Nu sunt prostituată de lux

Ioana Duda

12 June 2015

Ioana DudaAm mușcat mereu din viață, cu poftă, până când a urlat, orgasmic. M-am iubit cu ea până la epuizare, așa cum iubești un amant frumos, care ar fi putut fi iubirea vieții tale, dar, de-ar fi fost, s-ar fi pierdut tot farmecul întâlnirii, la ceas necunoscut.

Ne-am avut, eu și viața mea, ca doi iubiți nesăbuiți, în plină zi, pe malul mării. Și, după fiecare partidă, ne-am tolănit, leneșe, la soare, cu trupurile asudate, mintea golită de orice gând netrebnic, cu pielea mirosind a sex, dorință și nesăbuință.

Prea mult, ați spune? Când e iubirea prea multă? Nu mă mai satur de ea. În orice formă mi se dezvăluie. E de ajuns să îmi apară în fața ochilor, să o doresc, și mă năpustesc asupra ei, cu foame și dorință. Iar când nu apare, o invoc și o ademenesc, iar ea vine, de fiecare dată. Fără excepție. Și, atunci, de prea mult dor, ne iubim blând. Ne mângâiem și ne alintăm, întocmai ca două pisici, care se arcuiesc sub atingerea mâinii, ce nu are, în acel moment, alt rost pe lume, decât acela de a provoca plăcere. Toarcem și adormim îmbrățișate și liniștite. Fără vreo teamă ori vreo grijă. Știm că ne suntem sortite și tocmai de aceea, orice s-ar întâmpla, noi două vom fi mereu una cu cealaltă. Chiar dacă, uneori, relația scarțâie și se pare că nu mai există cale de întoarcere. Dar am învățat, amândouă, să depășim acele momente. E evident, din moment ce ne puteți vedea, braț la braț, în fiecare zi, făcând slalomuri pe străzile orașului, printre alți oameni, cu alte vieți.

Și, așa cum îmi trăiesc viața, mi-am trăit și bărbații. Pe fiecare, fără excepție. Pentru că pe fiecare l-am dorit cu toată ființa mea. M-am dat toată lor, cu pasiune, impulsivă, excentrică și nebună. Ei sunt bucăți de viață trăită până la epuizare. Am ars. Nu știu altfel, decât în flacară. Nici nu mă interesează o altfel de cale. Și de o fi vreun preț de plătit, l-oi plăti. Dar știu cu siguranță că niciodată, dar niciodată, nu voi trăi sub auspiciul celei mai grele întrebări care a existat vreodată: ”ce ar fi fost dacă…?” Tot ce am simțit am făcut, și viceversa. Gravitez în jurul iubirii și îmi e ca aerul.

Am iubit mulți bărbați. Unii mi-au trecut prin viață. Alții doar prin pat. Dar, până la urmă, viețuirea se întâmplă și la orizontală. Depinde cât suflet pui. Totul e chestiune de suflet, nu? Unii au rămas. Îndeajuns încât să ne cunoaștem sufletul și să ni-l iubim și peste ani. Îmi sunt blândețe, bucurie și zâmbet. Alții au plecat când s-a făcut dimineață, ne-am dat mâna și de atunci nu ne-am mai intersectat. Fără cafele, mic dejun în pat ori ceasuri și butoni uitați pe noptiere, motiv de reîntoarcere. Pentru că motive nu erau. Fiecare ne luasem de la celălalt ceea ce aveam nevoie: carne.

1-A-Streetcar-Named-Desire-1

Prin aceștia din urmă am învățat bucuria libertății și frumusețea întâlnirilor neprogramate. Am învățat pasiunea și iubirea carnală, animalică, sălbatică și fără limite. Am învățat să nu îmi fie nicicând rușine atunci când fac ceea ce simt, fără a face rău cuiva. Și ei, la rândul lor, sunt bucățele din mine, pe care le păstrez într-un alt compartiment al sufletului meu: cel al pasiunilor de-o noapte.

Am învățat, iubindu-mi bărbații, că, de multe ori, nu existe adâncimi pe care să le răscolesc. Că nu e drept să zgândăresc cicatrici și răni, punând întrebări. Despre trecut ori viitor. Nici pe mine nu mă întreb ce voi face mâine. Ce drept am să îi fac asta altui om? Iar trecutul, nici el nu există. Eu am în fața mea un om pe care l-am ales și e suma tuturor trăirilor din trecut. Iar din moment ce îl vreau, îl accept cu tot ceea ce e.  Și, sub nicio formă, nu el e reponsabil de fericirea mea. Nu îmi împovărez bărbații cu datoria de a mă face fericită. Cu sufletul și spatele drept și ușor, să mă iubească. Nu ca un Atlas al cuplurilor moderne.

Au fost bărbați mulți. Îndeajuns de mulți încât să știu ce își doresc și cum vor să primească. Ce vor să dăruiască și ce măsură a atingerii ori a vorbei se ofere femeii de lângă ei, încât ea să fie fericită. Tocmai de aceea m-am lăsat mereu explorată, fără spații interzise ori dorințe nerostite. Am fost, mereu, toată. Acolo, lângă el. Nu sunt gheișă, nici prostituată de lux. Sunt doar o femeie care a vrut să își petreacă toate momentele intime în deplină bucurie, plăcere și dăruire completă. Am cunoscut jumătățile de măsură. Nu sunt de mine. Iar dacă mie nu îmi place, de ce să le-o fac altora? Mereu totul.

Pe Ioana o găsiți cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂  Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

„Rămâi cu mă-ta!” Asta meriți!

Vreau să nu mai fii o bestie. Poți?

Iubesc un bărbat însurat, bolnav de cancer

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
6,028 views

Your tuppence

  1. Faiantaru' / 12 June 2015 19:44

    Recitindu-mi comentariul ma simt dator cu o mica “reparatie”.
    In prezent in Germania 18% traiesc pe cont propriu (single). Estimarea pentru 2040 este 40% si probabil ca-n 2050, in aceeasi progresie, s-ar putea sa fim 80%.
    Prin urmare nu exista un caz aparte a autoarei.

    Thumb up 3 Thumb down 1
    Reply
  2. Faiantaru' / 12 June 2015 18:10

    Ma bucur ca reusiti sa traiti intr-o lume lipsita de sentimentul vinovatiei, mie nereusindu-mi defel, in absenta lui totul transformandu-se in mintea mea intr-un X si 0. Jocul fara miza. Acel “Intre doua iubiri”, fara ca personalitatea uneia dintre ele s-o eclipseze pe cealalta, nu prea se vrea inteles de mintea barbatului. Oricum ar fi insa, stiu ca voi nevoit sa cedez: nimeni nu-si doreste sa treaca drept moartea pasiunii, iar cei care indraznesc un discurs si numai pe alocuri moralizator au ceva din gratia lapidatorilor. Sunt totusi unele aspecte pe care si sa vreau si nu le pot orandui inimii. Mai demult raspunsul schmecheresc la intrebarea “Ce faci, bai ?” era “Pai ce sa fac ? Dau si eu din craci pentru saraci “!. Nu-ti mai ramanea decat sa replici “Ohoho ! ce fire nobila, altruista, asadar un sufletist, dragu’ de tine ?!”. Prin acel “m-am daruit” d-voastra vreti sa ne sugerati cumva c-o faceti pentru altii ? “Am invatat daruirea spontana, pofta carnala etc etc.” Nici nu se impotriveste careva actului cunoasterii, nici nu va ia cineva de slow learner, pare doar sa va fie o lectie foarte draga. E, nu-i nimic, pot s-o inteleg ! Doar se stie “Repetitia e cheia succesului !”. Nu va mai inteleg insa cand il faceti pe Gabi un afemeiat de ultima speta, un ahtiat de sex, pentru una si aceeasi marturisire, doar ca mai vaduvita de vorbe mari. Stiti d-voastra cam pe unde-i granita intre pasiune si patima ? Luminati-ne ! Si de ce trebui sa risc o mutilare pe viata printr-o halba de bere in fata ? ce ma mai obliga sa sar in apararea “virtutii” d-voastra ? ce arhetip sacru vi se mai potriveste ? mama ? sotie ? Este ca v-a pufnit rasu’ ? 🙂 🙂 🙂 Insa daca credeti ca veti puteti cumpara un Om prin “plata in natura”, atunci sa stiti ca ma pufneste pe mine, Si o ultima intrebare: d-voastra v-ati fi intemeiat vreodata o familie cu un desfranat, un afemeiat sau vreun pacatos aka “rob al inimii” ? Tehnic vorbind, in lipsa unei plati, nici el nu-i un gigolo !

    Thumb up 5 Thumb down 1
    Reply
  3. Dana Lalici / 12 June 2015 13:09

    Daca imi permite autoarea acestui text ansolut superb, o replica…de fapt, o declaratie de solidaritate. Sunt randuri scrise mai demult, dar nu stiu cum altfel sa ii spun cat a vibrat in mine fiecare litera a acestui text.

    “E uimitor cum timpul ne decanteaza iubirile, le ia si pe cele mari si pe cele mici si le transforma…in liniste.

    Am iubit mult, patimas, cam mereu de cand pot sa imi amintesc eu de mine, am facut-o pana cand sufletul mi-a secatuit si inca mult dupa aceea tot nu m-am saturat sa o fac, ca o roata neunsa care continua sa se invarta fara ca un fluid sa ii ajute rotunda miscare si ajunge, la fiecare centimetru de drum sa geama din incheieturile ruginite si sa doara din toate spitele. Dragostele mele au locul lor, de unde nu ma inteapa cu intrebari, nu ma tulbura cu raspunsuri, nu-mi arunca nici macar priviri piezise cand le invartesc, doldora, printre randuri, pe toate la un loc, mintind ca nu le pot deosebi, cand eu le stiu cu ochii inchisi, pe fiecare altfel.

    Marturisesc, am avut noroc de oameni frumosi, trup si suflet. Faptul ca nu m-au putut iubi la randul lor nu ii face mai urati, desi o vreme am sperat cu indarjire sa ii faca, sa ii urateasca neiubirea asta si sa-i scufunde intr-o mocirla de regrete pe marginea caruia sa stau, neintinzand bratul salvator, oricat m-ar striga. Ii revad acum, fiecare din ei este sotul cuiva, tatal cuiva, ai mei sunt doar cat o frantura de amintire prin fumul de tigara pe care il suflu intre aceste randuri si de fapt prezenti astfel mai mult decat as fi putut spera candva ca o sa-mi ramana. Undeva insa, ma simt norocoasa, ca trecutu-mi cu al lor s-a impacat, ca mai are loc intre mine si oricare dintre ei un cuvant penduland nesigur la granita intre cald si politicos, un telefon aniversar…sau macar un gand bun. Ma bucur ca m-am detasat destul cat sa nu mai tremur decat prin scris si sunt fericita ca, totusi, nu suficient cat sa nu imi amintesc ca fiecare mi-a fost Pygmalion, fiecaruia i-am fost Galatee.

    E uimitor cum poti vorbi cu un om cu care ai imparti ganduri si locuri si uneori un pat fara ca vorbele acelea sa se diferentieze de cele pe care le arunci, de exemplu, unui vecin de prin cartier. E incredibil ca nu mai vrei sa imparti cu el o cafea, un gest, asternutul, cand ai facut pe din doua, candva, o bucata de viata. Si nu poti sa nu te intrebi: daca a fost dragoste, cum de a trecut? Si daca nu a fost, cum de ai crezut, cu toata fiinta, o vreme, ca este?

    De fapt nu a trecut. Ii am cu mine, mereu, pe fiecare intr-un fel in care nu va fi niciodata al alteia. Si totusi e ciudat cum timpul ne decanteaza iubirile, le ia si pe cele mari si pe cele mici si le transforma…in liniste. Am sa beau pentru asta, recunoscatoare. Pentru tine, iubitule…oricare, dintre toti, ai fi”

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 16 Thumb down 0
    Reply
  4. andy / 12 June 2015 11:21

    i am alive…

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro