Nu te pot respecta, bă!

catchy

17 March 2012

Povestea de azi este despre un om pe care l-aş fi putut respecta, dacă nu aş fi aflat un amănunt. Dar acest amănunt îl face să nu aibă nicio prestanţă în faţa mea.

Omul despre care vorbesc este un stâlp al societăţii. Realizat profesional, realizat în plan familial. Are nişte copii superbi. E respectat în societate. Totul e adevărat, doar că unul dintre copii e fiul altei femei. (Tot respectul pentru soţia care l-a crescut la fel ca şi pe copii ei!)

Copilul nelegitim este un ”copil de curvă”. Şi din motive pe care nu le cunosc şi care nu mă privesc, a fost dat în primă instanţă în grija călduroasă a statului. Aici, ambii sunt vinovaţi. Dar de departe cel mai vinovat este bărbatul. Dacă o consideri doar o curvă, bună numai să îţi potoleşti poftele, atunci poartă dracului un prezervativ. Măcar nu îţi asumi o crimă. Şi nici nu îţi asumi riscul de a lua vreo boală. Înţeleg că există prostituate şi că sunt bărbaţi care le frecventează. Însă nu înţeleg laşitatea. Fiindcă e laşitate să îţi împrăştii sămânţa şi să nu-ţi pese de carne din carnea ta dacă îi e bine, dacă are de mâncare, dacă are parte de educaţie, dacă e iubit şi fericit.

Cel despre care vorbesc, a ştiut că i se va naşte un copil, dar nu a avut nicio remuşcare să îl abandoneze deşi putea să-l întreţină. N-a avut nici măcar minima consideraţie să plătească un avort prin care să prevină tragedia. Oricâte merite personale ar avea omul despre care vorbesc, totul e egal cu zero faţă de crima pe care a comis-o.

Limba română nu are suficiente cuvinte prin care să-mi exprim dispreţul faţă de el. Şi tot aşa, nu am suficiente cuvinte prin care să-mi exprim admiraţia faţă de femeia care i-a fost soţie legitimă şi a insistat să aducă puiul de cuc în cuibul ei şi să-l crească împreună cu copiii săi. Prin educaţie femeile sunt egoiste şi nu ard de nerăbdare să se împovăreze cu pruncii altora. Mai ales cu pruncii abandonaţi de altele. Această doamnă a făcut-o.

Dar câtă mizerie sufletească poate ascunde un patriarh? Chiar nu te pot respecta, bă! 

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,777 views

Your tuppence

  1. Belle d”Imagination / 20 March 2012 22:15

    Adriane, fiinţa aceea pe care nu o pot numi umană de care aminteşti tu, nu merită nici onoarea de a sluji haina militară, nici vreun rang militar şi cu siguranţă nu merită statutul de soţ şi tată. Şi cred că nu are valoarea nici măcar a tuturor cepelor degerate în toate iernile din acel moment până acum pe care însă merită să le primească pe rând, în faţă.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. adrian tiglea / 20 March 2012 10:42

    mai ştiu eu un tip, super comandant de unitate militară, care şi-a turnat soţia la securitate, după ce a divorţat de ea, lăsând-o cu un copil.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro