Nu, nu mă stârniţi să vă spun ce mă doare!

Luminița Popescu

14 November 2015

luminița popescu nouăNu, nu mă stârniţi să vă spun ce mă doare, vă rog, nu-mi faceţi asta! Trăiesc o viaţă pe pilot automat, totul se repetă milimetric cu foarte mici excepţii. Eu le spun „excepţii de bucurie”.

Mă doare tot: nedreptatea, nefericirea, sărăcia, ignoranţa, neputinţa. Mă doare cu durere surdă povestea mea şi cu durere ascuţită, povestea Ţării mele.

Am fost crescută în comunism, totul era după tiparul altora: uniformă, coroniţă, marticolă, cravată, inel la cravată, şnur, careu şi aplauze, multe aplauze pentru preaiubitul conducător. Mi s-a spus clar să fiu cuminte, mi s-a spus răspicat să tac, mi s-a umplut capul cu minciuni şi Moş Crăciun era Moş Gerilă. Ca să învăţ mai bine, am fost pusă cu genunchii pe grăunţe ascuţite (din alea pentru popcorn), ţinută cu mâinile în sus la „Colţul ruşinii” şi, uneori, lovită peste deşte cu rigla de lemn. Eeee, nu vă fie milă, copiii mai trebuie ciupiţi că altfel şi-o iau în cap.

Anii au trecut şi m-am înălţat copiliţă la mama şi la tata. N-am ieşit din cuvântul lor şi dacă întrebai vecinii ori profesorii să spună ceva despre Luminiţa toţi spuneau la fel: „E o fată cuminte”. Aşa era, am rămas prinsă în cuminţenia asta ca într-o cămaşă de forţă. Cuminţenia mi-a paralizat visurile.

fata cu floare

La 18 ani, am apucat-o pe un drum şi, oricât de greu mi-a fost, nu m-am abătut, am mers drept înainte ca o iapă înhămată la car greu cu roţi de lemn. Am primit bice, nici potcovită nu eram ca lumea, trăgeam la deal cu frâna pusă fără să cârtesc.

Acum s-a terminat dealul, sunt pe drum drept, tot înhămată şi nepotcovită. Merg agale spre orizont şi, de ceva vreme, am început să nechez şi să pufnesc, dau cu copita în tâmpiţi. Am început să-mi vreau clipe de hodină pentru că mi-am dat seama că am obosit şi şchiopătez. Nu mai găsesc bucuria şi puterea de a merge la trap. Cotrobăiesc peste tot după speranţă. Nu vreau palate şi spuma de pe mare.

Vreau să-mi văd copiii mari şi vreau să le arăt o mamă puternică, dar fericită.

Vreau să-mi scot capul din ţărâna neputinţei şi să umblu ţanţoşă şi sigură printre oameni.

Vreau să stric cuibul ce şi l-a făcut durerea lumii în pieptul meu, că mă macină prea tare şi-mi topeşte carnea pe dinăuntru. Vreau să văd oameni zâmbind şi să le zâmbesc şi eu, atâta timp cât mai am dinţii ăştia frumoşi în gură că-i păcat de ei.

Ştiu, când voi găsi liniştea voi fi împlinită.

Am 40 la anul şi am tot timpul să fac ce vreau şi cum vreau eu. Nu mai amân nimic din ceea ce mă priveşte pe altădată. Viaţa mea, abia la anul începe. Atunci mă voi muta în căsuţa nouă şi mă voi împământeni. Din iapă voi deveni copac. Nu voi mai căra, doar voi umbri. Musai trebuie să fac asta că, dacă nu o fac, peste alţi 40 voi fi doar o gloabă bătrână, roasă de frică şi ar fi mare păcat.

Mă uit în oglindă şi-mi dau părul pe spate. Ţintesc ochii ăia albaştri umbriţi de îndoială şi mă întreb: „Ce mai vrei, fiinţă, ce mai vrei? De toate ai, alege!”

Mi-a spus o prietenă că atunci când vine moartea (auzi la ea!), moartea cântă şi e blândă. Nuuu, nu, fetiţo, nu te îmbăta cu apă chioară, moartea-i rece cu ochi sticloşi şi face o singură dată: Harşti! De aceea, fetele mele dragi, mă doare totul. Că nimic nu e uşor şi la capăt e neagra asta ce face deodată: Harşti!

Inima sus, aşa cum ridici paharul în cinstea cuiva, ridică-ţi inima în cinstea ta. Să trăim!

Pe Luminiţa o găsiţi întreagă aici.



Citiţi şi

Bunica se pregătește să plece…

Nebun mic și psihopat, eu nu-ți sunt nici fostă, nici viitoare

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
3,631 views

Your tuppence

  1. Lip / 21 February 2016 21:51

    Tu si noi, restul crescuti in comunism. Cumintenia aia era parca un fel de a compensa traiul greu al parintilor din perioada respectiva. Cumintenia aia indobitocitoare ne-a crescut inhibati si nesiguri pe noi …plus alte metehne de care ne dam seama dupa 40 sau dupa ce devenim parinti.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro