Nu mai spuneţi că vă sacrificaţi pentru copiii voştri

Mirela Retegan

24 November 2014

Mirela 2Vă rog! Am avut atât de multe discuţii în ultima vreme, că mă doare capul. Aud îngrozitor de mulţi părinţi care nu mai obosesc spunând în dreapta şi-n stânga cât de mult se sacrifice ei pentru copiii lor. Că spun unuia şi altuia n-ar fi atât de grav. Mai grav este că le spun acelaşi lucru şi copiilor de care se presupune că au grijă să crească frumos. Nu cred într-un astfel de sacrificiu. Sacrificiu înseamnă să te jertfeşti din devotament şi abnegaţie. Să renunţi la ceva preţios sau considerat preţios pentru binele sau în folosul cuiva. Da, te sacrifici când laşi tot ca să ai grijă de cineva bolnav care are nevoie de tine. E un sacrificiu. Dar să te sacrifici rămânând într-o relaţie în care eşti nefericită lângă un bărbat care te agresează psihic şi fizic şi să spui că faci asta pentru copilul tău nu e ok.

Zilele trecute am avut o discuţie destul de dură cu o mamă care încerca să mă convingă ce important este pentru copilul ei să trăiască în aceeaşi casă cu ambii părinţi. Rostea credinţa asta cu buza spartă şi uitându-se la mine cu un ochi vânăt. “Copilul meu are nevoie să crească alături de tatăl lui. E băiat. Trebuie să ştie cuiva de frică. Eu nu pot să-l controlez. O fac pentru el. Tatăl lui îl iubeşte. Prefer să rămânem aici, suntem în siguranţă”.

Hellllooo, cum să te simţi în siguranţă într-o casă în care vine oricând nebunul, gata să te rupă în bătaie? Mai întâi pe tine, apoi poate și pe copilul despre care spui că e în siguranță lângă el.

Mi-am amintit de o poveste mai veche, să tot fie vreo 20 de ani, cu o fostă angajată a mea. O femeie minunată, dar foarte slabă. Măritată cu un vameș (pe vremea aceea, să lucrezi la Poliția de Frontieră era o mare șmecherie), mamă bună de copii frumoși, două fetițe de 5 și 6 ani, frumoase și zâmbicioase. Venea destul de des cu ele la serviciu, ne împrieteniserăm cu copiii, ba chiar fusesem de câteva ori în vizită, destul cât să cunosc și partea paternă. Nu mi-a inspirat prea multă încredere omul, dar nu era treaba mea. Mi s-a părut puțin deplasat, făcea glume proaste, răsturna paharele pe gât cu o viteză foarte mare și își trata destul de nepotrivit soția în prezența musafirilor. Nu mi-a plăcut omul și cu asta basta. Dar era strict problema mea. Această colegă se apropiase de la o altă fată din echipă, așa că am aflat de la cealaltă, în scurt timp, că mama celor doua fetițe nu avea nici pe departe viața de familie pe care se străduia să o afișeze. Că armonia și căldura despre care vorbea mereu erau doar în visele ei și că, de fapt, în casă domnea frica din cauza omului care era foarte agresiv. Într-o zi a venit usor zgâriată, în altă zi era vânătă pe mână, la scurt timp vânătă pe picioare, săptămâna următoare cu ochii vineți și a treia săptămână nu a mai venit deloc. Au trecut două zile în care nu a răspuns la telefon, am încercat să luăm legătura cu ea și, pentru că nu am reușit, ne-am dus acasă. Ne-a deschis. Era traumatizată, tremura toată, forțând un zâmbet. Am înțeles din privirea ei că nu trebuie să spunem nimic. Ne-a invitat în casă. A ieșit din dormitor și soțul, care s-a purtat cu noi ca și când nimic nu s-ar fi întâmplat în casa aceea, iar noi am mințit că aveam nevoie de o semnătură de-a ei. S-a întors la serviciu după câteva zile și totul a reintrat în normalul acela relativ. Am avut cu ea nenumărate discuții în care o încurajam să facă ce e mai bine pentru ea și pentru copii. M-a asigurat că fetele îl iubesc și că tot ce e mai bun pentru ele e să stea acolo, lângă el. Începuse să vină din nou vânătă, lovită, plânsă, până într-o zi când nu a mai venit deloc. După trei zile, am bătut din nou la ușa ei. A deschis. Era desfigurată. Fetele erau în casă, călăul la serviciu. A izbucnit într-un plâns necontrolat și, printre sughițuri, mi-a povestit cum a bătut-o și a violat-o în fața fetelor. A scăpat de el în cele din urmă. Greu, dar a reușit să plece.

Violenţă domestică

I-am povestit mamei de băiețel despre situatia lor și, în cele din urmă, a recunoscut că rămâne acolo pentru că habar nu are unde ar putea să meargă, pentru că nu știe dacă o să se descurce cu banii, pentru că nu știe cum să spună familiei ce se întâmplă între ei, că se teme de el și de faptul că o să o caute și la capătul pământului.

Recunoașterea stării de fapt e măcar primul pas spre soluție. Nu mai spuneți că vă sacrificați pentru copiii voștri. Ei nu au nevoie să le pui în cârcă un astfel de sacrificiu. Și nici tu nu trebuie să faci asta…

Pe Mirela o găsiți cu totul aici.

Citiţi şi

Echinocţiu cu vanilie şi catifea

Alergie la… monogamie!

Demnitatea unei femei nu poate fi anulată de o amantă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,583 views

Your tuppence

  1. PoppyBlue / 25 November 2015 3:28

    Nu se poate, sun destule organizatii de suport care ofera inclusiv cazare gratuita pentru perioada de tranzitie. Psihologi, chiar si numere de telefon de urgenta pentru violenta domestica. Trebuie facuta mai multa campanie pentru a se afla ca toate femeile gasesc un ajutor pentru violenta domestica in Romania.
    http://www.fundatiasensiblu.ro/programe/program-casa-blu/programul-casa-blu/
    http://egosano.ro/tag/centre-de-asistenta-specialiyata-pentru-femeile-abuzate/

    Thumb up 1 Thumb down 1
    Reply
  2. Roxana Fartat / 26 November 2014 8:51

    Fac parte din copiii ai caror parinti job-ul lor permanent erau bautura si bataia. Daca as putea sa ii explic vreodata unei mame(acum si eu fiind mama), ca niciodata, unui copil nu ii va fi bine sa isi vada mama abuzata fizic sau psihic.Traumele pe care le traieste ea,copilul le resimte inzecit si nu trec niciodata.Da,aminitirile se estompeaza,dar teama resimtita,frica si disperarea niciodata nu dispar,intotdeauna o cearta va trezi aceste sentimente.Tot ce mi-as fi dorit era ca, mama sa fie langa mine si sa scapam de calau,indiferent cat de greu ar fi fost. Asa a fost si mai greu,fara tata m-am obisnuit,dar lipsa mamei a lasat in mine un gol,pe care si acum incerc sa il umplu,cu ajutorul fetelor mele.

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 19 Thumb down 0
    Reply
  3. Dana / 25 November 2014 11:18

    “E băiat. Trebuie să ştie cuiva de frică. Eu nu pot să-l controlez. ”

    …Limpede, nu ? In subconstient, stia ca va primi de la baiat acelasi tratament ca de la sot…oribil 🙁

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
  4. adi popescu / 24 November 2014 21:28

    fac parte din cele ce nu au vrut “sa se sacrifice” acum 20 de ani , cu un copil de 5 si unu de 15 ani , fara sa ma fi gandit pana la acel moment vreodata la acest lucru , mi-am luat copiii , o bocceluta cu lucruri , asta fara gluma si am poposit la poarta mamei in miez de noapte ….greu cand mama iubeste mai mult aparentele , cand isi iubeste mai mult ginerele , cand te face pres de sters pe jos , cand deviza e una singura : nici o zi fara cearta ! cand chiar ea te lasa pe mana lui cu buna stiinta , el aproape te strange de gat dar scapi , cand mama , care vede vanataia , iti spune ca asa meriti !!! cand iti manevreaza mental copiii….of , greu , dar o doamna mi-a spus intr-o zi o vorba mare : doamna , daca asta e barbatul cu care vreti sa ramaneti in casa dupa ce copiii cresc si pleaca , atunci va puteti intoarce , daca nu , fuuugiiiti!!!
    Mi-a povesti pe scurt de ce ma sfatuieste asta : al meu ma batea de ma baga in cada cu apa rece ca sa-mi revin si am rezistat pentru copil , cand a crescut i-am spus si mi-a raspuns : pentru mine ???nu cred , am crezut ca asa vrei tu , eu eram permanent inspaimantat !
    Deci , fetelor , am ramas plecata pentru ca , asa cum m-a intrebat doamna , nu el era barbatul cu care imi doream sa raman in casa dupa ce copiii ar fi crescut . Decat singura in doi , mai bine singura in unu !
    Greu , dar nu imposibil !

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 39 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro