Nu faceți ca mine, vă rog!

Catchy

8 November 2015

Când citesc diferite reportaje, articole despre femei care suferă după diferiţi bărbaţi şi chiar mai şi aud în jurul meu vorbindu-se despre asta, mi se pare o pierdere de timp şi de energie şi nu pot înţelege anumite reacţii şi comportamente. Am trecut printr-un divorţ demult sau nu, pentru mine a trecut foarte mult timp. Poate că alte femei care trec prin acelaşi lucru nu ar fi de acord cu mine.

Am divorţat în mai 2014 mai exact. În aprilie 2014, am mers împreună la notar, fiecare din noi nemaisuportând comportamentul celuilalt, punând astfel capăt unei căsnicii destinate eşecului încă de la început. El, un „pasionat” al jocurilor de noroc, un tip afemeiat, cu lipici la femei, pentru care mai importanţi au fost „băieţii lui” şi ieşirile, decât soţia şi fetiţa lui. Eu, o tipă perfecţionistă, cicălitoare, care dorea din partea lui mai multă implicare în creşterea fetiţei noastre şi mai multă atenţie. Mi-a fost greu să pun capăt relaţiei şi să îi cer divorţul, dar am vrut linişte pentru mine si fetiţa mea, certurile devenind tot mai dese și mai aprinse. Iniţial, ca orice femeie, am crezut că acest pas îl va trezi la realitate şi îl va aduce înspre familia lui, dar jocurile de noroc sunt o boală grea, dacă nu accepţi că ai o problemă, e foarte grav, iar oamenii nu se schimbă.

Eu, una, nu m-am schimbat. Sunt o persoană simplă, nici prea-prea, nici foarte-foarte. Provin dintr-o familie dezbinată, unde tatăl meu nu m-a vrut, nu a fost prezent și nici nu mă salută pe stradă. Am crescut alături de mama și de bunicii mei, până când mama a hotărât să îşi refacă viaţa. Proastă decizie sau, mai bine spus, şi-a ales prost partenerul. A apărut sora mea, de aceea nu am putut niciodată să mă supăr pe mama că s-a recăsătorit, divorţând după 14 ani de mariaj nefericit.

femeie plangand

Până în prezent, am urmat tiparul mamei, dacă pot spune aşa. Omul pe care mi l-am ales pentru a fi tatăl fiicei mele se trage din domeniul fotbalului, ca şi tatăl meu, ca şi fostul meu socru, cu aceleaşi vicii. L-am iubit şi ne-am căsătorit din dragoste şi pe fetiţa noastră tot din dragoste am făcut-o. Primele luni alături de el au fost minunate, pe durata sarcinii a fost cel mai protector bărbat şi cel mai drăgăstos. Apoi am născut şi, treptat, a devenit un străin pentru mine. Lipsea mult de acasă, iar când era acasă tot absent era. Încet am început să descopăr şi să aflu diferite minciuni şi să îi văd adevărata faţă. A urmat divorţul, amiabil chiar în orice privinţă, şi în privinţa fetiţei noastre, el îşi dorea libertate, iar eu îmi doream linişte. Am mers la notar, mare greşeală.

Am muncit mult pentru a-mi ţine familia pe linia de plutire. Nopţi nedormite şi muncite pentru a plăti chiria şi pentru a-i lua copilului meu tot ce are nevoie şi chiar pentru ca fostul soţ să aibă pentru distracţiile sale; deşi câştiga destul de bine, nu îi ajungeau niciodată banii. Ca arbitru de fotbal câştigi foarte bine dacă eşti bun şi ai meciuri. Ar fi putut liniştit să suporte cheltuielile familiei. Mereu am fost o fată muncitoare şi am muncit de la 16 ani. Mi-am dorit ca orice femeie o căsuţă pentru mine si familia mea. De aceea, când fetiţa mea a făcut 6 luni, m-am întors la lucru.

După divorţ m-am apucat de facultate, până atunci fostul soţ spunându-mi că nu am ce să fac cu ea, că ce îmi trebuie mie aşa ceva. Acum studiez contabilitatea şi profesez, nu e ceva ce îmi place foarte mult şi ceea ce mi-aş dori să fac până la pensie, dar e un loc de muncă decent pentru orăşelul în care trăim şi îmi oferă un salariu decent.

După divorţ, o femeie excepţională, pe care nu o cunosc personal, dar care mi-a intrat la suflet şi mi-a fost exemplu, m-a ajutat foarte mult prin articolele ei minunate şi prin vorbele ei. Ea m-a făcut să văd că eu, de fapt, nu îmi mai iubeam fostul soţ şi nu îl mai doream în preajma mea. Dar pentru fetiţa mea am fost de acord cu un program flexibil pentru a fi prezent în viaţa ei, deşi nu cu el petrecea timpul acela, ci cu părinţii lui.

Şi a urmat o perioadă în care a vrut să reluăm căsnicia şi cu toate promisiunile pe care o femeie vrea să le audă şi l-am primit înapoi, deşi nu îl mai iubeam, dar m-am gândit că fetiţa noastră merită să aibe ambii părinţi lângă ea, așa cum n-am avut eu.

Mare greşeală. Repet, oamenii nu se schimbă. În relaţiile toxice pe care le avem, cu parteneri nepotriviţi, nu ne schimbăm, ne „îndobitocim”, mai ales dacă cel de lângă noi ne trage în jos. După patru luni de la reluarea „căsniciei”, au urmat o serie de certuri începând cu Crăciunul, când ne-a lăsat fără bani în casă şi multe alte situaţii până în ianuarie când, după o ceartă, a luat toţii banii din casă, inclusiv şi cei scoşi de la bancă pentru renovarea unui apartament ANL primit înainte de Crăciun, şi dus a fost.

Că m-a scos din casă şi m-a aruncat pe scări şi că tatăl lui a sărit să mă bată au fost ciupituri de ţânţari pentru mine pe lângă durerea resimţită după ce mi-au luat copilul de lângă mine, smulgându-mi-l din braţe, nepăsându-le că fetiţa mea plângea după mine. A urmat o perioadă în care nu mă lăsau să o văd decât cu porţia. Au îndepărtat fetiţa de mine prin toate mijloacele posibile. Asta durere. Sufletul îmi plânge zi de zi, în continuu, şi mă lupt cu morile de vânt.

Avem un sistem juridic în această ţară menit să îi afunde pe cei care au nevoie de el. Nici poliţia, nici executorul nu au putut face nimic pentru că nu am ordin judecătoresc, ci doar o hârtie de la notar, în baza căreia nu pot acţiona. Din ianuarie şi până acum duc o luptă grea prin tribunale, pentru a-mi lua fetiţa acasă. De atunci îmi văd copilul când vrea fostul soţ, cu porţia. Fetiţa mea e în grija bunicilor paterni şi locuieşte cu ei, tatăl ei locuind în altă parte. Procesul de stabilire a domiciliului s-a încheiat la sfârşitul lunii septembrie şi eu încă aştept acea nenorocită de sentinţă pentru a-mi putea lua fetiţa acasă, deşi mi-a jurat că va face apel şi de data aceasta va câştiga şi nu o voi mai vedea până nu se va încheia şi judecarea apelului şi nici să nu îmi fac speranţe pentru a o lua acasă, până la definitivarea sentinţei.

Şi atunci vă întreb, unde trăim? În ce ţară trăim? Îmi iubesc copilul mai mult ca orice pe lumea asta şi vreau să aibă o copilărie liniştită şi să simtă că este iubită, să ajungă un adult fără probleme. Sufăr enorm că nu e lângă mine şi că în această perioadă s-a ataşat mult de bunica paternă. Îmi lipsesc poveştile de seara, băiţa, plânsetele fără motiv exact, nazurile la mâncare, boacănele făcute, îmi lipseşte dezordinea, îmi lipseşte mirosul ei.

Şi acum să îmi răspundeţi mie sau chiar vouă, cele care suferiţi după aceşti indivizi, cum să suferi şi chiar să ai gânduri negre, după un bărbat, dacă îl pot numi aşa, care pleacă fără explicaţie, care te înjoseşte, care te maltratează fizic şi psihic. De ce suferiţi după ei? De ce staţi lângă ei? Cum să îi permiţi unui bărbat să te afunde într-o depresie din care să fii în stare să îţi sacrifici propriul copil? Treziţi-vă la realitate, femei, am vrut emancipare, am vrut drept de vot, am vrut egalitate şi acum ce facem? Suferim după ei, după cei care ne-au ţinut ca pe o proprietate şi chiar ca pe nişte sclave. Ridicaţi-vă, pentru că sunteţi capabile de multe lucruri, mai ales cele care sunteţi deja mame, aveţi tăria în voi de când aţi dat naştere acelui suflet minunat să luptaţi pentru voi şi copilul vostru şi să fiţi fericite fără să depindeţi de un bărbat.

Eu acum realizez că suferinţa resimţită în urma divorţului a fost un spin mic care mi-a intrat sub unghie şi mă jena. Copilul meu, fericirea şi liniştea lui e cel mai important lucru pentru mine. Ea e sufletul meu şi pentru ea mă zbat în această ţară unde „totul este posibil”.

Guestpost by Ozana Radu



Citiţi şi

E cu mine peste tot ṣi oricând ṣi-mi aduce aminte cine sunt ṣi de unde vin

„Crede și nu cerceta!” e o mare minciună

Frica de-a mai iubi după o despărțire pe care n-ai vrut-o tu

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
43,659 views

Your tuppence

  1. Crina / 22 July 2017 3:42

    Foarte trista povestea ta și cel mai dureros este ca vorbim despre un copil nevinovat care este prins la mijloc și cu siguranța situația o afectează și poate avea repercursiuni in viitor. Intr-o situație de genul tău se putea încerca terapia pentru soțul tău și sa se rezolve problema adicției de jocurile de noroc. Pentru început asta și apoi celelalte aspecte, dar numai dacă el era cu adevărat dispus și recunoaștea ca are o problema și ca ii afectează propria viața și viața de familie. Oamenii se schimba și au potențial, dar trebuie sa conștientizeze mai întâi ca ceea ce fac, spun, gândesc este greșit și alegerile lor sunt greșite, modul lor de viața este dăunător, sunt nefunctionali.
    Ai făcut alegerea buna sa pleci de lângă soțul tău, deși din cauza sistemului acum întâmpini probleme. In final vei fi mai bine, mai liniștita, mai echilibrata și-ți doresc sa-ți refaci viața lângă un om normal, responsabil, funcțional. Pentru a avea succes in viitor trebuie sa înțelegi punct cu punct unde ai greșit și cu aceasta baza sa faci alegeri mult mai bune in viitor. Succes!

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. FemeieSiMama / 20 July 2017 23:11

    Nu pot sa inteleg cum cineva poate gasi “scuzabil” comportamentul unui astfel de tata prin prisma faptului ca a fost “neglijat” de proaspata mama.
    I-auzi! Neglijat! De parca e un afurisit de pudel care nu a fost scos in parc sa-si faca nevoile.
    Orice barbat care o invinovateste pe mama copilului lui ca il neglijeaza pentru ca are grija de copilul lor e un tampit! Un tampit egoist, pardon!
    Nasterea unui copil aduce responsabilitati egale in cuplu, asta orice barbat care isi doreste copii ar trebui sa o priceapa! Sa faca bine sa invete sa schimbe scutece, sa sterizeze, sa-i faca baie pruncului, sa il legene pana adoarme, sa ii cante, sa ii shashaie pana nu mai plange, sa il distreze, sa il trateze cand e bolnav.
    Daca face toate astea vreau si eu sa vad barbatul ala care se mai plange apoi ca e neglijat! O sa zica bogdaproste daca e lasat 15 minute sa faca un dus ca sa ii iasa mirosul de regurgitari din par!!!
    Neglijaaat! Pai o femeie operata care alapteaza face tot ce am scris mai sus si mai mult de atat! Si voi va simtiti neglijati?!
    Bai, nesimtitilor! Nu va e rusine?!!!!!

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
    • Razvan / 21 July 2017 16:09

      Stimata doamna, desi generalizati in insulta, va pun o simpla intrebare: daca am facut tot ce spuneti dvs., daca am avut tot ajutorul din lume si tot simti ca nu e destul?

      Poate este greu de inteles pentru o femeie careia nasterea ii schimba tot universul (o realitate) ca si barbatului i se intampla acelasi lucru? si asa cum poate unele dintre voi nu sunteti pregatite, nici barbatii nu sunt cateodata.
      Si poate voi nu aveti de ales. Si poate va este greu sa pastrati un echilibru. Realitatea este ca barbatul are de ales. Daca nu recunoasteti onest asta uitati ca realitatea si faptele au un prost obicei: nu se ascund si nu se modifica cum vor pasiunile si dorintele noastre.

      Si poate ca lipsa echilibrului cu ambele parti purtand vina (de acord, cu % diferite) duc la o statistica dureroasa: majoritatea divorturilor apar in primii 5 ani dupa nasterea primului copil.

      Este foarte usor sa spui curvarul ala. Dar nu exista relatie in care sa nu existe 2 vinovati. Fie si unul care are doar 0.00001%. Si da, barbatii sunt de obicei de vina mai mult. Dar cred ca exista si altceva mai ascuns care nu e recunoscut. Restul casniciilor care rezista fara abuzuri si nebunii, acolo tot barbatul este mai mult “de vina” (de obicei).

      Sa imi citez tatal care mi-a spus pe patul de moarte: “am iubit-o pe maica-ta dar daca nu vroiam eu, nu aveam casa asa lunga cu ea”.

      Throw your stones now.

      Thumb up 0 Thumb down 0
      Reply
  3. lizzy / 11 May 2016 0:08

    mie mi-a murit un copil in timpul divortului… anchetele, furtul copilului de catre tata, evacuarile din locuinta etc….
    era bolnava de inima si a cedat. din sperietura.
    avea 8 ani.
    sunt multi ani de atunci dar de pacatul asta nu il va ierta nimeni niciodata.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  4. Max / 10 May 2016 11:43

    Divorțul la notar când sunt implicați minori nu este legal. Notarii n-ar avea voie, dar, totuși îl practică. Nu știu ce acțiuni în justiție ai pornit, dar pentru stabilirea domiciliului copilului trebuia să ceri ordonanță președințială, se rezolva mai repede, dacă găseai un avocat care să vrea să te ajute, nu să te mulgă de bani. Din păcate, sunt foarte puțini astfel de avocați și, dacă nu știi legea la fel de bine ca ei, te fac. Ăsta-i sistemul de justiție de la noi…

    Cât despre vocația suferinței pe care o ai, las femeile să comenteze…

    Thumb up 2 Thumb down 1
    Reply
  5. nuJudecPeNimeni / 23 February 2016 17:33

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 3 Thumb down 6
    Reply
  6. dana / 22 February 2016 10:31

    Si daca divortul e la notar si exista copil minor se stabileste cu cine ramine si care este domiciliul. Nu exista divort fara a se stabili aceste lucruri.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  7. Dana / 9 November 2015 11:04

    Am divortat tot anul trecut in aprilie, tot la notar, tot cu o fetita care la acea data avea aproape 3 ani. Dar din acel moment i-am pus in vedere sa paraseasca locuinta (care din fericire este a mea) si am restrictionat orice contact la strictul necesar legat de copil. Am invatat pe propria piele vorba “ce naste din pisica, soareci mananca”.

    Strange dovezi ca fetita nu locuieste cu tatal ci cu bunicii, depune plangeri la Politie ca nu esti lasata sa o vezi, cauta un avocat bun. In tara asta, majoritatea instantelor decid ca e “in interesul superior al minorului” sa locuiasca cu mama. Du-te zilnic la grefa, intreaba unde e sentinta – se vor plictisi in cele din urma de tine si ti-o vor da.

    Daca s-a atasat de bunica paterna, nu e o problema, inseamna ca macar un om in acea familie e echilibrat si de asta are nevoie copilul tau. Stai linistita, mama nu va fi niciodata inlocuita. Discuta cu feita, e destul de mare sa inteleaga. Explica-i ca nu e vina ta ca nu o vezi, ca tati nu te lasa sa o vezi.

    Multa bafta iti doresc !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 25 Thumb down 1
    Reply
  8. Woolie / 8 November 2015 16:02

    Iti doresc multa putere, iar celora care tot sunt de acord sau tipa tare pe aici ca vaiii ce sa spun ,,singura si puternica” sa ia aminte ca e mult mai bine singura si puternica, barbatii sunt deseori niste ghimbi inutili in viata femeilor lor! Saracuta copila ce traieste acum alaturi de familia nemernicului!

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  9. claudia / 8 November 2015 14:39

    Articol frumos…. Din pacate, suferi de un sindrom tot mai raspandit azi, invecinat cu masochismul: dorinta de a fi sclav(a), a a fi supus unui individ care sa te domine, chiar daca stii ca nu e bine si normal acest lucru…. Daca vrei, gasesti mai multe despre acest sindrom pe net.
    Daca stiai ca si el, si tatal sau, si bunicul sau erau din acelasi aluat, de ce ai mai acceptat sa ii dai a doua sansa? Doar ptr. copilul avut cu el? Mare greseala, din pacate intalnita destul de des. Omul nu se schimba peste noapte, chiar daca pare, declara sau promite…
    Si, da, titlul face toti banii , ca sa folosesc o expresie celebra ….. Voi, celelalte femei care treceti prin asta, NICIODATA sa nu faceti asa, fiindca e foarte posibil sa patiti la fel. Mai bine singure si puternice ( parafrazand un alt articol extraordinar de pe aici) decat alaturi de un astfel de dobitoc care sa va indobitoceasca si pe voi !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 26 Thumb down 2
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro