Nu te pot obliga să mă iubeşti aşa cum o iubeşti pe ea, nu mă poţi obliga să nu te mai iubesc aşa cum te iubesc pe tine

Catchy

30 July 2016

Chiar dacă acum stau singură şi fumez, asta nu înseamnă că sunt singură.

Mă gândesc la voi, la cât sunteţi de fericiţi împreună.

gelozie

Am avut momentele mele de gelozie, frustrare, de invidie… însă, chiar şi atunci, aşa precum soarele străluceşte mereu undeva, în spatele norilor, tot aşa le simţeam eu pe un substrat de bunăvoinţă şi nu de răutate.

Mă bucuram şi mă bucur pentru voi. Sunt convinsă că foarte puţine persoane, sau poate chiar nimeni, se gândesc cu atâta sinceritate lipsită de orice ipocrizie la binele vostru. Vă trimit zilnic energie pozitivă pe calea norilor, a vântului, a fumului de ţigară, şi ştiu că le primiţi şi le simţiţi inconştient. Nu are importanţă că nu ştiţi de unde vin, nici nu trebuie, sunt doar unde magnetice care circulă nestingherite. Şi eu nu sunt o ezoterică din cele care plutesc la 20 de centimetri peste pământ, nu cred în toate fanteziile moderne legate de spiritualitate, regăsire de sine, mindfullness… nu le neg utilitatea, dar nici nu le practic cu înverşunare.

Eu cred doar în forţa benefică a iubirii. De orice fel ar fi ea şi oricum s-ar manifesta. În cazul meu, ştiu că, dacă închid ochii doar câteva secunde şi mă gândesc la voi doi, vă trimit iubirea mea. Izvorâtă din respectul profund pe care-l nutresc faţă de toţi cei ce se iubesc. Indiferent cine ar fi ei.

Să nu credeţi cumva, voi sau oricine ar citi aceste rânduri, că sunt vreo mare altruistă sau dau dovadă de o exagerată nobleţe sufletească! Nicidecum! Posed o droaie de defecte cu care am învăţat să mă mândresc… şi am muşcat deseori din mărul otrăvit al suferinţei până la saturaţie… până simţeam că nu mai simt… şi în neantul durerii încrâncenate, în bezna terifiantă a durerii ajunse la extrem, am dat pe gât atâtea cupe de pelin sufletesc, că mi s-a amărât până şi sângele din vene. Mi-am plâns de atâtea ori de milă, că n-am mai ştiut ce înseamnă milă. Am iubit cu atâta disperare, că am pierdut sensul iubirii. Am sperat cu atâta patos, că m-am înspăimântat de speranţă. Am coborât într-un vârtej pe spirala sufletului meu, până jos, în abis, de unde mai jos nu există. Şi doar acolo, în bezna neantului, în singurătatea îngheţată a tăcerii, în spaţiul infinit lipsit de atmosferă, unde nu poţi să strigi pentru eşti mută şi nu există ecou, nu există oxigen, nu există NIMIC, abia acolo, atunci, am înţeles totul.

Mi-am luat adio de la gelozie. Adio de la frustrare. Am dat cu tifla invidiei. Le-am trimis în noapte şi au plecat ca trei iele turbate, ţinându-se de mână, hlizindu-se cu mutrele lor schimonosite, încolăcindu-şi cozile groteşti de şarpe veninos într-un dans diabolic, au plecat în căutarea altor suflete îndurerate, în pragul pierzaniei, alte victime… nevinovate… dar care, la fel ca mine, se află la marginea prăpastiei, temându-se că, odată căzute, nu se vor mai ridica.

Şi m-am regăsit. Mi-am regăsit Lumina. Iubindu-va pe voi doi. Iubind iubirea voastră.

Dacă mă bucur pentru oricine se iubeşte cu adevărat, de ce nu m-aş bucura şi pentru voi? Şi dacă iubirea este chintesenţa lumii, de ce să nu mă plec în faţa ei, oriunde şi oricând aş întâlni-o? Nu vă fac doar vouă un bine, ci şi mie. Pentru că ştiu, simt şi realizez concret cum fiece gând bun pe care vi-l ofer, mi se întoarce înmiit şi îmi oferă şi mie fericire şi pace.

Da, au fost clipe când credeam că pot juca un rol în iubirea dintre voi… un rol care v-ar fi despărţit unul de altul. Nu a fost ideea mea, e drept, dar am acceptat-o atunci când a venit, cum a venit, de la cine a venit. Chiar mi-a plăcut la un moment dat. Cochetam cu ea… mi se părea aventuroasă, mi se părea ca un film, ca un roman… Ca în textul şlagărului lui Adele, When we were young. „You look like a movie, you sound like a song…”. Parcă eu eram un film, eram un cântec… Parcă!

Dar nu m-am plăcut, atunci. Nu mi-a plăcut de mine. Oglinda în care mă priveam mai des ca oricând îmi înfăţişa altceva pe lângă frumuseţea exterioară. Ceva îmi repeta, mereu şi mereu, că asta nu sunt eu. Că nu am ce căuta în viaţa nimănui care-şi împarte sufletul cu altcineva. Infatuarea clipei mă orbea, făcându-mă să mă amăgesc cu clişee de genul „dragostea e egoistă”, „în dragoste şi război totul e permis”, citate care or fi adevărate uneori, dar nu au fost în cazul nostru, în cazul meu. Nu, iubirea era şi este acolo, între voi.

Voi fi veşnic recunoscătoare că am avut această revelaţie, exact la timp. Atunci când, la marginea prăpastiei, ameţisem atât de cumplit, că părea inevitabil să nu fi căzut.

Nu există dragoste cu sila şi nu există ne-dragoste cu sila. Două realităţi de necontestat. Nu te pot obliga să mă iubeşti aşa cum o iubeşti pe ea, nu mă poţi obliga să nu te mai iubesc aşa cum te iubesc pe tine. Însă iubirea mea şi-a găsit o altă formă şi curge de acum înainte pe un făgaş care vă cuprinde pe amândoi. E o ninsoare blândă de martie, scăldată de un soare timpuriu. E o zi de vară cu cer albastru-închis, aproape bleumarin. E un apus la malul marii, când nicio adiere nu încreţeşte cerul învăpăiat în oglinda apei.

E pace, e frumuseţe, e fericire…

Guest posy by Lavender’s Blue

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Am vrut să fiu amanta perfectă…

Impostoarele

Cel mai puternic om de pe Pământ…

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,227 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro