Nu toate poveştile se termină cu happy end

Mihnea Rudoiu

28 August 2015

Mihnea RudoiuÎn Goma, Congo, unde lucrez de ceva vreme, se întunecă devreme. La 18:30 e beznă, deşi vremea e cât se poate de călduroasă. După căderea întunericului, multe opţiuni nu am la îndemână pentru a-mi petrece timpul.

În timpul zilei, cu atât mai puţin, fiindcă sunt la muncă. Aşa că unul din obiceiurile pe care le-am luat aici e să alerg dimineaţa, la şase, o jumătate de oră. Credeam că voi fi singur şi că toţi mă vor privi ciudat, dar, spre surprinderea mea, am constatat că la ora aia sunt printre ultimii care ies la alergat.

Jumătate din alergăreţii matinali sunt de la ONU, ca mine, în vreme ce jumătatea cealaltă e formată din congolezi. Foarte mulţi localnici ies aici la alergat şi mulţi dintre ei urmează un program de întreţinere în toată regula (flotări, fandări, genuflexiuni, alergat, etc.)

Dar nu ăsta e subiectul. De ceva vreme, apa a devenit o problemă unde locuiesc şi, cum m-am păţit de câteva ori, am decis să mut alergarea după programul de lucru, undeva între 17:30-18:30.

Duminica, însă, fiind zi liberă, nu alerg, ci doar mă plimb după-amiaza în dorul lelii, până mă uită benga. Cu toată sărăcia de aici, mie îmi place atmosfera congoleză.

Acum două duminici, ca de obicei, am ieşit să-mi fac tura de pensionar, când, lângă una din bazele militare, am zărit un el & ea. Congolezii au o statură, în general, micuţă (am auzit păreri că strămoşii lor ar fi fost pigmei), iar cei doi erau foarte tineri, ea undeva la 18 ani, el, nu mai mult de 20-21.

Amândoi erau îmbrăcaţi în echivalentul “straielor cool” pe care le poartă bucureştenii când se avântă spre Centrul Vechi, cu diferenţa că, în ce-l privea pe băiat, hainele arătau cumva de împrumut: cămaşa albă avea gulerul prea mare şi manşetele erau întoarse o dată, mânecile sacoului începeau la cinci centimetri de locul unde i se terminau umerii, pantalonii erau prea largi şi pantofii, negri cu bot ascuţit, aveau cel puţin un număr mai mult. Afară erau vreo 33 de grade, dar sărmanul băiat alesese să poarte şi cravată, o cravată roşie, ce n-avea nicio treabă cu restul outfit-ului.

Ea, mult mai relaxată şi comod îmbrăcată, purta o rochie galbenă cu buline albe, gen pin-up girl, şi balerini. Plus nelipsita perucă.

Pasul meu de plimbare aduce, în mod normal, cu marşul unui maratonist, dar de astă dată mi-am acordat viteza la mersul lor. Tipul îmi aducea aminte de mine, era genul ăla de tăntălache care vorbeşte mult şi nu face nimic. Iar când face, o face de oaie.

Cred că încerca să-i spună tipei nişte glume, însă mai mult ca sigur că erau nişte glume foarte subtile, fiindcă doar el râdea. Precum ziceam, îmi amintea foarte mult de mine.

Şi, la fiecare glumiţă d-asta, încerca stângaci să o ia de mână, sau să-şi strecoare braţul după mijlocul ei. Fără succes, normal.

Redeeming-bad-experiences_final-mdirnvzdskzru2ga5e1r9zvf81eqdtod186z5yiah6

Era foarte hazliu congolezul ăsta micuţ.

În schimb, ea se uita mirată spre el ori de câte ori încerca o scamatorie care să sustragă mâna ei într-a lui sau care să ghideze mijlocul ei spre aria de manevră a braţului său.

Când ea îl respingea, el scotea încă o glumiţă la care, fireşte, râdea tot el.

Însă era perseverent. Am mers în spatele lor vreo 15 minute şi, la fiecare respingere (cât i-am urmărit, minim de vreo zece ori l-a respins), relua neabătut operaţiunile: glumiţă, mâna ca un tentacul strecurată timid după mijlocul ei, moment de suspans, fata dându-se înapoi, mâna lui revenind umilită în buzunarul de la pantalon, o nouă glumiţă, din nou râsul lui şi numai al lui, aceeaşi mână ieşind iar temătoare din ascunzătoare şi grăbindu-se să apuce mâna ei, momentul de suspans, altă înfrângere, altă glumiţă…

Zâmbea atât de mult şi părea atât de vesel şi încântat de ceea ce spunea că, dacă n-aş fi trecut prin chinul ăsta, aş fi zis că să fie trimis la plimbare era fix ce îşi dorea.

Cel mai tare mă amuza ea: era mereu, dar mereu surprinsă de străduinţele lui stângace de a o lua de mână. Se dădea într-o parte cu aerul ăla supărat pe care îl adoptă fetele când vor să-i pună la punct pe băieţii prea îndrăzneţi: te rog frumos să stai potolit, da? Ca toate fetele de peste tot din lume, şi ea credea că el a invitat-o în oraş ca să discute despre topirea gheţarilor în Laponia, despre viitorul hegemoniei politicii americane, despre posibilii nominalizaţi la premiul Nobel pentru Pace pe anul în curs şi despre programarea în Java.

Ca toate fetele de peste tot din lume, şi ea se înşela.

Nu am mai rezistat să-l privesc pe tip cum o-ncasează şi i-am depăşit.

Tii, ce năpârstoc, mi-am zis, amintindu-mi de vremurile de odinioară.

Şi, iaca, ajung de unde am început. Ieri, ca de obicei, la 17:30, după serviciu, am ieşit şontâc-şontâc – că, acum ceva zile, am avut grijă să-mi luxez niţel piciorul – la alergat. Şi, pe când m-apropiam de punctul în care simţeam că-mi dau duhul (după primul kilometru jumătate, acolo-i momentul de cumpănă), pe cine zăresc în faţa mea?

Pe cei doi. Atât că acum se ţineau de mână unul pe altul. El era la fel de caraghios îmbrăcat, cu hainele mult prea mari pe trupul mărunt şi cu cravata roşie ţipătoare strânsă la gât mai să îl sugrume.

Şi ea? Ea râdea de mama focului, de parcă vorbele ieşite din gura lui erau cel mai nostim lucru ce putea fi rostit în Univers.

Când am trecut pe lângă ei, ce să mai zic, zburam, nu alergam.

Aproape că-mi venea să mă opresc şi să-i iau în braţe.

Aşa că, adevărat, nu toate poveştile se termină cu happy end.

Dar asta, da! 🙂

Citiţi şi

Dansează-mă până la sfârșitul dragostei

Frăţioare, în ce ţară locuiesc!

Dragostea nu moare

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,031 views

Your tuppence

  1. dina / 29 August 2015 14:50

    De ieri înainte, promit ca voi fi atenta la cei care aleargă pe langa mine, in timp ce pe mine va incerca sa ma vrajeasca “un” cineva. Nu se stie niciodată pe unde isi exersează mușchii “The Talented Mr. Rudoiu”, ca sa parafrazez titlul unui film pe care îl ador (“The Talented Mr. Ripley”… coincidenta mare, începe tot cu “R”! ☺). În rest, al nostru Mr.R…..talentat, ca de obicei.

    Thumb up 5 Thumb down 0
    Reply
  2. Bianca Badea / 28 August 2015 21:32

    Cum o fi reusit? Ar trebui sa ia lectii toti baietii de la el :)) Chiar as fi curioasa sa stiu ce a facut-o pe fata sa se schimbe asa.

    Thumb up 2 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro Web analytics

catchy.ro