Nu v-ar plăcea să avem o Majestate deșteaptă și frumoasă?

Mihaela Ionescu

1 May 2014

Ba da, domnule Puric!, căci domniei sale îi aparține întrebarea. Alteța Sa Regală Principesa Moștenitoare Margareta este fiica cea mai mare a Majestăților Lor Regele Mihai I și Regina Ana ai României, s-a născut pe 26 Martie 1949 la Lausanne, Elveția, a copilărit în Danemarca, Elveția, Grecia și Marea Britanie. Studiile universitare și masteratul în Sociologie, Științe Politice și Relații Internaționale le-a urmat la Universitatea din Edinburgh, cu specializări în sociologie medicală și sănătate publică. Timp de 10 ani a lucrat în cadrul ONU/FAO. Din 1989 este alături de Rege pentru cauza românilor, iar în 1990 înființeaz㠀œFundația “Principesa Margareta a României” pentru a contribui la îmbunătățirea condițiilor de viață a copiilor cu aptitudini extraordinare și a vârstnicilor aflați în dificultate, prin programele “€œTinere talente” și “€œNiciodată Singur”.

Principesa Margareta

De nenumărate ori, alături de tatăl său, a cutreierat lumea și a fost un ambasador excelent pentru România în evenimente și angajamente publice internaționale. Legăturile de sânge cu aproape toate Casele Regale au facilitat de multe ori credibilitatea noastră că nație, iar acest atu a fost completat de frumusețe și inteligență. Putem face (de ce nu?) o analogie cu străbunica Alteței Sale, Regina Maria, o Suverană ageră la minte, frumoasă și cochetă a timpurilor sale, care a speculat cu toată ființă ei de Principesă Britanică marii politicieni ai vremii atunci când țărișoara noastră era pe muchie de cuțit.

Principesa s-a născut și a crescut în exil (până în 1982, alături de bunica paternă, Regina Mamă Elena), Regele le-a învățat să spună în fiecare seară Tatăl Nostru, au trăit ca oamenii simpli, au muncit și s-au bucurat la fel ca noi. După evenimentele din 1989, a hotărât să rămână să facă ceva concret pentru țara de care doar auzise toată viața că ar fi fost cândva Regatul tatălui ei, un Regat ca-n povești, făurit de înaintașii Carol I și Fedinand I.

În anul 2007, MS Regele Mihai I a desemnat-o, în eventualitatea revenirii României la statutul de Regat, Custode al Coroanei și Moștenitoare a Tronului. Acest lucru este în acord perfect cu timpurile moderne pe care le trăim, majoritatea Monarhiilor de pe mapamond nemaiținând cont de legea salică prin care urmașul trebuie să fie de gen masculin.

De curând, revista Forbes i-a acordat Premiul Special pentru Implicare Socială la Gala “€œTop 50 cele mai influente femei din România” pentru toată activitatea și rezultatele Fundației pe care a creat-o și care-i poartă numele.



Citiţi şi

Salut, Johnny!, au revoir, cher d’Ormesson, plecăciune și iertare, Maiestate!

Eu îți cumpăr marfa (rachetele) și tu mă bați?!

Sărăcie

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
1,238 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro