Nu mai râd de femeile care dau like bărbaților

Mihaela Baran

17 February 2015

Mihaela BaranÎl “citise” prima dată într-o dimineaţa, când răsfoia facebook-ul, menţionat într-un comment al unui prieten. Nu-şi putea explica de ce avusese impulsul de a vrea să-l şi vadă. Dădu click pe nume şi se deschise pagina lui, mai dădu un click, pe poză de data asta. Şi ce să vezi? Rămase perplexă, cu inima bătând să-i spargă pieptul (doamne fereşte, îşi spuse speriată, am un atac de panică sau de cord, aoleoo, un atac cerebral, şi-şi duse instinctiv un şerveţel la nas, pe unde credea că din secundă în secundă îi va da borşul).

– Ce bărbat frumos, se surprinse şoptind.

Se spune că toată treaba e de fapt matematică: se urmăreşte în special raportul dintre lăţimea şi lungimea feței. Raportul dintre lăţime şi lungime trebuie să fie de 1 la 1,618. Dacă ai faţa lată de 25 de cm, înmulţeşti lăţimea fetei (măsurată de la capătul unui obraz la celălalt) cu 1,618 şi afli care este lungimea ideală a feței, măsurate de la vârful bărbiei până la linia firelor de par. Sigur-sigur, el fusese modelul. Sigur, de la ochii negri la zâmbetul abia perceptibil, era exact lungimea care trebuia, sigur, de la bărbia fermă până la genele dese erau exact măsurile ideale, ce mai, ca şi cum un matematician priceput la pictură îl concepuse din numere zecimale şi culori.

Matematică, după cum spuneam.

Se poate să fi fost şi ceva chimie.

În fine, se dezlipise cu greu de poza lui, gândindu-se cu groază că şi-a pierdut uzul raţiunii.

– Ce naiba am, doar nu m-oi îndrăgosti de un om de pe net, despre care nu ştiu nimic, aşa, aiurea. Pffff, de singură ce sunt, mi se nazare! Doar n-am să devin ultima penibilă şi-am să mă dau la bărbaţi, online! Zâmbi amuzată şi închise calculatorul.

jensen-ackles-da-vinci

În zilele următoare, cum se sucea, cum se învârtea, mai intra puţin pe pagina lui, doar ca să-l vadă.

Descoperise, între timp, că el este un fel de artist. Credea că e foarte talentat, dar obiectivitatea ei din ultima vreme era mai mult decât discutabilă. Privea amuzată şi uşor ruşinată duduile care îi dădeau târcoale, făcând comment-uri fără noimă, doar-doar vor fi observate şi recompensate pentru sprinteneala gândului şi-a cuvântului scris (care, odată scris, scris rămâne!) cu un like şi cine ştie, poate chiar sperând la un statut de muze, într-un viitor nu foarte îndepărtat.

Într-o zi, într-un puseu de curaj, îi dădu add şi aproape imediat el răspunse cu un accept.

După ce-şi reveni puţin din stupoarea generată de gestul curajos, dar mai ales nătâng, zâmbi amar: să mai râzi, domnişoară blondă, de dătătoarele de like-uri şi aspirantele la statutul de muze, de mai sus. Hmmm… şi se plesni cu palma peste frunte, de văzu stele verzi, într-o încercare de a se readuce cu picioarele pe pământ . OUCH !! Tre’ să dau mai cu milă, ce naiba, înainte înţelegeam de vorbă bună, îşi spuse uşor ameţită de violenţa corecției.

Într-o zi, o lovi din nou un acces şi îi scrise vreo 10 cuvinte, primele 10 care îi veniseră în minte, cuvinte care nu spuneau mare lucru. Îi răspunse cu vreo 20 de cuvinte, nici astea nu spuneau cine ştie ce. Zâmbi tălâmb o săptămâna, articulându-şi din timp în timp câte o palmă peste frunte, pentru dezmeticire.

Îşi propuse să-şi cenzureze puseurile. Ce vină avea omul că ea are fluturi în stomac (probabil de la un mic dejun mai neobişnuit, că altfel nu se explica) şi creierii pe arătură? I-ar fi plăcut să-i spună că îi place ce face şi că îl consideră foarte talentat, dar probabil el auzise asta de prea multe ori și brusc i se păru lipsită de imaginaţie.

Cel mai mult i-ar fi plăcut să-i spună într-o zi: Ştii, îmi placi foarte mult! Nu ştiu cum şi de ce, nu ştiu de capul meu… dar i se părea aşa o ţicneala fără margini, încât închidea grăbită calculatorul de teamă ca nu cumva degetele să înceapă singure să tasteze, ignorând comenzile creierului, cum se mai întâmplase .

Ea, lovită brusc de talent, începuse să scrie. Cumva, el o inspira. Nu într-un mod patetic, într-un mod poetic (spera).

I-ar fi plăcut mult că el să citească ce scria, avea încredere în judecata lui, în a ei nu mai avea deloc. Îşi făcea în minte dialoguri, cum l-ar fi abordat, ce ar fi zis,gen:

– Alexandru?

– Mihaela?

– Aaaa, bună, aş vrea să-ţi spun ceva, care va suna aşa de tembel, încât e posibil să faci rost de un ordin de restricţie pe numele meu.

Mda, cam aici se rupea banda melodiei de pe fundal (mereu aceeaşi), şi ea clipea buimacă, trezită brusc din somnul raţiunii, care năştea, se pare, tot felul de idei zălude în capul ei. Spera din tot sufletul să afle brusc că are Alzheimer, Parkinson, Calache, că e schizofrenică, ceva ce putea să fie o scuză suficient de bună.

Îi trebuia neapărat un plan de rezervă, nu că ar fi avut un plan iniţial!

Aşa că se hotărî.

Era o găină laşă.

Începuse să scrie şi îi plăcea. O va face în continuare şi, probabil, din timp în timp, va scrie cu gândul la el (nu e ca şi cum i-ar fi făcut ceva, deşi avea în minte nişte chestii….pfffff, plici, veni palma regulamentară peste frunte la pachet cu stelele verzi şi nişte vrăbiuţe care-i ciripeau vesel, de jur-împrejurul capului).

Se va gândi, când îşi va permite să viseze puţin, la chipul lui, care i se păruse aşa de “mathematically correct”.

Şi atât!

Îi puse în minte şi un titlu, acestei poveşti: “Decât să ştii că exist, mai bine nici prin cap să nu-ţi treacă”.

Zâmbi victorioasă ca o domnişoară de pension care scăpase ca prin urechile acului de o şleahtă de şoferi de tir care o alergaseră desfăcuţi la pantaloni…

Ce bine că îşi venise în fire!

De acum încolo, va fi pentru el o anonimă.

Ca şi până acum.

Pe Mihaela o găsiți și aici

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro

Citiţi şi

Pe facebook şi pe instagram toată lumea pare fericită şi are succes

Nu mai am timp pentru oamenii răi

Draga mea, iubita mea

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
7,447 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro