Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri.
Acest site foloseste Cookie-uri, conform noului Regulament de Protectie a Datelor (GDPR), pentru a va asigura cea mai buna experienta online. In esenta, Cookie-urile ne ajuta sa imbunatatim continutul de pe site, oferindu-va dvs., cititorul, o experianta online personalizata si mult mai rapida. Ele sunt folosite doar de site-ul nostru si partenerii nostri de incredere. Click AICI pentru detalii despre politica de Cookie-uri. Sunt de acord cu politica de cookie

Nu-ți place unde te afli? Mișcă-te, nu ești copac!

5 February 2018

Mergeam zilele trecute pe străzile unui mare oraș și, pentru prima oară după o lungă perioadă de timp, mă uitam la ceilalți trecători, observam natura din jur.

Parcă era prima oară când vedeam acel oraș, deși locuiesc acolo de 20 de ani.

Ceea ce am observat cu stupoare este că marea majoritate a oamenilor fie era prinsă în pânza gândurilor și grijilor cotidiene, fie era atentă la conversațiile aplicațiilor de pe telefon.

Ca și mine de altfel, recunosc, până în acel moment.

Dacă întâmplător privirea mi se intersecta cu a unui alt om, și îi mai și zâmbeam, mă privea speriat. Ca și cum i-aș fi invadat spațiul. Își lipea telefonul de corp și grăbea pasul instinctiv.

Zeci de clădiri își schimbă înfățișarea și nimeni nu observă. Sute de oameni trec pe lângă noi zilnic și nu îi vedem. Mii de gânduri ne fură liniștea clipă de clipă și le permitem, cu bună știință.

Ubiquity-Forever-Denied

sursă foto: nocleansinging.com

Suntem absenți din propria viață și parcă nici nu ne prea pasă. Zâmbim și plângem privind un ecran rece sau stăm pierduți printre gândurile ce ne apasă umerii.

Am căpătat abilități fantastice de a tasta fără să ne mai uităm la litere. Reușim să mergem pe drum privind în device-uri de ultima generație și evitând în ultimul moment o groapă în asfalt sau culoarea roșie a semaforului.

Am pierdut, însă, abilitatea de a ne privi în ochi unii pe ceilalți, când comunicăm. Am renunțat la bucuria de a auzi vocea celor dragi când dorim să transmitem un mesaj.

Am uitat cât de mult contează pentru sufletele noastre să simțim căldura și bucuria, furia și teama celor cu care interacționăm.

Straniu este că nici nu mai știm când anume sau cum s-au produs aceste schimbări.

Alegem să ne ascundem în spatele unor aplicații create pentru a ne apropia. Ironia face că ele ne depărtează și ne conduc tot mai mult parcă spre nicăieri de multe ori.

Ne-am conectat la lumea întreagă, însă ne-am deconectat de la noi ca oameni, ca ființe vii… Avem mii de prieteni online, dar în clipa în care am închis internetul ne cuprinde disperarea. Căci suntem singuri… paradoxal… frustrant… depresiv…

Citim mesaje pe fugă și le dăm semnificații distorsionate. Citim doar să putem răspunde pe fugă, să judecăm pe ceilalți sau să facem presupuneri.

Uităm să mai avem răbdare, să înțelegem sau chiar să ascultăm… Toate reacțiile sunt în funcție de gândurile ce ne domină și experiențele avute până atunci…

Ne facem sute de selfie-uri până să alegem poza perfectă ce nu ne arată ridurile, oboseala sau durerea. Ne creăm o imagine fantastică în fața lumii care nu prea corespunde cu ceea ce suntem clipă de clipă. Suntem dependenți de validarea celorlalți.

Efortul depus în a ne identifica cu acele idealuri false admirate online ne stoarce de energie și, de cele mai multe ori, indică o mare lipsă de încredere în propria persoană sau frică de gura lumii, ar spune psihologii.

Fugim de întâlnirile reale de frica respingerii, abandonului sau a posibilei suferințe. Ne este teamă de boli, de sentimente, de trăiri… de noi…

Am uitat cât de mult bine ne face să simțim căldura unei îmbrățișări sincere, forța unui cuvânt de încurajare sau privirea persoanei iubite când îți fură un sărut în cel mai neașteptat mod.

Am pus viața pe repede înainte și fugim de nebuni, ore în șir, către nicăieri. Ne zbatem să adunăm cât mai multe și amânăm să trăim ziua de azi pentru un mâine ce parcă este tot mai departe.

Căutăm să ne ocupăm timpul cu zeci de activități, care mai de care mai interesante. Suntem maeștri în a ne găsi motive să facem orice, mai puțin să vorbim cu noi înșine sau cu oamenii dragi.

Și ne trec astfel zilele, orele, anii chiar. Și ne trezim că nu știm cu cine ne împărțim viața sau cine este cel din oglindă, unde ne sunt părinții sau când ne-au crescut copiii.

Pierdută în gânduri, îmi aud cu greu telefonul ce suna de ceva vreme în buzunar. Am fost reconectată la lumea pe care o disecam de zor de un mesaj cu o invitație la cafea… Cât de plăcut ar fi fost să îi aud vocea în acel moment!… Ce dor mi s-a făcut de oameni reali!…

Durerea este inevitabilă, o știu prea bine. Suferința însă este alegerea fiecăruia dintre noi. De noi depinde să ne facem tovarăși de drum cu ea sau să ne învățăm lecția și să mergem înainte mai maturi, mai înțelepți.

Ne plângem că nu suntem iubiți. Dar noi când mai iubim? Noi când ne mai iubim?

Ne lamentăm pentru situațiile neplăcute în care ne scăldăm cu patos în fiecare zi. Dar ce facem pentru a schimba ceva?

Care e primul pas pe care îl faci să-ți fie mai bine? Schimbarea începe de la tine! Cu tine!

Nu-ți place unde te afli? Situația cu care te confrunți îți pare fără ieșire? Schimbă ceva! Mișcă-te! Nu ești copac!

Guest post by Diana Corabian

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ocolul lumii în 100 de cărți (2) – Lisabona

Un om simplu

Poartă-te ca o doamnă, gândește ca un bărbat!

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,253 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro