Nu-ţi dau copilul!

Ana Barton

19 December 2013

Ana BartonPăi, nu i-l da. Leagă-l bine, cu două lanţuri de bicicletă, unul la gât, altul la glezne. Să nu care cumva să poată fugi. Cu tine vorbesc, mama lui, dar şi cu tine, tatăl lui. Dar fiindcă sunt mamă, din locul mamei voi vorbi. Dar şi ca să nu fie obositor de citit.

Îl hrăneşti, îl îmbraci, îl încalţi, îl educi, îl duci la doctor când e bolnav, îi ştergi lacrimile, îl legeni, îl cerţi. Îl creşti, adică. Zilnic şi noptic. Asta e normă de 24 de ore, ştii tu bine. Faci tot ce crezi că-i mai bine pentru el şi-o grămadă de prostii, că ăsta-i pachetul de părinte crescător.

Te sacrifici, nu-i aşa? Ei, bine, nu-i aşa. Ai ales să faci toate astea, nu te martiriza la mine, că nu ţine. Ştiu că e greu deseori, ştiu că-ţi vine de şapte ori pe zi şi de trei pe noapte să te dai cu capul de grindă, însă tot tu îi trăieşti copilului zâmbetele şi luminile, ba încă de mai multe ori.

Şi vine celălalt părinte şi vrea şi el, din când în când, să fie aproape de copilul lui. Al lui, nu mai face crize de Alzheimer numai când îţi convine. Şi te-nfurii. Nu-l laşi. Crezi că ai dreptul fiindcă duci greul. Însă duci şi bucuria, nu uita. Nu, n-ai niciun drept, dar poţi distruge cât n-ai crede. Iar valuri de tsunami faci fiindcă nu ai o viaţă a ta. De-aia îl caracatiţezi pe copil. Am simţit pumnul tău drept în faţă, n-aibi grijă.

Te gândeşti „De unde ştie muierea asta prin ce trec eu?!“. Ştiu. Am fost acolo. Venea tatăl copilului, în plin divorţ şi după, şi-l lua vineri-seara. De cum ieşeau pe uşă, mă aşezam să zac, cu draperiile trase. Mă ridicam numai după apă, cafea şi ţigări. De pereţi mă agăţam, că-mi tremurau şi minţile, şi membrele. Mă goleam de sânge. Mă durea ceva fără nume. Numai duminică-seara, când venea fata acasă, mă sculam din moartea asta prăfoasă şi grea de spaimă.

Îţi scriu azi, pe inima goală şi moale, fiindcă ştiu cum te doare şi cum te sapă. Am dus sfâşierea asta. În genunchi şi târâş am dus-o, dar vreau să mai ştii că niciodată n-am spus „NU!“. Şi nici n-am încercat să mă fofilez cumva şi să nu-i dau copilul. Şi să mai ştii c-am şi greşit, scăpând de vreo trei ori în ochii fetei ceva nemulţumire. Ştii ce-a făcut? Şi-a pus mâinile la urechi de fiecare dată şi-a zis „Nu pot, mamă.“ Am înţeles că sunt o nemernică. Am înghiţit cuiele propriei imbecilităţi şi-am învăţat să tac. Apoi, să nu mai judec.

Mama si copil

Nu, nu eşti Dumnezeul copilului tău. Ţi s-a dat imensul privilegiu să-l faci şi să-l creşti. Să-l pregăteşti să-şi trăiască liber şi puternic viaţa. Să-l înveţi să iubească şi să se iubească. Să aibă încredere-n el, ca să se poată bucura şi ca să poată bucura. Nu-l amputa cu neîmplinirile tale. E destul că nu trăieşte cu amândoi părinţii lui. Nu lovi şi peste asta.

Dacă te porţi ca o proprietăreasă de magherniţă, aşa va face şi el. O să vrea să lege oameni cu lanţuri, ca să-i aibă. O să-nveţe că numai controlul îi ţine pe oameni lângă el. Îl pregăteşti să fie de nedorit, de nesuportat, singur. Ne-fe-ri-cit. Îi dai cucută cu linguriţa de argint. Şi-i mai bagi şi propriul sacrificiu pe gât. Ca să se simtă mic, neajutorat şi mereu vinovat.

Poate e mic acum şi nedezlipit de tine. Te bucură dependenţa lui, că nu mai faci diferenţa dintre ea şi dragoste. Dar o să vină vremea când te va călca-n picioare şi-apoi se va dezlega fără vreun prealabil de tine, cea care-l oprimă şi care-i decide respiraţia.

Ştii şi tu, ca şi mine, că, atunci când află că sunt înfiaţi, copiii îşi caută genitorii. Toţi fac asta. Oricum, toţi vor asta. Cum ţi-ai putea imagina că stă-n puterea ta să-l desparţi de părintele lui, de sângele lui, de inima lui? Sau crezi că inima e porţionată-n cvartale? Nu te cred că nu cunoşti întregul. Dac-ar fi aşa, bucuria am trăi-o cu un sfert, durerea cu altul şi tot aşa. Dar e altfel. E amestec, e întreg.

Azi, te rog să mă urăşi şi să mă-njuri. Dar te mai rog, aşa, proastă şi intruzivă cum mă simţi acum, să-ţi pui inima peste inima omului mic pe care-l creşti cu-atâta dragoste şi să-i asculţi cântecul de aur curgând al libertăţii. Dă-i voie să primească, să dăruiască, să fie. Dă-ţi voie să fii.

Pe Ana o găsiți cu totul aici



Citiţi şi

Şi ce dacă nu-i bun pentru tine, tu tot proastă eşti

Iubirile nesfârşite se aşază doar în vieţi limpezite

Clandestin

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
13,265 views

Your tuppence

  1. Ana / 30 January 2015 0:06

    Si ce faci cand ai trei copii, cand una este luata de tata si nu o mai pot vedea, este inchisa ca intr-o fortareata si invatata sa nu ma mai vada, Cum as mai putea eu sa ii mai dau si ceilalti doi copii? Cand eu am avut incredere in el si nu mi-a mai adus copilul acasa si de atunci bat la toate usile inchise. Eu i-am spus mereu ca una este intre noi si alta sunt copiii. si ale mele sufera, suferim toate trei dupa fetita cea mare.

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  2. Dana / 29 January 2015 16:53

    Tot anul trecut am lasat-o la tatal ei, cu inima stransa dar am lasat-o. Si nu a auzitt decat “tati munceste, tati are o perioada grea”…chair si de sarbatori cand nu a gasit o zi sa o petreaca cu ea.

    Iar acum el are dosar penal pentru alcoolemie la volan, masina zob si permisul ridicat un an, si vrea sa vina sa o ia acasa la el. Mie mi se face rau fizic, fiindca alcoolul va fi acum partenerul lui de viata, iar potrivit legislatiei din tara asta eu nu ma pot impotrivi cand vine sa o ia…dar o voi face, chiar daca va trebui sa infrunt consecinte legale pentru asta.

    Thumb up 4 Thumb down 0
    Reply
  3. Ecaterina / 29 January 2015 10:33

    Îmi promit mie însămi sa imi iubesc mai mult copilul decat, poate, il voi urî pe ex-ul!!! Grozav topic!

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply
  4. Carmen / 29 January 2015 9:39

    si daca in locul tatalui vine nevasta-sa?mereu… Oficial, el nu poate. Neoficial, ea vrea sa stie tot. Copii sunt cei care sufera.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
    • Dana / 29 January 2015 16:54

      Nu i-o dai. E ca si cand ai incredinta copilul unui strain de pe strada. Custodia comuna e intre tine si el, nu intre tine si terti.

      Thumb up 2 Thumb down 0
      Reply
  5. Cristi R / 28 January 2015 18:46

    Foarte frumos scris.
    Apreciez indemnul la echilibru in relatia dintre parintii divortati si copiii lor.

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply
  6. madalina / 19 December 2013 18:35

    repet nu e cazul meu ci al unei bune prietene argentineanca ea si el spaniol avand gemeni fata si baiat

    Thumb up 0 Thumb down 0
    Reply
  7. madalina / 19 December 2013 18:31

    nu e cazul meu am un sot si nu se prevede vreun divort nu stiu ce imi rezerva viata dar in acest moment nu se prevede…dar nu sunt de acord eu am suferit eu l-am rescut eu ma bucur de ce are de toferit si atat…repet nu e cazul meu dar cunosc maibine decat ar trbui cazuri unde asa zisul tata nu participa cu nimik la cresterea,educarea copilului lozinca lui favorita e eu muncesc deci in timpul liber zac la tv,asa zis tata care daca ramane 1 ora cu gemenii lui alege sa ii educe luand de gulerul camasii baiatul si tipand la el sub motivatia sa vada daca baiatului ii place sa fie laut de gruler asa cum face el cu tatal(baiat de 18 luni da 1 an si jumatate) asa zis sot care si-a tratat nevasta gravidaa in 6 luni cu o sfantade bataie cu o teava de cupru pentru ca nu l-a lasat sa doarma pana la 5 dupamasa si vine si zice ca are dreptul la copii si de ce ea a ramas in argentina la parintii ei cu tot cu cpoii….vino acum draga doamna si spune-mi ca in astfel de cazuri cand vii de la munca si el doarme si copii plang de foame si nu il intereseaza…in asemenea cazuri trebuie sa ii spui DA DRAGULE POFTIM IA COPII SI BUCURA-TE DE EI CA NU AM DREPTUL SA SPUN SUNT COPII MEI SI NU TII DAU…..TREZIREA LA REALITATE SUNT JIGODII CARE NU MERITA

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply
    • Ana Barton / 19 December 2013 20:21

      Mădălina,

      M-ai cutremurat cu povestea prietenei tale. Aici vorbim despre extreme deja, despre abuz, violenţă. Eu am considerat că-i de la sine înţeles că extremele-s excluse.

      Thumb up 7 Thumb down 0
      Reply
    • mio / 19 December 2013 21:34

      nu e treaba nevestei sa judece nevoia copilului de a-si intilni tatal, si nevoia tatalui de a-si tine in brate copilul, asa jigodie cum o fi. Ce are ea cu el de impartt are DOAR EA CU EL, si nu are dreptul sa-i dicteze ea relatia cu copiii. Poate doar sa ii lase sa fie impreuna. Ce va intelege copilul despre firea tatlui e treaba lui, cind incepe sa inteleaga. si nici nu se cuvine sa-l “picteze” in culorile in care il vede ea atunci cind e frustrata, furioasa, dezamagita, ranita, in fata copiilor lor, fie ca are sau nu dreptate in ce fel simte nevoia sa-l acuze de orice. Copiii isi dau intotdeauna singuri seama de adevar mai repede sau mai tirziu, dar sa le otravesti inima de mici cu otrava ta e meschin si de neiertat. Si la un moment dat se va intoarce tot impotriva ta mizeria asta de treaba.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 3
      Reply
      • alina / 28 January 2015 12:49

        Nu zice nimeni ca un copil trebuie privat de afectiunea unuia dintre parinti doar pentru ca se despart, dar sunt situatii cand copilul , inca mic, nu poate sa-si exprime dorintele si atunci tu ca parinte ii doresti ce e mai bine…Sau cineva crede ca la 1 an si jumatate copilul doreste sa stea flamand cu cineva, sau sa fie luat de guler pentru ca asa face si el? Astea pentru mine sunt abuzuri iar interactiunea cu asemeni persoane trebuie limitata sau intens supravegheata cel putin pana la varsta la care copilul poate spune singur ce-si doreste. Sau credeti ca doar pentru faptul ca a ajutat la conceperea copilului un parinte are voie sa-l jigneasca/loveasca/tina flamand, doar pentru ca e randul lui sa stea cu el?

        Thumb up 2 Thumb down 0
        Reply
  8. MariaAchim / 19 December 2013 17:12

    Mor incet. Cuvintele tale sunt atat de dure si de adevarate pentru o mama care inca nu stie ce o asteapta, doar simte frica si neliniste, bucurie si iar neliniste. Sunt insarcinata in 31 saptamani, in divort si singura. Singura pentru ca imi doresc singuratatea acum, as vrea sa se rezolve problemele noastre, si cum nu se mai poate, prefer singuratatea. Cum nu stiu cine este el, omul in care am avut incredere ca sa formam o familie, nu stiu ce ma asteapta, si simt uneori o frica peralizanta. Cum va lua el relatia cu copilul, cum voi putea sa am incredere in el, in vinerile criminale? Cum o sa fac fata?

    Thumb up 7 Thumb down 0
    Reply
    • Ana Barton / 19 December 2013 20:19

      Stai, Maria, şi leagănă-ţi pruncul nenăscut. Cântă-i şi vorbeşte-i. Eşti hotărâtă în ce-ai ales? Mergi înainte, cu credinţă, cu linişte, cu dragoste. Iubeşte-te, ca să-ţi poţi iubi copilul. Dă-ţi peste mâini, când o să vrei s-apuci cu ele şi să tragi doar spre tine pruncul. Dacă nu uiţi că nu suntem proprietarii copiilor noştri, e foarte bine. În rest, o să faci o mulţime de prostii. Toţi părinţii fac asta. 🙂 Zilnic.

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 11 Thumb down 0
      Reply
    • cat / 25 May 2014 21:31

      Hidden due to low comment rating. Click here to see.

      Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 1 Thumb down 5
      Reply
  9. Anca / 19 December 2013 16:23

    Impartasesc fiecare cuvant din textul Anei. Nu am trait inca experienta transanta a ei, dar deseori ma intreb cum ar fi si ce as face cand despartirea de copilul meu va fi mai lunga de o dupa-amiaza pentru ca are nevoie si de tatal lui (oricat de ticalos mi s-ar parea mie ca este, dar copilul nu are voie sa stie asta). Si, mi-am imaginat ca este un pseudonim pentru ca rar in numele adevarate gasesti atata armonie intre nume si prenume. Parinti inspirati si fata norocoasa. Imi recunosc eroarea, am citit textul in fuga si, nu m-am gandit la geneza. Asa ca, imi cer scuze. In rest, felicitari!

    Thumb up 6 Thumb down 0
    Reply
    • Ana Barton / 19 December 2013 20:16

      Mulţumesc pentru comentariu, Anca. 🙂 Nu contează cum mă cheamă, cine sunt. Doar ce spun şi pe cine atinge ce spun. Dacă se mişcă un pic ceva în om. Armonia dintre nume şi prenume a fost alegerea mea de-acum aproape 20 de ani. 😉

      Thumb up 3 Thumb down 0
      Reply
  10. Manuella / 19 December 2013 12:42

    O altă lecţie despre inimă. Închisă.
    Dar cu cheia în mână.
    Dacă greşesc, citesc iar.
    Tu ştii, de două, trei ori …

    Thumb up 3 Thumb down 0
    Reply
  11. Anca / 19 December 2013 12:17

    Hidden due to low comment rating. Click here to see.

    Poorly-rated. Like or Dislike: Thumb up 0 Thumb down 5
    Reply
    • Mihaela Cârlan
      Mihaela Cârlan / 19 December 2013 12:25

      Părerile despre scrisul Anei au fost bune, senzațiile, nu. Ana Barton trăiește în România, dar e lipsit de importanță acest amănunt, pentru că oriunde ar trăi, limba română îi e sfântă. Ana poate confunda, ca noi toți, o mulțime de lucruri, dar nu pe ogorul ăsta. Iacă-tă ce zice la dicționar:
      GENITÓR s. m. 1. animal, plantă care dă naștere, prin încrucișare, unui nou individ. 2. persoană care procreează, în raport cu cel procreat; părinte. (< fr. géniteur, lat. genitor)

      Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 13 Thumb down 1
      Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro