Nu vreau să mă mărit. E bai?

Ioana Duda

25 May 2015

Ioana Duda”Nici tu nu ești căsătorită?”, m-a întreba tipa de 35 de ani, cu un ton conspirativ-nostalgico-”dacă nici anul ăsta nu mă mărit, am trăit degeaba”. Mie, una, vârsta de 35 de ani mi se pare copilăria vieții de femeie. Cred că de abia pe la 30 începi să ieși din coconul adolescentin și să te tranformi în ființa matură, conștientă și responsabilă de gen feminin.

”Nu, nu sunt. Și nici nu am de gând să fiu, prea curând”, i-am răspuns zâmbind , trăgând cu foc din țigară și continuându-mi periplul bahic, prin paharul de pălincă de Bihor.

Nu i-am explicat de ce, pentru că nu de asta avea nevoie. Voia doar să își deșerte sacul de frustrări provocate de etichetele, prejudecățile și mustrările nerostite ale vecinilor din orașul de provincie. Cum, într-un asemenea loc, care nu are mai mult de vreo 20.000 de locuitori, stingerea se dă devreme și cele mai importante evenimente sunt spectacolele de dans folcloric de o calitate… o anumită calitate, oamenii se plictisesc. Rău. Au nevoie de acțiune, dar nimeni nu le-o prea dă, așa că își rezolvă problema singuri. Își bagă nasul peste tot. Vă imaginați cât de mișto e pentru ei să știe că o gagică de 35 de ani încă nu s-a măritat și nici nu apare nimic la orizont. Ce scenarii, ce pronosticuri, ce povești! Un deliciu pentru ei. Se ling pe bot, duminica, la prânz. Nu de supă, ci de povești despre biata necăsătorită.

Dar cu voi pot sta de vorbă de îndelete și o să vă explic de ce voi continua să îmi las părinții să tânjească după nepoței și prânzuri duminicale, în care ginerele lor să le povestească cum a dus la mecanic mașina cumpărată în leasing. Vă spun și ca să nu credeți că sunt o vulpe prea scundă, bălind la struguri.

De o fi vreodată să mă mărit, vreau să se întâmple într-o poieniță, în mijlocul pădurii. Să fiu desculță ori cu teniși roșii, să am coroniță de margarete și buchet din flori de câmp, pe care le-am cules cu mâna mea. Mai vreau să am cea mai simplă și ușoară rochie albă. Iar el, de-o vrea să fie în blugi și cămeșă, ori ițari și laibăr, așa să fie. Dorința lui e poruncă pentru mine. Dar, ups, un astfel de scenariu nu e posibil, pentru că ortodoxismul nu acceptă că Dumnezeu poate sfinți căsătoria și din firul ierbii, așa cum o face din altar.

converse-gelinleri-06-620x420

Doi. Deocamdată, viața mea e atât de frumoasă, așa, liberă, fără program ori agendă, fără planuri de concedii în doi, fără explicații unde, când, cu cine plec și când mă întorc (de m-oi mai întoarce). Fără ciorapi mărimea 43 aruncați în toate colțurile casei și fără frigider (de câteva luni nu am frigider și mi-am dat seama că nici nu am nevoie. Nu mai gătesc și tot ce mănânc e proaspăt), încât nu vreau să îmi stric zenu’ și fengshuiu’. Bine, o fi și că de curând am descoperit frumusețea vieții de burlacă, până de curând dorindu-mi din toți rărunchii să mă iubească cineva.

Apoi, cu mâna pe inimă și cu scutul pregătit, vă spun. Îmi plac copiii. Altora. Care pleacă acasă la un moment dat. Pe care nu trebuie să îi duc eu la culcare în mijlocul zilei, când îmi e ziua mai leneșă și marea mai blândă. Care nu îmi urlă noaptea în ureche, pentru că le e foame, ori sete, ori pișulică, ori dințisori, ori… habar nu am și nu vreau să mă gândesc de ce ar mai putea țipa ca din gură de șarpe. Nu, nu am de gând să mă alătur “cohoardei” de mame de la mine din birou, a căror viață se învârte în jurul orelor de digestie, somn, intrări și ieșiri de alimente, pe diferite orificii ale pruncilor. Adevărat e că sunt și mame ca prietena mea M., care, de când a născut, s-a ales cu doi prieteni, nu doi copii. Ea mă face să nu îmi pierd speranța că o mamă poate fi, și după naștere, femeie, iubită și soție. Poate crește copii cuminți, responsabili și independenți, pentru că de mici s-au simțit ”mari” și importanți. Dar eu nu am răbdarea lui M.

Așa că, deocamdată, aleg să îmi petrec nopțile dormind, diminețile de week-end lenevind până la prânz, serile, pe unde o fi și oi avea chef. Și, cel mai important, nu mă simt pregătită să împart trotineta cu nimeni.

trotinetă

Nu spun, dacă la un momentdat va apărea acel bărbat minunat care să îmi ia mințile și sufletul, și să le care după el la altar, mi-oi pierde și eu liberul arbitru și m-ați pierdut. Pe viață. Dar nu m-ar deranja absolut deloc să trăim (nu ridicați piatra, vă rog) în concubinaj. Iubirea să ne lege. Nu acte notariale ori sfinte. De ne-om iubi, puțin îmi pasă de altele.

Dar chiar de ne-om duce în biserică, fiți siguri că nu mă prind în corset, nu îmi schilodesc picioarele 20 de ore cu tocuri de 15, nici coc nu o să am și nici buchet de orhidee sălbatică din vreo insulă exotică, culese de băștinași, în timpul ritualului de sacrificare a unei virgine. Teniși, rochie și flori de câmp. Nu vor claxona mașini. Ne bucurăm noi, cei apropiați. Nu e nevoie să isterizăm tot orașul. Ba, mai mult, io mă duc pe trotinetă la altar.

Și acum, la final și pe această cale, vreau să îi cer scuze tatălui meu. Tătucă, nu o să dansăm prea curând în sala de bal pe ”Chenli”, dar îți promit ceva. Weekend-ul viitor vin acasă, aduc cel mai bun vin, dăm drumul la lăutări, mă îmbrac în cea mai frumoasă rochie, mergem în sufragerie și dansăm până o să ne iasă sufletul. Tot fericire o să fie și aia, nu?

Pe Ioana o găsiți și aici.



Citiţi şi

Copilul care a refuzat să crească

Abia de aici începe viaţa ta…

Când nu laşi suficient spaţiu între tine şi celălalt

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS
33,857 views

Your tuppence

  1. Mia / 2 October 2015 12:58

    De acord. Total. Desi am 24 de ani, tare mi-e “teama” ca asa o sa gandesc si la 40. :)) 🙂

    Well-loved. Like or Dislike: Thumb up 10 Thumb down 0
    Reply

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro