„Nu te-am trădat“

Ana Barton

29 November 2013

Ca să pleci la drum, neapărat trebuie să ţi se deschidă calea. Că drumul nu-i decât un suflet un pic mai larg şi, uneori, mai lung. Nu poţi apuca pe el când vrei tu, ci când te cheamă el. Şi nici marginile nu ţi le dă la gustat după voinţa ta, ci după ştiinţa lui. Care s-ar putea să nu se prea suprapună cu credinţele tale. Şi chestia asta bătută şi răsbătută cu parcursul e tot o iluzie fiindcă, de fapt, lucrurile stau complet de-a-ndoaselea: drumul te parcurge. Pe-ndelete sau rapid, muşcător, până la extincţie. Câteodată, chiar te scuipă. Însă o face elegant, neintruziv, lăsându-te, poate, vreme-ndelungată să mergi în susul secului, fără să-ţi dai seama c-ai apucat-o greşit. Până-nţelegi. Ori te leagănă cu tandreţe, recunoscător că-ţi eşti aproape şi-ţi simţi viul trăindu-l cu bucurie.

Liana

Şi-aşa am dat eu de o altă admirabilă Liana Oprea, care mi-a arătat, delicat şi discret, dar cu pas neşovăielnic, că o călătorie este un sine redescoperit. „Ieșirea dintr-o zonă de confort duce la altă zonă de confort. Și se repliază dacă stai prea mult. Începi să uiți, să revii la vechi ape călduțe. Important e să nu te oprești, oricât de bine ar părea că-ți este. E esențial să-ți dai seama că ești aproape de ieșire. Și e și foarte greu de determinat momentul. Cred că atunci când doare cel mai tare, când pare cel mai întuneric, când simți că te rupi pe dinăuntru, ăsta e semnul că ești aproape de ieșire. Se întâmplă atunci ceva. Uneori pare că vine dinafară, celebrul șut în fund, care e de fapt o oportunitate de a te mișca, de a ieși din cerc. Trebuie să prinzi momentul ăsta și să mergi cu el în necunoscut. E un noroc deghizat într-o nenorocire. Alteori faci tu ceva, nu pentru că ești vreun viteaz, ci pentru că nu mai poți așa, la propriu. De fiecare dată când am mers împotriva firii, drumului meu, mi-a fost teribil de rău. Și din răul ăla am ieșit, pe partea cealaltă, într-o lume nouă, lăsând ceva în urmă, ceva ce credeam că-mi e necesar dar nu-mi era. Într-un fel, toată viața e o renunțare. Dar fără conotația tragică pe care o adăugăm din obișnuință renunțării. E o renunțare însoțită de bucurie. Dacă nu lași ceva să plece, cum să ajungi la altceva, nou?“ Un interviu ca un itinerar într-un tine însuţi autentic. Aici.

Citiţi şi

Ne vom bucura mâine, azi suntem prea ocupați

N-am făcut sex

Echinocţiu cu vanilie şi catifea


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,022 views

Your tuppence

  1. Ana Barton / 1 December 2013 12:55

    Şi mie, Manu, îmi place foarte mult Liana. 🙂

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  2. Manuella / 30 November 2013 13:34

    Îmi place mult ce ai scris.
    Şi-mi place la fel de mult Liana.

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro