Nu mai da foc în loc de lumină!

Ioana Steluța Manea

22 June 2014

Manea Ioana SteluţaSe spune că adevărata vindecare vine atunci când te trezeşti din ceea ce nu eşti. E uimitor cum, la umbra ignoranţei, omul alege să fie ceea ce nu este-n adevăr, ignorând consecinţele, fugind de profunzimile spiritului, fugind practic de el însuşi. Preferă a se confunda cu egoul care e dornic neîncetat să subjuge adevărata esenţă a omului, pentru nişte satisfacţii de moment. Există un simţ interior, în fiecare dintre noi, care ne permite, fie şi pentru câteva secunde, să simţim dacă suntem pe drumul cel bun sau nu, însă cel mai adesea ne înăbuşim vocea interioară cu zgomotul egoului hrănit în atâţia ani cu diverse iluzii, multe dintre ele oficializate, pe care foarte mulţi le absolutizează, înlănţuiţi şi rătăciţi printre orgolii fiind.

A fi fidel ţie însuţi presupune, desigur, a fi fidel esenţei tale divine, acelei voci lăuntrice ce neîncetat îţi şopteşte şi nicidecum unei personalităţi false cu care omul se confundă, personalitate construită-n timp, avidă de salvarea unor aparenţe. Omul are într-însul mult mai mult frumos decât ceea ce-ncearcă cu obstinaţie a manifesta-n exterior, cel mai adesea lucruri inutile într-o lume cu repere false.

mare

Cred şi simt cu tărie că suntem mai mult decât ceea ce ştim că suntem, uneori intuim asta, dar vine imediat mentalitatea generală, aşa-zis realistă, care ne trânteşte un văl peste ochi, strigându-ne că batem câmpii. Dacă omul şi-ar cunoaşte adevărata natură, dacă s-ar apropia prin introspecţie de esenţa sa, nu ar putea să mai manifeste-n exterior atâta ipocrizie, atâta duritate, atâta răutate, nu ar mai da foc în loc de lumină. Fireşte, greşeala face parte din procesul evoluţiei, însă fără o conştientizare a sa şi fără a trage niscaiva învăţăminte, nu facem decât să inversăm sensul mersului. Da, vom fi fericiţi pe moment, chiar dacă vom otrăvi aerul din juru-ne, intuind că, mai devreme sau mai târziu, otrăviţii vom fi noi înşine. Dar e calea cea mai uşoară să fugim de noi, egoismul nostru e atât de comod şi mai ales ne e la-ndemână, el pare hrana cea de toate zilele, chiar de observăm că ne simţim din ce în ce mai împovăraţi, neîmpliniţi cu adevărat, încorsetaţi în păienjenişul gândurilor negre.

În fapt, totul ţine de lucrul cu sine, de a vrea să ştii cine eşti cu adevărat, ce cauţi pe-aici, de observarea atentă a mecanismelor gândirii, de putinţa de a nu fi sclavul gândurilor mărunte, de putinţa de a te detaşa de ele atunci când trebuie, astfel încât, în tăcerea chiliei lăuntrice, să poţi auzi, să poţi primi, iară sufletul să te urmeze.



Citiţi şi

Tată, eu nu mă mai grăbesc…

Te iubesc, dar nu pot cu tine

Orice soție poate deveni amantă, dar nu orice amantă poate deveni soție

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,851 views

Your tuppence

  1. Fă Rai din ce ai – The Happiness Project | Catchy / 26 October 2016 7:15

    […] Tot ce văd la oamenii cu care vorbesc despre case e acoperit de aripa neagră a Fricii. De apă, de frig, de cald, de cutremur, de întuneric, de privit peste gard. De toate și de orice. Iar capcana asta nu e una din care să poți ieși ușor. Cel mai greu lucru e să spui ”fie ce-o fi, mă descurc”. Nu e urmă de nesimțire și delăsare în vorba asta, ci doar, plină, încrederea pe care o ai în tine că vei primi întotdeauna lucrurile și puterea de care ai nevoie să poți ieși la lumină. […]

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Liliana / 22 June 2014 9:01

    Ma bucur mult de tot ca scrii acum aici – vorbele tale sunt atat de bine acordate la tot ce imi inspira pagina Mihaelei si cred ca e un lucru foarte bun faptul ca acum glasul tau se poate auzi si aici!
    Iar in ceea ce priveste textul de mai sus – cred ca ceea ce explica cel mai bine atitudinea oamenilor este inertia fricii, pe care o purtam cu noi de-a lungul vietii, mostenita de la parinti, si pe care o dam si noi urmasilor nostri, sa o poarte in continuare. Frica de judecata semenilor, frica de a fi altfel, frica de a iesi din tiparele de gandire si perceptie, de a te privi cu onestitate pe tine insuti ca om si de a intelege ce esti, ce ai si ce poti cu adevarat. Frica de a vedea ca de fapt nu exista limite. Insa din cand in cand unii oameni reusesc sa se lepede de stratul asta rigid de teama care le inconjoara inima, si se trezesc, spunandu-le si altora. Si asta e bine :).

    Thumb up 5 Thumb down 2
    Reply
    • Ioana / 23 June 2014 14:00

      Liliana, a fost să fie să-ncep cu-acest text, într-un moment în care nici prin cap nu-mi trecuse că aceste rânduri, pe care le scrisesem pe facebook, vor fi şi-aici. Îi promisesem de mult timp Mihaelei, dar tot amânam. Noroc cu ea că a venit acum două seri şi mi-a propus să publice acest text.

      Cât despre frică, ea este unul dintre cei mai mari duşmani ai omului. Indiferent de rădăcinile sale, poate fi depăşită când eşti pe drumul către esenţa ta, către dumnezeire, când depăşeşti o anume superficialitate în a privi totul din jur, când conştientizezi că eşti mai mult decât un trup, ba chiar mai mult decât mintea însăşi, pe care, de altfel, o poţi chiar observa.
      Teama şi neîncrederea-n sine generează manifestări dintre cele mai urâte, adesea reacţii jenante, maliţioase, ce-i dau pe moment satisfacţie celui în cauză. E-o satisfacţie puerilă, ce se va dovedi amară-n timp, desigur.
      Dar precum spui, omul se-ntâlneşte în fapt cu frica de a se privi pe sine. Căci nu-i place ce vede, ba chiar îşi găseşte şubrede justificări pentru orice răutate manifestată. Intuieşte însă că dincolo de toate aceste prăfuiri se află o lumină, dar pare mult prea greu a lăsa orgoliul sau orice altă povară interioară, cât să-l poată pătrunde bunătatea, înmuierea sufletului, care doar în minţile joase poate fi privită drept semn de slăbiciune. Apare iară frica de modul cum va fi privit, în urma unor traume sau răni de demult. Dar şi-acestea devin tot justificări la un anume moment, când te scufunzi tot mai mult în aflarea unor cauze. Important însă e cum ne vedem noi pe noi, în momentele de reală sinceritate. Fără o întâlnire cu tine însuţi, toate celelalte întâlniri exterioare vor fi doar periferice, cu palide atingeri.

      Thumb up 5 Thumb down 2
      Reply
    • Liliana / 23 June 2014 16:17

      Frica este si va ramane acolo, si pentru multi oameni va fi mereu precum hidra careia, taindu-i-se un cap, alte trei ii rasar in loc :). Si uite asa apar ziceri precum una tare draga mie, care spune ca oamenii au trei masti: una pe care o vede toata lumea, una pe care o vad doar cei apropiati lor, si una pe care o vad doar ei insisi. Tare bine ar fi ca acea a treia masca sa fie intr-adevar vazuta si recunoscuta, fie si doar de ei insisi – ar fi un inceput de onestitate pe care se poate construi mai mult in timp :).

      Thumb up 3 Thumb down 2
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro