Nu vă mai panicați, nu vă fur iubitele!

Catchy

26 August 2017

Recunosc: îmi plac femeile. În imensa lor diversitat, mi se par cele mai vitale ființe care au trăit și vor trăi vreodată pe acest Pământ. Tocmai de aceea rareori mă dau în lături de la a cunoaște sub orice formă mi se oferă natura feminină: o poveste în jurul unei cafele, o plimbare la adăpostul întunericului sau în plină zi, o lacrimă sinceră (sau nu), toate interacțiunile cu sexul opus scot la iveală ceva din mine, ceva ce nu știam până atunci. Nu dați cu pietre (dar puteți să o și faceți), se mai întâmplă ca unele dintre aceste reprezentante ale sexului puternic (a se citi feminin, da ?) cu care interacționez eu să fie…”luate”. Și se mai întâmplă, din când în când, să intre în peisaj câte un reprezentant al sexului foarte slab (a se citi masculin), îmbuibat de testosteron și aere de mare jupân proprietar, care se panichează la gândul că iubita lui (deci proprietatea lui, da?) petrece momente frumoase cu altul. De aici, suprageneralizarea: ”ăla îmi fură iubita”.

Și-acum, o dedicație (aș vrea eu în versuri, dar n-am atâta talent) pentru toți autoproclamații latifundiari.

Dragă (nume generic de bărbat), eu nu îți fur iubita și n-o s-o fac niciodată, și dă-mi voie să îți explic, pe scurt, și de ce.

O dată, pentru că nu e a ta. Nu îți aparține ție și nu aparține, ca ființă umană, nimănui. Este un om care alege liber în compania cui să își petreacă timpul și cu cine să își împartă intimitatea și viața, și ar trebui să te simți cam privilegiat și recunoscător că te-a ales pe tine, mă-nțelegi ? Cum aș putea să-ți ”fur” ceva ce nu-ți aparține?

parfum bărbați

A doua: fiecare criză de posesivitate e cea mai sigură rețetă de a o împinge, chiar și pentru un minut, în brațele altuia. Fiecare control de telefon (sau telefon de control), fiecare pretenție, fiecare gest care ți se pare că ”ți-o asigură” ție mai tare, de fapt o îndepărtează puțin, chiar dacă îți conferă ție o aparentă siguranță. Pentru că așa funcționează lucrurile!

A treia: E posibil să existe subiecte pe care iubita ta să nu le poată discuta cu tine. Poate e vorba de temeri ascunse pe care știe că tu le-ai lua în râs, dorințe pe care tu nu vrei să le auzi, intimități la care nu te pricepi. Cine-i de vină aici ?

A patra. Știu, te scoate din sărite faptul că nu există nicio metodă (legală) de a ți-o asigura pe viață și că în adâncul tău te roade faptul că e la o decizie distanță de o viață alături de altcineva (sau singură). Ei bine, dacă demersurile tale de a o ține lângă tine includ să o faci să se simtă inferioară, să o umilești și să îți atribui tu vreun rol de salvator, atunci hai să facem așa: închide calculatorul, că oricum nu înțelegi nimic din articolul ăsta. Dar nici nu te mai supăra atâta când femeia de lângă tine alege să petreacă puțin timp cu cineva care n-o tratează ca pe o proprietate.

A cincea. Asta va fi greu de înțeles. Dacă persoana pe care spui că o ”iubești” trăiește câteva momente plăcute în alte contexte decât în relația cu tine și acest lucru te scoate din sărite, oare asta nu înseamnă că nu o prea iubești (că dacă ai iubi-o, ai vrea să aibă parte numai de momente frumoase în viață, nu ?), și că mai mult te iubești pe tine și siguranța privilegiilor tale în relație? Mai citește încă o dată paragraful acesta și gândește-te bine la el. Hai, acum! Așa, vezi că se poate ?

A șasea (și probabil ultima). Vezi-ți locul, omule! Ești o alegere! O alegere a ei! Bucură-te pentru asta și fii recunoscător în fiecare zi că și azi ai văzut-o nemachiată de dimineață! Stă cu tine pentru că vrea ea, și se întoarce la tine din același motiv!

Iar acum, hai să facem un exercițiu. Adună toate titlurile de proprietate din casă și vezi dacă pe vreunul e scris, în dreptul ”obiectului posesiei”, numele iubitei tale. Nu, nici măcar pe certificatul de căsătorie nu scrie așa. Vezi ? Gândește-te puțin și la asta.

Sper că m-ai înțeles, dragă (nume generic de bărbat), că nu vreau să atentez la nimic din ce-i al tău și că mi-aș dori ca următoarea noastră interacțiune să fie un pic mai plăcută: la o bere poate, să discutăm despre multele (probabil) lucruri pe care sunt sigur că le avem în comun.

Guest post by MC

Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂

Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.



Citiţi şi

Ce ne enervează la bărbaţi

„Biserica nu ne lasă să facem sex, deci ne cere să ne iubim mai puţin”

De ce femeilor le e mai bine singure

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
2,465 views

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro