Nu faci bine ca să ți se-ntoarcă

Andreea Petrescu

3 November 2013

Citeam de curând o scrisoare publicată pe blogul personal de o tânără de 22 de ani care voia să îi transmită mamei sale un mesaj consistent, izvorât dintr-o revoltă, dintr-un capăt al puterilor, dintr-o disperare mocnită. Un pasaj mi-a stârnit interesul. Acela în care fata, sătulă ca mama să îi reproşeze mereu că e nerecunoscătoare, în ciuda a tot ce-a făcut pentru ea, îi scria: „Nu ţi-am cerut să faci nimic din toate astea!”

Oameni de felul acesta, şi mă refer la mamă, se întâlnesc la tot pasul. Sunt cei care se sacrifică pe altarul unei recunoştinţe viitoare, imaginare şi de cele mai multe ori incompatibile cu realitatea. Fac lucruri pentru ceilalţi – pentru copiii, partenerii, prietenii lor. Până aici, nimic de reproşat. Numai că lucrurile pe care le fac nu se ridică la ceruri ca baloanele de săpun. Devin, din contră, sfere de plumb, pietre sau orice formă de acumulare de materie folosită apoi ca monedă de schimb.

Să mă fac înţeleasă. Am studiat în facultate o teorie referitoare la altruismul reciproc. Discuţia creată în jurul ideii de altruism avea o componentă biologică – aceea că actele altruiste există şi se perpetuează în natură din raţiuni de conservare a speciei, a grupului de apartenenţă, a familiei. Sunt acte, conştiente când vorbim de om, care se reflectă asupra sursei, asupra ţintei şi asupra celor din imediata apropiere a sursei.

Teoria suna astfel: „dacă A îl salvează pe B de la înec, iar probabilitatea ca B, care nu îi este rudă lui A, să se înece este de cel puţin 0,50, în timp ce probabilitatea ca A însuşi să se înece, încercând să îl salveze pe B, este de maximum 0,05, riscul salvatorului se înjumătăţeşte, deoarece B va fi stimulat să-l salveze pe A într-o situaţie mai mult sau mai puţin similară”. Cu alte cuvinte, A va fi avantajat de binele făcut şi, desigur, de numărul de litere din alfabet salvate din diverse încurcături, prin datoria morală a acestora faţă de el.

Dar supravieţuirea nu este singura deteminantă sau cauză a altruismului. Conform aceleiaşi teorii, altruismul pur nu există. Cel care face un bine unui alt om beneficiază la rândul lui de pe urma binelui făcut, chiar dacă vorbim strict de starea psihică bună sau chiar excelentă pe care o resimte „înfăptuitorul”. Pentru că “răsplată”, termenul pe care îl resping cei care cred în altruismul dezinteresat, nu înseamnă doar un “mulţumesc”, o sumă de bani sau datoria morală a celuilalt. Înseamnă şi speranţa de a ajunge în rai, şi cea de a atrage mila divină, şi umplerea sufletului cu amintirea unor fapte bune, care ţin de cald în vremuri aspre. Poate că e exagerată comparaţia, dar o voi face totuşi: altruismul are efectul unui drog asupra celui care îl practică. Fie că o recunoaşte, fie că nu, fie că simte starea de bine preţ de o secundă sau două bătăi de inimă, altruistul nu se poate dezice de propriile trăiri. Şi nu poate fi negat că, dorind să simtă efectul „drogului”, şi-l va administra din nou. Poate că nu urmărind direct acest efect, dar beneficiind emoţional de pe urma lui.

Subiectul altruismului a mai fost abordat pe site. Citez din comentariul unei cititoare:

„Nu cred că greşesc atunci când susţin că altruiştii sunt anonimi şi că de cele mai multe ori nici măcar nu li se mulţumeşte din partea celor pentru care au sacrificat ceva din ei, din timpul lor, sau din plăcerile lor, aşa că nu văd unde e recunoaşterea”.

Mă îndepărtez acum de teoria sociologică şi devin subiectivă. Ideea de sacrificiu, care este definit în DEX ca „renunţare voluntară la ceva (preţios sau considerat ca atare) pentru binele sau în interesul cuiva sau a ceva” nu condiţionează recunoştinţa. Iar asta datorită unui singur cuvânt: “voluntar”. Un bine făcut trebuie asumat ca risc. Poate avea urmări sau nu. Poate genera o reacţie bună sau dimpotrivă, un lanţ de întâmplări nefericite care îl fac pe celălalt să spună: “mai bine te lipseai”. Un act de altruism este o intervenţie deliberată în mersul unor lucruri, pe ale cărei consecinţe nu ai cum să le prevezi.

Iar maternitatea, revenind la ideea de la care am plecat, nu este un act altruist în sine. Naşterea nu înseamnă salvarea de la rău a pruncului. Aducerea pe lume nu este „o renunţare (…) în interesul cuiva”, pentru că fiinţa nenăscută nu are încă interese. Prin urmare, dacă naşterea în sine presupune un sacrificiu fizic, material sau de orice fel, acesta este strict al părinţilor şi nu are de ce să se răsfrângă asupra copilului. Iar renunţările ulterioare ale celor doi şi mai ales ale mamei, care are un alt fel de relaţie biologică şi emoţională cu pruncul, sunt pe cât de puternice, pe atât de fragile. Iubirea maternă nu este un sacrificiu, pentru că trebuie să preceadă naşterea sau măcar să o urmeze. Iar actele făcute de o mamă din iubire pentru copilul ei, oricâte renunţări implică, îşi pierd însemnătatea dacă nu sunt date uitării. Simpla lor rememorare le transformă din fapte în dovezi sau argumente. Iar copilul devine o investiţie în propriul viitor şi speranţa că se va adeveri prin intermediul lui proverbul „bine faci, bine găseşti”.

La fel ca în cazul binelui făcut unui străin, şi binele făcut copilului este un risc asumat. El poate să îşi iubească sau să nu îşi iubească părintele, aşa cum se poate iubi sau nu pe sine. Poate să îi reproşeze că l-a adus pe lume şi tot ce a făcut pentru el cât el nu avea dreptul, legal cel puţin, să ia decizii. Poate să conştientizeze, să îşi răsplătească părinţii sau să îi condamne. Dar nu „trebuie” să răspundă la bine cu bine.

Aşadar, o mamă care cuantifică binele făcut pentru copilul ei nu face altceva decât să îl anuleze. Şi la fel se întâmplă şi în relaţiile de dragoste sau de amiciţie. „După cât am făcut pentru tine, tu aşa mă răsplăteşti?” e o replică rostită după o acumulare de acţiuni voluntare din partea unuia dintre parteneri, care se aşteaptă ca balanţa să se echilibreze. Asta deşi cel „salvat de la înec” nu i-a cerut explicit să facă nimic. Şi chiar dacă ar fi cerut, tot nu se justifică tragerea la răspundere. Pentru că între cerere şi ofertă intervine liberul arbitru. Care, da, e nereturnabil.



Citiţi şi

Unde-i iubirea de altădată?

Nervi de weekend

Eu te-am vrut, boule!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
4,489 views

Your tuppence

  1. Ana-Maria / 27 December 2013 19:10

    Si da, un bine facut in ideea ca trebuie sa ti se intoarca, nu e un bine, e un act de comert.
    Si cu atat mai dramatic cu cat il impui copilului tau.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  2. Ana-Maria / 27 December 2013 19:05

    Problema pleaca de fapt de la motivul penrtu care oamenii fac copii:
    sa aiba sprijin la batranete, pentru bucuria proprie si personala, pentru a se simti
    I impliniti, pentru ca dintr-un motiv sau altul lucrurile au scapat de sub control si copilul e mai mult un accident, pentru a-si lasa mai departe mostenirea genetica, etc.
    Apoi ca de obicei, pentru ca vorbim de personalitati si nu de materiale inerte de lucru, asteparile parintilor nu se suprapun complet peste evolutia copilului, si gata razboiul.
    Mentalitatile se schimba greu, iar medierea si rezolvarea conflictului este si mai greu de aranjat pentru ca nu se lucreaza cu concepte logice, se lucreaza cu emotii, idei irationale adanc inradacinate.
    Ce sa ii explici unui parinte al carui sens si implinire a vietii a fost copilul care l-a dezamagit profund pentru ca avea cu totul alte asteptari?
    Mai poate la varsta tarzie sa isi schimbe din radacini tot sistemul de valori pe care se bazeaza existenta lui?
    Iar copilul, isi poate frana, opri sau schimba dezvoltatea fireasca, de a-si schimba personalitatea, sexul, viata pentru a satisface niste persone (oricat de mult iubite si adorate) dar care nu vor putea sa ii fie alaturi pana la sfarsit?

    Thumb up 6 Thumb down 1
    Reply
  3. pahomi silviu eugen / 3 November 2013 21:44

    1. Copii trebuie crescuti si EDUCATI. “Lucrurile” facute de un parinte, nu pot fi incadrate chirurgical intr-o anumita categorie. Copilul va trebui, in final, sa fie pregatit pentru viata. Sarmanii parinti se chinuie, de obicei, sa EDUCE. Sacrificiile facute de parinti sunt facute cu un scop: copilul trebuie pregatit pentru viata (sa adere la un anumit sistem de valori, ales in prealabil de parinti). Este o datorie a parintilor sa duca copilul pe un anumit drum (vezi copilul fara posibilitati si cel fara). Cat despre copil, el va intelege (sau nu) ULTERIOR.

    2. Intrebarea fireasca ar fi fost : Au fost cuvintele interpretate corect de un copil care nu are experienta ?

    3. Parintii nu aplica teoria seaca a probabilitatilor (cate variabile sunt incadrate in exemplu cu innotul ? Daca ambele persoane nu stiu sa inoate, sau daca B are un atac de panica… se vor ineca amandoua 200 %; de aceea si facutatile sunt separate: teoria probabilitatilor la matematica, psihologia cu treba ei si in alta categorie. Statistica la sociologie – unde se iau in calcul multe, multe variabile). Am sa va rog sa testati “teoria” enuntata, avand urmatoarele: apa adanca, un parinte si un copil. Si asta, pe 100 cazuri. De preferat, intr-o sedinta cu parintii la gradinita sau macar la scoala generala !!!

    Thumb up 4 Thumb down 1
    Reply
  4. andreea / 3 November 2013 20:18

    citez „După cât am făcut pentru tine, tu aşa mă răsplăteşti?”aceasta fraza denota iubirea fata de mama ei.Parintele intelege in felul lui raul si binele la randul lui copilul discerne altfel binele si raul sunt doua viziuni total diferite .Pentru a ajunge la un consens ar trebui fiecare parte sa isi explice afirmatia pentru a fi inteleasa.Ar treui sa discute si iar sa discute fiecare dintre ele sa incerce a intelege opinia si mai ales de ce au facut asa si ce scop au avut.Numai atunci se vor intelege,pana atunci lipsa de educatie isi spune cuvantul si mereu va exista discutia….

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro