Nu-ți mai invidia prietenii de pe Facebook

Laura Baban

1 October 2016

laura babanNu-i așa că, văzând zi de zi ce mai postează prietenii tăi, dând așa cu degetul pe ecranul telefonului, uneori, în alea șapte secunde în care vezi o fărâmă din viața lor, îi invidiezi? Toți facem asta, deseori nu ne putem abține. Îi invidiezi și îi displaci în același timp doar pentru că: e mai frumoasă, e mai slabă, a mai musculos, călătorește mai mult, are o casă mai frumoasă, are mai mult umor, e într-o relație, și-a vopsit părul, și-a luat mașină, are un job mai bun, se distrează mai des cu prietenii, bea în fiecare zi cafele în oraș, a primit flori de la iubitul ei, e mai fericită, e mai norocos, au deja un copil, s-au căsătorit, ce poze frumoase… au o viață perfectă.

Nimeni n-are o viață perfectă. Nu uita niciodată asta. Nici tu, nici el, nici celălalt, nici aialaltă. Nimeni. Toată lumea își duce în spinare luptele, oricâte postări frumoase are pe Facebook.

postare-facebook

Dar, altceva voiam să vă spun. Cercetătorii au aflat că invidia de pe Facebook poate duce la depresie. Vă dați seama cât de grav sună asta? Ce capcană ne aduce modul ăsta de gândire de la care nu putem să ne abținem. Ce obicei mental distructiv e. Cum îți mănânci sufletul cu un telefon în mână. Ca apoi, nici să nu-ți dai seama cum te-a afectat, cum gândirea de felul acesta te face nefericit. Păi, asta ce treabă e? Când mai ai timp să faci lucruri bune pentru tine și pentru cei din jurul tău când îți ocupi vremea cu scursurile astea ale minții?

Ascultă. Singurul om cu care ar trebui să te compari ești tu. Tu, cel de ieri. Iar Facebook-ul ia-l ca pe-o clădire cu multe ferestre prin care ai ocazia să tragi cu ochiul un pic la o secvență din viața celorlalți, la niște idei pe care le deșiră într-un status, la o bucățică din ceea ce sunt sau ce vor să pară. Bucură-te dacă ai ceva de învățat, mulțumește-le în gând dacă te-au făcut să râzi ori să zâmbești ori dacă te-au inspirat, admiră dacă au împărțit cu tine ceva frumos, ceva interesant, ceva fain, ignoră pe cât poți dacă te-au enervat cu vreo postare. Și treci mai departe. Închide telefonul și întoarce-te la viața ta, la cine ești, la ce vrei, la cine visezi să fii. Astea sunt lucruri care n-au nicio legătură cu scânteile din News Feed-ul tău. Alea sunt doar firimituri de viață. Vieți despre care nu vei ști niciodată totul, așa cum abia știi despre viața ta totul. Nu mai pierde timp, energie și bună dispoziție dând din deget pe-un ecran în timp ce-ți rozi coatele inimii.

N-a fost niciodată vorba despre tine și restul lumii. Ci doar despre tine. Tu de azi vs. tu de ieri. Atât.

Pe Laura o puteți găsi cu totul aici.

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.

Citiţi şi

Viața nu se termină la 40 de ani. Uneori abia începe

Mi-am uitat cerceii, ţigările şi inima la tine

Cum ai ști?

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,131 views

Your tuppence

  1. marius / 2 October 2016 13:04

    Din pacate multi nu realizeaza ca pe fb vad doar partea pozitiva a lucrurilor. Poate vezi un checkin din thailanda insa nu si orele de munca depuse de acea persoana pentru excursie, o casa frumoasa apare pr fb fara rata platita lunar, etc

    Thumb up 1 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro