. Părul lins și dat pe spate, un cercel micuț în urechea stângă, trening de nylon, roșu cu albastru, șosete cu puma, teniși. Un ceas ieșit din decor bine de tot, adică ar merge la un costum de in dar nicidecum la trening de plastic. Tag heuer luxury edition cu teniși chinezești. Viitorul sună bine. Un lanț mare peste maieul alb, și un ghiul cu un cap de zimbru pe degetul mic. Dar asta era cea mai mică problemă a lui. Irinel nu știa să vorbească numai să urle.

bărbat

– Să trăiești, coane! geamurile se cutremură ca după un tunet sănătos. O voce puternică ce ar mișca până și Catedrala Neamului din temelii.

– Salut! Eu, mai pirpirel, încercând să-mi revin după ce mi-a sărit inima de la loc și cred că am scăpat și pipi pe mine.

– Muamă, să-mi bag, ce birou baștan. Se uita rânjind în timp ce se scobea în dinți cu unghia de la degetul mic. Dădea din cap aprobator, își mai sugea măseaua de zici că avea în ea tot meniul de 1 Mai, apoi hop, se trântește în scaun și începe să se învârtă, râzând zgomotos: nenică, ce tare, mișto, coane! În timp ce se învărte el așa agață cu mânerul scaunului cablul de la veioză și dă cu el de pământ. Kaput, veioza s-a spart.

– Vai, scuză-mă, doamne, ce-am făcut? Era scumpă?

– Nu, lasă, hai să mergem. Trebuia să-l scot pe măscăriciul ăsta de aici până nu-mi distruge biroul. Râde cu poftă, până la mașină, minunându-se de isprava lui. Eu deja aveam câțiva inorogi ce jucau învârtita pe creierii mei. Tot drumul până la părinții lui Jorj mi-a vorbit cu mulți decibeli, stropi, măsele supte, râgâieli.

– Coane, ceva nu-i bine cu țara asta. Prea mulți fură, să mor io!

Și a început epopeea despre clasa politică, de la a la z. Dăcât politică. Coane, trag ăștia pielea de pe noi, că uite, dăcât eu. Muncesc și tot e greu. Ei, mai fur că doar, dăcât român sunt, nu?

Decât în p*zda mă-tii să vorbești mai bine ai tăcea. Eu, în capul meu. Dar încă un pic și ajungem. Pisica, în spate în cutie specială, dădea semne de nerăbdare deja. Mieuna, ăsta râgâia, mașina se zgâlțâia și nici eu nu eram prea bine.

Ajungem. Părinții lui Jorj locuiesc în cel mai liniștit și mai luxos cartier. Cartier rezidențial, de case, la periferie, în mijlocul naturii. Pădure, dealuri, case frumoase, ciripit de păsărele… și Irinel.

– Să moară neamul ce mișto e aici!!!

Ne dăm noi jos din mașină și vreo trei păsări speriate își iau zborul de pe acoperișul casei. Parcă și trestia de la intrare s-a cutremurat un pic. Irinel râde: hăhăhă, ce mișto, decât natură.

Mama lui Jorj, o femeie delicată, micuță de statură, îngrijită, cu părul vopsit și un coc ca un cozonac în vârful capului. Ne întâmpină emoționată, că unde e Biju, vai cât l-am așteptat, Biju, hai să te pupe mama, micuțule, gugulugu, suflețel și alte scălâmbăieli pisicești. În timpul ăsta, Irinel admira urlând într-un extaz zgomotos: super mișto, madam! Super, sărumâna. Mvai, ce grădină, na Biju, te-ai aranjat, ai venit la conac, decât trai aici, mălai frate. Foarte mișto, să moară mama! Sărumâna, duduie. Eu sunt Irinel. Cu mine ați vorbit la telefon!

Eu încercam să-i explic finuț, că mama lui Jorj e mai în vârstă dar încă aude bine, nu e surdă deloc. Dar Irinel era lansat la decibeli maximi. Într-un târziu apare și domnul Apostol, tata lui Jorj. Un bătrânel simpatic, cu nasul roșu, mereu zâmbind și mereu împiedicându-se de scările ce duc în beci.

– Hai, măi copii, să ne așezăm pe terasă. Bem și noi o țuică, niște slăninuță. Poate vă e foame, mă, copii.

Irinel, că daaa, să trăiți conașu, cum să nu. Mvaiii, aveți țuică bună? Deja era la masă cu nea Apostol. În vecini, o tanti cu bigudiuri în cap, planta panseluțe. Din când în când, se uita mustrător spre noi. În toată liniștea aceea numai vocea lui Irinel răsuna ca un potop de cărămizi peste un acoperiș de pleu. După câteva păhărele de țuică, vocea era și mai ridicată, păsările și mai speriate și tanti cu panseluțele și mai iritată.

– Noi ar cam trebui să plecăm, știți, drumul e destul de aglomerat și…

N-am reușit să termin fraza, că Irinel a țipat ca din gură de șarpe: NUUU!!! Decât un păhărel cu conașul! Nu?

Nea Apostol puțin speriat a aprobat turnând câte un rând voios că are cu cine bea. Tanti Aglaia se juca cu pisica liniștită, dar când a țipat Irinel, a scăpat pisica din brațe. Mâțul a căzut în picioare, a mieunat puternic și a fugit de dus a fost.

– Aoleu, aoleu, Biju!!! Vai de mine, Biju, vino la mămica.

O p*lă, Biju is gone. Ia British Shorthair de unde nu-i. În două minute toți îl căutam pe Biju, tanti cu panseluțele s-a oprit din plantat și ne urmărea pe noi. Vreo doi vecini și-au scos capetele pe geam încercând să înțeleagă ce-i cu hărmălaia din cartierul rezidențial, unde cel mult, se auzea o mașină de tuns iarba, nicidecum Irinel, urlând după mâț, nea Apostol calmând-o pe tanti Aglaia, eu încercând să-l calmez pe Irinel și păsările zburând haotice prin aerul tulburat. După vreun sfert de oră, l-am găsit. Speriat, zburlit, ascuns în tufa de palma Maicii Domnului, cu ochii mari ca două mărgele. Tanti Aglaia a plâns de fericire, nea Apostol a râs de băutură, Irinel a țipat la Biju: că mă p*ță de mâț prost, de-astea îmi faci? ce, vrei să nu te mai vând, f*tu-ți gura mă-tii, de unde bani dacă nu te iau ăștia? Eu, încercând să-l calmez pe Irinel că ăștia îs aici și te aud, vorbește mai încet. La care el: ce p*la mea, îmi tot zici să vorbesc mai încet, suntem la biserică sau ce???

Ne-am așezat înapoi pe terasă. Că trebuie să sărbătorim că Biju e în siguranță, că tanti Aglaia e fericită, merge o țuică nu? Nea Apostol, roșu foc, că scoate Aglaio o ceapă lângă slana asta! și hap, hap, beau ăstia doi și discutau despre femei.

– Conașu, am rulat la viața mea numai bunoace! Femei adevărate nu sclifosite de-alea. Decât buci și țâțe tari ca stânca. Nu siliconate de acuma.

Tanti cu bigudiurile își mai făcea câte o cruce între două panseluțe. Mai apărea câte un cap mirat în ferestrele vecine. Unii își închideau nervoși geamurile. Poveștile degenerau, uneori părea că cei doi se ceartă, apoi se îmbrățișau, de vreo două ori s-au și pupat, cântau, râdeau, totul foarte zgomotos. Colac peste pupăză, norii s-au adunat și a început să fulgere în depărtare. Furtuna se apropia. Terasa era acoperită și ferită de vânt, ceea ce mă făcea să admir spectacolul naturii și al femeii din vecini care acum își strângea grăbită uneltele de grădinărit, încercând să își țină cu o mână bigudiurile care de la vânt dădeau semne că vor să-și ia zborul. Tanti Aglaia, super veselă că Biju e cuminte acum, iese cu o tavă mare de scorușe. Dar în momentul în care deschide ușa de la terasă un tunet puternic se crapă într-un urlet de-al lui Irinel care acum se credea Tarzan și se bătea cu pumnii în piept. Tanti Aglaia scapă scorușele pe masă, un nor de zahăr pudră poposește peste masa încărcată. Irinel înjură că are zahăr în țuică, nea Apostol râde că ce mă nu-ți place țuica dulce? Eu văd un inorog pe cer ca un fulger și o rafală puternică de ploaie se pornește măturând panseluțele vecinei.

– Repede, să adunăm, că bate și aici, se udă scorușele! Tanti Aglaia se agita și încerca să adune tot cu o mână, cu cealaltă ținându-și cocul deja pe jumate desfăcut. M-am ridicat să o ajut, am luat paharele, sticla… pentru moment scăpându-l din ochi pe Irinel.

La întoarcere, după ce am dus lucrurile în bucătărie, o imagine de film horror se derula în fața terasei. Ce p*la mea, că doar n-am fumat nimic! Inorogi, draci dansând, ceva incantații mistice pe ploaie. Încerc să prind firul când deodată realizez că Irinel e în curte, tăvălindu-se prin noroi, dansând și urlând din toți plămânii ceva de genul: – gâlâcmălaie, ploaie, să te f*t, lalalala, udă udă paparudă… și râde zgomotos, luându-se la întrecere cu tunetele tot mai puternice. Ce trening? Ce maieu? Ce teniși? Era fleașcă, plin de noroi, bătea anotul în aval pe straturile lui tanti Aglaia. La colțul buzei avea niște pătrunjel, și pe păr îi atârnau trei fire de leuștean. Tanti Aglaia, că vezi ce are băiatul, îi e rău? Nea Apostol râdea de se prăpădea: no ni mă la el, praf îi! Eu?

Mă gândeam cum să-l castrez pe Jorj, ori îi prind c*aiele în traforaj, ori îl strâng cu ușa de la mașină până îi cresc coarne de inorog? În orice caz, vărsare de sânge fac cu el. Mi-l și imaginam cuibărit cu nasul între țâțele lui madam crac, la căldurică, cu zâmbet tâmp de bou satisfăcut. Să te f*t Jorj!

Într-un târziu, Irinel s-a calmat, ploaia s-a oprit, a ieșit soarele, Biju s-a pișat pe perna de mătase de la Paris, nea Apostol a adormit. Tanti cu panseluțele a ieșit în curte și își tot făcea cruci privind munca ei de care s-a ales praful. Panseluțele nu mai erau doar niște dâre de noroi ce curgeau spre terasa ei. Irinel trebuia uscat, schimbat, aranjat, să putem pleca. L-am dezbrăcat de trening și de teniși. Tag heuer-ul era spart și plin de noroi. Tanti Aglaia mi-a dat niște pantaloni în carouri de stofă și un pulovăr cu anchior, mov, de la nea Apostol. L-am îmbrăcat pe Irinel și l-am băgat în mașină. Mi-am cerut scuze de la tanti Aglaia, l-am salutat pe Biju, zicându-i în gând ceva de dulce, că doar din cauza lui am ajuns aici, și am plecat. Irinel pe drum a vomitat de două ori, dar măcar nu a mai vorbit. L-am sunat pe Jorj, și după ce i-am dat și lui ceva de dulce i-am zis să vină să-și ia odorul că eu nu știu unde stă și ăsta-i mangă, mort.

Jorj a râs un sfert de oră după ce l-a văzut, cu părul vraiște, cu un cercel în ureche, cu pulovăr mov cu anchior și pantaloni de stofă în carouri, teniși plini de noroi și ceas spart cu un fir de pătrunjel prins în curea. I-am zis că-i bou și că-i strâng ouăle la traforaj, să nu mai rânjească atâta. Apoi am plecat.

În drum spre casă, m-am gândit la Zelda. La cum ar fi să fiu cu ea într-o mansardă, pe o furtună ca asta. Apoi am ajuns acasă, Sofia se vopsea pe sprâncene, era nervoasă că nu prinde vopseaua și o pișcă. Eu mă simțeam foarte singur. Atât de singur, încât orice aș mai spune acum, ar fi doar un ecou al tăcerilor mele… un inorog făcea tai-chi liniștit pe colțul dulapului. Să te f*t, Jorj!

Pe Erika o găsiți întreagă aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fără net, viața e pustiu…

Trebuie să încetez, trebuie să nu mă mai gândesc la Zelda

Mi-a dat întâlnire misteriosul Bogdan

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
14,634 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro