Nu mă obligaţi, vă rog, să cred în fidelitate

Corina Ozon

9 February 2015

Corina OzonNu cred într-o singură iubire până la moarte. Aruncaţi cu pietre, daţi-mi foc şi aruncaţi-mă în apă! Îndrăznesc să spulber motivul romantic şi să îngrop secole de iubiri eterne ce au inspirat poeţi suferinzi. Cred în legătura puternică numită prietenie ca singura care îi leagă pe oameni pe viaţă şi care poate continua şi dincolo de moarte. Singura relaţie care uneşte neuronii şi sufletele care empatizează. Iubirea e pumnalul înfipt în cap, uneori strică prietenii, vine şi pleacă purtându-ne în iluzia că e nesfârşită. Cere şi consumă, dar dă puţin şi pe moment. Te poate face precum un fluture purtat de vânt de primăvară sau un duşman urât în oglindă. Chiar în aceeaşi zi. Te poate înălţa şi da cu tine de pământ. În aceeaşi oră.

Suntem suma iubirilor noastre, a amintirilor pe care le triem pe drumul nostru, “pe asta o iau cu mine, pe asta o las“. Fiecare iubire o pregăteşte pe cealaltă. Se căleşte din supărări şi dezamăgiri, se hrăneşte din lacrimile celeilalte. Curăţă răul de dinainte şi face loc următoarei. Ştii, e ca atunci când înveţi să mergi pe gheaţă şi cazi, şi te ridici, şi iar cazi, uneori te doare. De fapt te doare de fiecare dată.

Mai cred că oamenii se plictisesc repede în iubire. Ce e după e doar o amăgire vâscoasă, care se diluează pe măsură ce trece timpul. Poţi să stai cu cineva o viaţă, fără să-l iubeşti şi să nu-l înşeli. Deci nu mă obligaţi, vă rog, să cred în fidelitate.

1901288_963511920343021_2769407669807363794_n

Cred în iubirea coaptă, pregătită de nu se ştie câte predestinate iubiri de dinainte. Cea care are din ce în ce mai puţine îndoieli şi doar un gram de neîncredere. Pentru că mai cred că iubirea fără o fărâmă de îndoială e proastă şi oarbă. Nu te poţi da cu totul cuiva, oricât îl iubeşti. Îţi aparţine măcar propriul suflet. Nu e bine sa ţi-l dai pe tavă, fără ca măcar să-l înveleşti într-o foiţă protectoare de prudenţă. Se scriu texte motivaţionale pentru libertatea celuilalt. Dar cu libertatea ta cum e? Când poţi fi tu liber, atunci îi poţi înţelege libertatea celui de lângă tine. Şi iar veti arunca în mine cu pietre, îmi veţi da foc şi arunca în apă. Dar, ca să fii capabil de asta, trebuie să ai resurse. Şi de unde le poţi lua, dacă nu din altă iubire? Nu v-am mai spus? Iubirile nu se termină niciodată, ci continuă dintr-una într-alta.

Pe Corina o găsiţi cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Amăgire

Vrei să auzi ce zmeu ești, ce mare o ai? Fi-ți-ar criza vârstei de mijloc de râs!

Iubirea e atunci când…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
34,262 views

Your tuppence

  1. Roxana / 21 February 2016 22:49

    “Puteti sa aruncati cu pietre”, “Eu nu cred” “Iubirea este” si la sfarsit “nu v-am mai spus? Iubirile ..”etc etc”
    Articolul contine multe afirmatii care se doresc a fi adevaruri absolute ce pare ca le detine autoarea.Nu are nimeni de ce sa arunce cu pietre in tine, pentru ca acestea sunt credintele tale si numai ale tale.Ele nu se aplica la modul general.Dar omul, fiind narcisist prin definitie, are dificultati in a ramane obiectiv, mai ales atunci cand este vorba despre faptele de viata ale semenilor sai.Omul raporteaza totul la sine insusi, si crede ca este chiar atotvazator, cand de fapt acele afirmatii au mare legatura cu experienta sa proprie de viata de fapt.Foarte des spune autoarea in articol “eu cred..eu cred..” “si mai cred ca” de parca daca ea crede este si adevarat pentru toata lumea.Nu putem afirma niciodata cu precizie “ce este iubirea” si aplicand mai apoi asta tuturor oamenilor sau “ea exista numai in prietenii” samd, pentru simplul fapt ca iubirea nu este la fel pentru toata lumea, ea are grade diferite, iar oamenii insisi sunt foarte diferiti intre ei.Nimeni nu stie ce simte altul cu precizie, iar pretentia de a spune ca “stii” este grandomanie.Alt lucru..daca o relatie se termina la un moment dat nu inseamna ca nu a existat iubire, aici nu este vorba de alb sau negru.Oamenii cresc, se schimba, evolueaza, involueaza, si odata cu ei si iubirile/joburile/prieteniile (pentru ca si prieteniile dispar, contrar a ceea ce spui tu).Orice viata are cicluri si perioade diferite, iar asta putem invata uitandu-ne de exemplu in natura.Iti doresc mai multa intelepciune fata care ai scris acest articol!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 1
    Reply
  2. Gabriel / 1 February 2016 13:00

    “Nu mă obligaţi, vă rog, să cred în fidelitate!”
    “Nu cred într-o singură iubire până la moarte!”

    Ce legatura are una cu cealalta? Ce legatura are fidelitatea cu multiplele noastre iubiri?
    Viata este o diversitate in oricare din aspectele ei, dar ce are a face cu tradarea, cu infidelidatea? Poate, doar caracterul in care dospeste viclenia, inselarea, tradarea…sa duca la infidelitate. Si atunci, se poate ajunge la tristul record “cate iubiri atatea tradari!”. Altfel, cine ne impinge sa tradam, sa fim infideli? Nu putem renunta la o relatie atunci cand nu mai merge? De ce trebuie sa tradam?Cine sustine infidelitatea sustine minciuna, sustine tradarea. Daca tradarea in oricare alt aspect al relatiilor este asprul pedepsita, de in iubire ar fi tolerata?
    Infidelitatea este tradare si sufletul care se impovareaza cu infidelitate, este vrednic de dispret. De cand iubirea a ajuns justificare pentru infidelitate, pentru viclenie, pentru lasitate si tot ce poate fi mai intunecat in carcaterul unui om?

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  3. mihaela lungu / 12 February 2015 10:53

    Distractive dizertatii despre iubire…invatatoarea fiului meu a spus la o sedinta ” iubirea este atunci cand mama a murit iar tata face cozonacul de Craciun s-o aduca pe mama acasa in mirosul cozonacului” jumatate din parinti au plans, si nu era iubirea dintre copil parinte, ci intre doi sotii…cam asa se manifesta iubirea, restul este placere trupeasca incarcata adrenalinic se falsul sentiment ca ar fi iubire…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 27 Thumb down 1
    Reply
  4. Avril / 11 February 2015 23:36

    Unde dai si unde crapa! Una zice fata asta, si alta inteleg unii cititori. Mie, personal, mi-a placut scriitura, frumusetea cuvintelor insiruite cu stil. Pe romaneste, fata are condei! Si mai are si creier! Draga de ea nu a vrut sa zica decat asta: pana ajungem sa iubim cu adevarat, dam multe chixuri, mintand si mintindu-ne! De aia nu crede ea in fidelitate, pentru ca fidelitatea fizica e zero barat, daca nu e dublata si de fidelitatea in gand si in suflet. Cine a inteles ca autoarea se declara adulterina, e idiot! Ma scuzati!

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 47 Thumb down 3
    Reply
    • Adina Banea / 27 April 2015 22:26

      Nu a avut noroc,doar.
      Insa nu poti generaliza totusi”..iubirea curge dintr-una intr-alta”
      Iubirea creste frumos si profund doar intr-un cuplu stabilizat deja, nu in indragosteala permanent de noua.
      Restul..sunt incercari de cuplu esuate; ori din cauza ca ne alegem parteneri incompatibili ori din cauza ca nu putem fi noi insine statornici.
      Eu asa zic.

      Thumb up 4 Thumb down 0
      Reply
    • Gabriel / 1 February 2016 13:12

      Nu stiu daca sustine adulterul. Dar in mod sigur justifica infidelitatea incecand sa o prezinte ca scuzabila. Infidelitatea inseamna tradare. Tradarea nu poate fi justificata.
      Infidelitatea inseamna sa te joci cu sufletul cuiva, sa-i calci in picioare increderea, sa dispretuiesti ceea ce este mai sfant intr-o relatie barbat femeie. Nu este de mirare ca destul de des infidelitatea este spalata cu sange. Iar unii isi permit sa o scuze, sa o justifice si cumva sa o disculpe, considerand-o specifica omului. Nu, infidelitatea poate fi specifica numai tradatorilor.
      Nu sunt pentru perpetuarea unei relatii fade, daca aceasta si-a pierdut esenta. Dar renuntarea la o asemenea relatie nu trebuie sa se faca prin tradare. Altfel, ajungem sa ne casatorim ca ingeri si sa ne despartim ca demoni. Unde este onoarea, unde este respectul fata de propria constiinta? Ne mai respectam ca oameni sau acceptam sa ne degradam comportandu-ne ca animalele?! Nu merge…infidelitatea este o infamie si nu trebuie justificata.

      Thumb up 4 Thumb down 3
      Reply
  5. ZIcu / 11 February 2015 14:08

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 7
    Reply
  6. MCL / 10 February 2015 20:30

    articolele de genul acestuia expun nu neapărat o idee sau alta, mai mult sau mai puțin populară sau împărtășită, cât rigiditatea societății românești, țățismul și mânecile suflecate. mai ales când vine vorba de cei care sunt de ALTĂ părere decât cea expusă în articol. românul se ia la harță, ironizează strident tot ce-l contrariază sau, mai ales, tot cer îl SPERIE. spre deosebire de popoarele civilizate (și bogate, ce-i drept), românul arată cu degetul și își nechează trăirile cu nesaț – măcar aici, în virtual, dacă altfel e în genunchi. măcar AICI sunt femeile care se declară fidele FEMEI ADEVĂRATE (deși în enorm de multe cazuri această mult trâmbițată fidelitate are motive pe care e mai bine să nu le cunoști), măcar aici sunt bărbații mici, chei și cu burtă MASCULI fie feroce fie de o moralitate indubitabilă…măcar AICI!! românul e alergic la diversitate pt că e îngrozitor de complexat și nesigur pe el. în cazul de față, chiar nu cred că-i pasă cuiva, cu adevărat, dacă autoarea (și cele ca ea) e sau nu fidelă și care sunt mecanismele care o pun în mișcare. DAR tipologia ei reprezintă o potențială amenințare la adresa soțiorilor mult iubiți și respectați (care, nu-i așa, calcă strâmb din cauză că există nenorocite din astea imorale pe lume, factorul liber arbitru fiind cumva anulat de la sine în cazul masculilor), și tot această tipologie de femeie poate fi o sursă eternă de frustrări pt bărbații care nu ajung la struguri din diverse motive. și atunci i se latră lecții de morală, cu sarcasm de piață de cartier și trădând o inteligență emoțională care vorbește de la sine. dar, nu-i așa, măcar AICI!…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 32 Thumb down 4
    Reply
    • Gargara / 11 February 2015 2:11

      @MCL. In acest articol nu e vorba de soti amarati, ci de oameni “normali” care “investesc” sentimente si emotii indiferent de starea civila sau statut social. E grav daca inselatul e considerat o normalitate. Nu numai ca e acceptat ca o stare de fapt, ci e elogiat in toata plenitudinea cuvantului “iubire” . Iubirea e un cuvant cu multe semnificatii, dar a fi sinonimul infidelitatii e mult prea mult… Oricum, pentru cei saraci de inger, poate fi scuza ideala: “Iubesc, deci pot sa fiu infidel!” Sigur ca poti iubi mai multi indivizi pe rand cu care sa ai cele mai grozave experiente spirituale si sexuale, dar nu in acelasi timp. Daca ii iubesti pe toti in acelasi timp din tot sufletul si te daruiesti tuturor cu aceeasi pasiune, atunci esti maica Tereza sau fecioara Maria si nu se pune problema infidelitatii:) Oricum, continutul articolului e de lipsit de substanta iar titlul nu are nici o relevanta si nu ma mira de loc ca a starnit un val de indignare in stilul neaos romanesc:)

      Hot debate. What do you think? Thumb up 9 Thumb down 5
      Reply
      • MCL / 11 February 2015 8:51

        @GARGARA Bună ziua domnule/doamnă. Nu mă refeream la conținutul articolului, ci la reacțiile unor comentatori la postările altor comentatori. Mă refeream la tonul folosit, la maniera de exprimare, la agresivitate… Repet, NU LA CONȚINUTUL ARTICOLULUI mă refeream.
        În altă ordine de idei, vă respect părerea și, personal, o consider ca fiind una echilibrată (mă refer la comentariul pe care mi l-ați adresat).

        Thumb up 5 Thumb down 1
        Reply
    • D.D. / 11 September 2015 20:43

      MCL subscriu in totalitate la ceea ce ai scris. E plina lumea de lupi si lupoaice moraliste. De “FIDEI” nu pentru ca sunt manati de principii morale , ci pentru ca le lipsesc fie oportunitatile, fie curajul, fie libertatea . Si daca tot nu au parte de ceea ce isi doresc in taina, macar sa-i pedepseasca pe cei ce au curaj sa traiasca cu sinceritate.

      Thumb up 5 Thumb down 0
      Reply
    • NCD / 1 February 2016 10:27

      Domnule sau Doamna MCL , a meritat sa citesc acest articol, in special pentru comentariul dumneavoastra ! In sfarsit, intalnesc o gandire “normala’ , Inteleapta ! Multumesc frumos ca v-ati exprimat opinia.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
    • Gabriel / 1 February 2016 13:27

      Te inseli, amice! Este trist faptul ca iti permiti sa arunci cu vorbe grele impotriva unor oameni care nu si-au pierdut respectul fata de demnitatea lor, fata de deminitatea semenilor lor, fata de demnitatea partenerilor de relatie.
      Felul acesta subtil prin care se promoveaza nonvalorile si se disculpabilizeaza moravurile usoare, nu trebuie acceptat si sustinut. Se pot stabili multiple relatii, dar nu concomitente. Nimeni nu condamna pe nimeni daca a ajuns la concluzia ca relatia cu un partener nu-l mai reprezinta. Dar, ca in numele iubirii sa spui ca infidelitatea poate fi justificata si deculpabilizata, este un apel la adulter.

      Personal felicit persoanele care iubesc sa iubeasca dar urasc sa tradeze, urasc infidelitatea si au curajul ca public, sa o condamne!

      Thumb up 1 Thumb down 1
      Reply
  7. Banana sociala / 10 February 2015 19:36

    Nu stiu cum de am ajuns sa citesc acest articol si comentariile, insa m-am amuzat teribil :D. Cum incearca fiecare sa defineasca iubirea!!! NU exista o definitie pentru iubire. Si daca incerci totusi sa o definesti nu trebuie sa te raportezi doar la relatia cu partenerul de viata. Si pana la urma, iubirea nu este ego-ul nostru reflectat? De ce iubeste omul? Ca sa nu fie singur. Daca am fi niste sihastrii nu am mai avea nevoie de iubire, poate am iubii tot, frunza,raul, piatra, codrul :)) …Iar “sufletul pereche” daca il gasesti poate sa iti fie in primul rand prieten/prietena si apoi iubit/iubita. Poti trece din “iubiri” in alte “iubiri” pana cand ajungi sa te completezi cu cineva perfect. Iar celalate vechi iubiri, tot iubiri raman, sau macar niste prieteni vechi, “iubirile” care se termina cu cearta, scandal, invidie, resentimente, si alte emotii negative, nu au fost cu adevarat iubiri..ci iluzii sau mofturi. Acest articol e scris de cineva ranit, atat de iubit cat si din cei din jur

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 12 Thumb down 0
    Reply
  8. Cory / 10 February 2015 11:27

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 15 Thumb down 22
    Reply
    • io / 10 February 2015 17:38

      câtă vehemență la tanti Cory, care nu aruncă cu pietre și nici chibritul nu-l aprinde, dar calcă chiloți și știe să restabilească mitocănia, chiar și atunci când se aștepta ca mitocanul să nu mai fie mitocan. cum ar spune occidentalii, a explodat mămăliga!
      ne pupă tanti, să fim cuminți așadar. per sempre.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 2
      Reply
  9. Gargara / 10 February 2015 6:56

    HA, HA, HA! Cine te obliga draga sa crezi in fidelitate? Preotul, sotul sau ibovnicul :))? Important e ca tu sa fii convinsa ca ceea ce faci e bine. Dar acest articol contine atatea intrebari retorice, incat se pare ca nu esti prea convinsa nici tu de ceea ce crezi… Oricum nu te poate convinge nimeni sa crezi in ceva ce nu intelegi. Asa ca daca nu intelegi ce inseamna fidelitatea si nu poti sa tii drumul drept, mergi pe aratura, rupe-ti gatul si picioarele alergand dupa cai verzi:)))) Iubirea inseamna sacrificiu, altfel nu e iubire, e doar atractie sexuala, asta e cu totul altceva…

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 14 Thumb down 3
    Reply
  10. Paul / 9 February 2015 21:04

    Frumos articol.Problema este ca in ciuda articolului tau,inca mai cred intr-o singura iubire.In viata vei iubi o singura data cu adevarat.O singura data.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 3
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro