Nu se mai fac bărbații ca pe vremuri

Ioana Casapu

11 April 2015

IOANA CRISTINA CASAPU (2)Locuiesc deasupra orașului, într-un apartament cu terasă. Fac plajă de trei ori pe săptămână, întinsă pe un pat studențesc cu saltea albastră și sper că de pe terasa de vizavi îmi va face cu mâna, la un moment dat, un băiat tânăr și frumos, care fumează Winston sau Rothmans. Ascult muzica de peste drum, de la Conservator. Când ies din bloc, ies în triluri de soprană, și parcurg cu încetinitorul cei 40 de metri până la Mega Image-ul de pe colț. Seara, când se aprinde Casa Poporului, am senzația că a venit Crăciunul. Uneori mă uit la băieții de la Conservator și încerc să-mi imaginez ce mi-ar spune dacă ar intra în vorbă cu mine. Adevărul e că e foarte greu să mai cunoști bărbați, băieți tineri sau băieți frumoși în orașul ăsta.

Am sâni mici, pe care i-am moștenit de la Mama. Mi-a fost rușine de ei mulți ani, dar acum îmi place să-i port pe sub maieuri bărbătești, pe sub mătase transparentă, și ca atare, pe sub soarele care bate pe acoperiș.

Am ieșit să beau cafeaua la Monte Carlo, în Cișmigiu. Zece cântece mai târziu, beau Stella Artois și scriu pe laptopul meu minuscul, purtat în plicul de piele pe care l-am sustras de la colegul meu de apartament. Ascultați Romantic FM, este ora 13.00.

poză ioana casapu copy

Nu știu unde au dispărut bărbații, se tânguie prea multe femei în jurul meu. Nici eu nu știu unde au dispărut, îmi spun, în timp ce o ascult pe Paula Cole cu Where Have All the Cowboys Gone.

Am ieșit dintr-o decadă de relații lungi, relații plictisitoare, relații stufoase și relații tumultoase. Când până și Gwyneth Paltrow și Chris Martin au divorțat, aproape că mi-am declarat speranța pierdută. Acum, cu nimic de declarat și o dragoste de trei ani doar pentru mine, am căutat să-mi încerc norocul altfel. La 29 de ani, viața e puțin ciudată, și așa cum spune Lykke Li, e un moment când planetele se aliniează la fel ca în punctul unde erau când ne-am născut. Eu m-am născut iarna, la ora 17.45, iar la televizor era Othello. Primăvara mă simt aproape adolescentă, îmi tai părul scurt și mă plimb cu ochelarii de soare pe nas prin grădini, pe străzi pe care încerc să le văd altfel, încerc probabil să scot de la naftalină acea urmă de inocență pe care o acopăr trei sezoane pe an cu șorici de sarcasm. Toată viața mea a fost în extreme, și mă simt tânără și bătrână în același timp.

Dacă nu te duce bibilica fă-ți o listă!

Eu nu mă listez, mi-ai zis ceva – nu uit nimic!

Așa, am uitat, ce-ai zis de fi-tu?

(doi moșnegi discută la prânz la Monte Carlo)

monte carlo

Mă uit pe fereastră, apa face umbre pe pavaj, care se reflectă în tavan. Îmi amintesc de copilărie.

Ultima oară când am încercat să mă desprind dintr-o conjunctură gri, mi s-a spus că mă comport ca un bărbat. E-adevărat, am spus, judecând după felul în care mă comport și privesc femeile. Dar asta e buba noastră, de secol și deceniu curent, suntem femei care devenim bărbați și bărbați care uităm de femei. De fiecare dată când se întâmplă asta, mi-amintesc de Frederic Beigbeder și de cum povestea că al treilea război mondial nu va fi purtat între nații și popoare, ci între femei și bărbați. Nora Iuga îmi spunea că femeile vor pierde această bătălie, iar eu nu mă mir deloc, când toată cultura populară de a iubi sau de a seduce a fost închistată într-o fereastră de chat de pe cea mai comună rețea de socializare online.

Zilele trecute am găsit o poză cu Bunicul. Era în 1957, relaxat, într-un fotoliu de răchită, la bostănăria familiei din Hârșova, în anul în care se năștea Mama mea. Purta ochelari de soare, era bronzat, cu cămașa descheiată, arăta ca De Niro. Am postat fotografia pe Facebook și toată lumea comenta că nu se mai fac bărbații ca pe vremuri. Am zâmbit gândindu-mă că acum știu cu cine semăn și că Bunicul, care era viața petrecerilor din Bucureștii acelor ani, era un mare șarmant și un om de lume. Femeile întorceau capul după el în cârciumi, iar bărbații nu îndrăzneau să-i iasă din cuvânt. Acum femeile întorc capul după bărbați care pun muzică în cârciumi, iar bărbații își ies singuri din cuvânt.

Dacă dragostea durează trei ani, fericirea durează trei secunde. Un pic mai puțin decât durează alarma la telefon dimineața, timpul în care se încălzește apa la duș sau un schimb de priviri cu femeia care tocmai s-a așezat la masa vecină. Bărbatul din mine își dorește să schimbe monoloagele lungi și plângărețe pe care i le fac cei cu care stă de vorbă pe tăceri asumate, femeia din mine își dorește să se dezbrace de conveniențe în fața aceluiași bărbat. Sau, măcar, să întoarcă un salut către terasa vecină atunci când face plajă pe acoperiș. Dar bărbatul și femeia din mine sunt paseiști, ca toată generația în care trăiesc, și în loc să accepte să flirteze fără emoție într-o fereastră de chat, visează la vremuri de acum jumătate de secol, când oamenii își făceau de cap, fără cuvinte, într-o bostănărie de la malul Dunării.

 Pe Ioana o găsiți și aici.

Citiţi şi

Vila domnului M.

Căutări…

Îmi plăceau iubiții mamei

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
9,480 views

Your tuppence

  1. Irina / 9 July 2015 13:48

    In timp ce iti citeam articolul aveam impresia ca imi ascult propriile ganduri.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  2. 11secunde / 16 April 2015 1:49

    … poate că femeile au partea lor de vină. Crezi că poate fi reală sinteza următoare? Dă-ți singură răspunsul.
    Au în ultimul timp și tot crește acea trufie care se datorează acestui motiv simplu: știu că au de unde alege, au această oportunitate. Pe facebook este o cale ușoară unde, dintr-un boboc care ajunge la un anumit număr de aprecieri se deschide ca o floare trufașă. (În viața reală, pe stradă, este mai greu de făcut, dacă se-ntâmplă asta lumea va considera fata a fi curvă, deci nu e o cale ușoară. Pe internet se tolerează și e și apreciată chestiunea.)

    O fată neapreciată la modul nesimțit, adică incredibil (stupid) de mult, sunt șanse mari să își păstreze picioarele pe pământ, alta care prinde gustul like-ului, following-ului, postărilor celor care apreciază ceea ce văd (pe internet e simplu și ușor pentru admiratori să arate aprecierea, nu implică timiditatea, plus că pentru admirată, aici nu este necesar să alerge într-una pe străzile principale ale orașului ca să devină evidentă, aici lumea vine la ea, imaginea se vinde ușor ca pe OLX dacă e puțin open mind și știe “ce dracu vor bărbații”(citez un vers), adică știe cum poate atrage priviri, interese, proiectând între timp un viitor în minte) începe să înțeleagă că are o anumite valoare, un atuu care-l poate folosi, care-l poate dezvolta. Are 300 (ce număr infim am ales, doamne.. ) like-uri la o poză? cred că asta înseamnă ceva deja, e un nivel atins, de aici pleacă mândria care o face să continue să îmbunătățească relația cu admiratorii prin diferite metode.

    După ce situația se îmbunătățește văzând cu ochii, automat nu mai alege pe oricine, are posibilitatea să aleagă ce e mai bun, cu mai mult potențial în viitor (în închipuirile ei) .. alege ce alege iar restul rămân admiratori care așteaptă o nouă șansă, care mențin imaginea și echilibrul fetei prin și în acest sistem. E o luptă. În lupta asta fiecare dezvoltă ceea ce se crede că poate fi un interes pentru o fată/femeie, astfel un bărbat ajunge (a ajuns) să se feminizeze (se observă cu ochiul liber în ultimul timp), mai are un pic și cere operație ca să devină hermafrodit căci dacă femeia poate, și bărbatul poate, trebuie terenul câștigat, logica e simplă. 🙂 Ghici de unde începe totul? Păi, 15 ani, primele poze, primele interacțiuni cu lumea de afară pun bazele femeii de mâine. Nu are sens să îmi pui etichetă de misogin pentru că nu-s, doar înțeleg ușor cum funcționează lucruri. Respect omul care e om, deci și femeia care are un anumit set de valori, principii, corecte.

    Am ajuns la problema ta. Uite cum de la mai nimic se ajunge la o situație generală, în timp, desigur.

    Hot debate. What do you think? Thumb up 8 Thumb down 3
    Reply
  3. Mariana / 11 April 2015 11:04

    Draga mea, draga! Multumesc.

    Thumb up 2 Thumb down 4
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro