Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu mai am nimic de pierdut

7 July 2018

Gustul melancolic al dimineţilor  târzii îmi  trezeşte amintirea îmbălsămată, îmbrăcată într-o haină absurdă, tristă şi imprecisă care îmi spulberă orice dorinţă, astfel încât să nu mai pot trăi decât la adăpostul unor priviri încercănate şi tulburi.

Încerc să-mi reconfigurez existenţa, să inversez ziua cu noaptea, dar noaptea nu mai vine, iar ziua se-adânceşte dureros într-o oglindă spartă. N-am crezut niciodată în filosofia bumerangului, potrivit căreia tot ce faci ţi se întoarce înapoi înzecit. Gânduri sticloase, imagini reci şi tăioase ca frigul acestei dimineţi revin pe retină într-un halucinant déjà-vu. Intuiesc doza de adevăr din superstiţia că ceea ce oamenii consideră fericire nu reprezintă, la un moment dat, decât un surogat al ei. Nimic din ceea ce am visat nu s-a desfăşurat cu cărţile pe faţă, fără amăgiri sau resentimente. Comoditatea a fost o fugă de adevăr, de răspundere, pentru că şi eu, asemenea altora, nu m-am născut cu spiritul sacrificiului, însă mi-am acceptat comoditatea ca apoi, în scurt  timp, să o consider răsfăţ al destinului. Nu am fost adepta viziunilor in extremis, nu am crezut în viaţa în alb şi negru, ştiu că există o infinitate de nuanţe imperceptibile, care azi s-au transformat în tonuri de gri.

femeie jurnal scrisoare

But we both know what memories can bring / They bring Diamonds and Rust / Yes we both know what memories can bring / They bring Diamonds and Rust…

Nu mai am nimic de  pierdut, întrucât am  pierdut totul fără să îmi dau seama, iar acum mă-ntorc în toamnă cu sufletul desfrunzit. Amintirea confuză mă urmăreşte ca un stigmat pe care îl port în suflet încă din acele începuturi. Mi se pare că îţi aud vocea, am senzaţia că te uiţi discret peste umărul meu, că-ţi văd surâsul seducător în oglindă. Am devenit o prezenţă fantomatică, lipită de spaţiile şi obiectele  familiare. O apariţie himerică de care te-ndepărtezi cănd mă apropii.

Guest post by Zina Dorina Pancu 

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Fotografia și citatul zilei – Emil Cioran

… Și bucură-te de singurătate!

Cum a putut un copil să îi prezică altui copil viitorul?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,036 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro